Translate

joi, octombrie 16, 2008

Visez.


Am sufletul de pui de cuc
Greşit ivit din oul unor vrãbii
Sunt vrabie şi eu !
Mã strânge trupul mic
In cuibul strâmt sunt incomozi vecinii.
Am zborul greu.
Rar mã desprind de sol. Am multe de fãcut
Si de un timp
Nici nu mai simt zãbala ce mi-a crescut.

Dar pot visa şi mã visez un vultur
In zbor deasupra munţilor înalţi
Visez cã mã simt liber
Si-nconjurat de fraţi !

Inchisoarea mea





Sunt gardianul închisorii mele
In care suntem trei încarceraţi
Ne-apasã palmele durerii grele
Uitatã-n ochii noştri condamnaţi

Simt moartea care dã târcoale casei
In mersul “lui” acuma secerat
In neumanul scâncet al “bãtrânei”
Si-n chipul meu de vârstã devorat.

Aici se moare greu şi carnea pute
Deşi n-a putrezit şi-i încã tare.
Mi-e silã sã privesc, imagini multe
Imi umplu mintea fãrã încetare.

Si parcã aş striga, s-aud ecoul
Ieşit din carnea arsã-n trupul meu.
Ce vreau sã zic ? Intreb şi eu ca omul,
Existã ? Si de e, ce zice Dumnezeu ?

vineri, mai 16, 2008

Cand totul ti se pare fara rost !



Fãrã rost !

Simt cum se scurge timpul fãrã rost
Ca o omidã rod din frunza vieţii
Si doar platesc factura la ce-a fost
Si-am irosit mereu în voia sorţii.

Eu nu regret nimic din ce-am fãcut
Voiam mai mult dar ce pot ca sã zic
Cãci chiar de ştiu cã multe am pierdut
Din vina mea, nu plâng dupã nimic.

Si parcã timpul a ajuns în fine
Sã-mi ţes cocon, un ultim adãpost
Chiar dacã fluture nu va ieşi din mine.
Si totu-i inutil ! E fãrã rost !

joi, mai 15, 2008

Cand cerul e innorat...



Copacii goi şi cerul sunt a ploaie
Mi-e sufletul aşa de amãrât
Cã şi un fluture mi s-ar pãrea urât
Iar un oftat - necazuri droaie!

Atâta dor îmi e de soare şi de viaţã
Si-atâta de departe azi le simt
Cã orice zic îmi pare doar cã mint
Si fara vlagã sunt ca o paiaţã.

De care sfoarã trage Dumnezeu
De am ajuns aşa sã fiu de-o vreme
Cã îmi rasunã în urechi cum geme
De suferinţã sufletul mereu.

luni, martie 31, 2008

Conversatie cu sotul meu...



Conversatie cu sotul meu

E-asa de frumos afarã
Si-atâtea as vrea sã-ti spun
De parcã ar fi prima oarã
Cã ne intalnim acum
Dar stiu cã iubesti tãcerea
Si crezi cã iar mã prostesc
Asa ca nu-ti cer pãrerea
Si chiar de n-asculti vorbesc.
E-asa de frumos afarã
Si pomii au inflorit
De parcã ar fi prima oarã
Cã lumea din jur am privit.
Pãcat cã nu am cu cine
Sã schimb douã vorbe la drum
Un gând ce alãturi de mine
Sã vrea sa viseze acum.

marți, martie 25, 2008

Iar un An Nou !



E iarãşi iarnã !
Imaculat pământul primeşte Noul An
Ca prima foaie albã
Dintr-un nescris roman
Pe care imi doresc sã-l scriu
Si iar şi iar
Sã depãşesc tot ce zadarnic stiu
Cã-i gând amar.
Dar orice scris
Pe alba foaie de zapadã rece
E doar un vis
Cãci nici nu ştii când te trezesti cã trece.

Poezia nr.1



Primul meu esec poetic supus comentariilor colegiale a fost acesta:

Privesc prin fereastra deschisã-n luminã
Simt ziua născându-se-n spaţii
Cu braţele-n lãturi, fluidã şi linã
Mã scurg din reale creaţii.

Sunt numai un gând care simte ca faptã.
De aer, în aer, molatic
Prin crengi mã înnod, mã deznoadã o şoaptã
Si caut spre soare sãlbatic

Si tot mã întreb ce tainic mister
Mã cheamã mereu cãtre soare,
Ce dor mã cuprinde în clipa când pier
Topitã complet în visare ?
Cherie

Desi am prezentat atunci spre comparatie o poezie cu o tema apropiata de a mea (m-am repezit la Goethe)verdictul a fost ca eu sunt aeriana iar Goethe desi incomplet citat este mai concret, mai de inteles.

Fragmentul de poezie citat (de Goethe:)

Voiosi prietenii iti spun:
La pieptul nostru vin
Si orisice ai fi pierdut
Increde-te deplin.

"In larma voastra, nici ghiciti
De unde-i chinul meu.
O nu-i ceva ce-as fi piedut,
De-i dorul cat de greu."

Ci hai mai iute fruntea sus!
Atat de tanar esti!
La anii tai ai doar puteri
Si-avant sa cuceresti.

"Sa cuceresc aceasta, nu,
Caci prea departe mi-i.
Sclipeste-nalt si-asa frumos
Ca steaua din tarii."
Goethe

Rezultatul a fost ca am renuntat la muza respectiva. Anul acesta insa m-am gandit ca tot n-am cu ce umple blogul iar versurile insotite de poze ar fi o idee, asa ca mi-am adunat fortele si m-am aventurat. Scuze muza draga !