Jurnal de blog - Cartea pe care o citesc.

Am inceput cartea cu ideea ca nu voi avea rabdare sa o termin. Introducerea a fost un amestec de fictiune cu un atac la toate religiile dar cu precadere la cea islamica care se pare ca este religia autorului si respectiv a eroului principal Chamcha Saladin ceea ce da o nuanta autobiografica romanului sau in orice caz ca ar fi rezultat din experienta sa de indian nascut la Bombay asimilat de cultura engleza.
Autorul face risipa de spiritualitate dar daca n-as avea oarecare cunostinte despre religii n-as intelege nimic. Deasemenea este un subtil analist desi cam prea ironic al epocii si naturii sale. Epoca imi este sugerata dar umorul nu este gustat de mine la fel ca un traitor din acea perioada, din lumea lui....
Voi citi romanul desi nu pot savura umorul sau cu aceeasi intensitate ca un anumit gen de cititori...
Cand voi termina romanul imi voi mai exprima odata parerea.
Nu stiu dece dar indienii lui Salman Rushide mi-au amintit foarte repede de tiganii nostri si despre asa zisa lor origine indiana. Poate exagerez dar prea multe mi s-au parut ca se "potrivesc" desi cred ca autorului nu i-ar fi trecut prin cap niciodata sa se gandeasca la tigani.

Jurnal de blog /3

Am terminat de citit cartea si sunt dezamagită.
Publicată în 1989, cartea este distinsă în 1990 cu superpremiul “Grinzane Cavour” si reeditată în 1999 dar mie nu mi-a placut.
Cartea a început bine deoarece autorul, italian, a redat cu talent cateva aspecte istorice dar subiectul, intriga referitoare la Iisus si Iuda este un bezmetism. Adica împaratul Tiberius dă dispozitie lui Pilatus să răspândească zvonul că l-ar fi răstignit pe Iisus când de fapt… se urmăreste o poveste scrisa de Iuda cu o complicatie mai complicată ! Hai lasă-mă ! . . .

Jurnal de blog /2

Am continuat lectura si am intrat in subiect. Sunt cam dezamagita de dulcegaria cu care se trateaza subiectul. Da, dupa 20 de ani cartea nu mai prezinta acelasi interes. Totusi citesc in continuare. Dupa ce termin lectura voi trage niste concluzii. Bineinteles, concluzii personale fara pretentii de recenzie de carte sau de profesionalism. Parerea mea !

Jurnal de blog

1 aprilie 2009
Incep un "jurnal de blog" asha cum scrie orice blogăr respectabil. Scriu cu caractere româneshti dar nu vreau să folosesc ş shi ţ , voi folosi sh shi tz. Asha vreau eu !
M-am înscris la biblioteca V.A. Urechea shi am luat 3 cărtzi să citesc.
1. Evanghelia lui Iuda de Roberto Pazzi
2. Versetele Satanice de Salman Rushdie
3. Mă numesc Roshu de Orhan Pamuk.
Cred că îmi va fi destul de greu să scriu asha dar o fac pentrucă mă dreanjează acele pătrătzele care apar atunci când literele se constiuie ba cu sedilă ba cu virgula shi citirea se face cu program diferit.
Un spirit de frondă inutil shi caraghios asha cum sunt multe actziuni de ale mele.
Pe măsură ce voi citi cărtzile voi comenta.
Am început Evanghelia lui Iuda. Cartea a apărut în anul 1989, de 20 de ani, dar eu o citesc abia acum. Tzinând seama de cei 14 ani în care am fost shi încâ mai sunt apăsată de problema mamei pot sa îmi accept incultura ca “justificabilă” .
Deocamdata consider cartea scrisă bine si epoca redată cu realism. Ashtept însă intriga.

M-a impresionat însă biblioteca foarte modern echipata cu cititoare de coduri de bare pentru legitimatziile abonatzilor shi faptul cî aveau posibilitatea de a utiliza internetul, CD-uri shi alte tehnici moderne.Este o bibliotecă mult mai bine echipata decât biblioteca pe care o frecventam la Bucureshti.

Totushi nu îmi place utilizarea lui sh shi tz. Poate daca ash folosi doar s îm loc de sh n-ar fi tocmai de neîntzeles. Multzi vorbesc sâsâit shi oamenii întzeleg.
Ce complicatzie alfabetul nostru. Dece nu fac marii noshtri academicieni ceva?

Iarna la fereastra mea

8 Martie 2009

A venit primavara !

Strigatul

Totul a început atunci când s-a înserat. Cerul s-a închis la culoare. Mai întâi a devenit violet, apoi din ce în ce mai albastru şi negru până ce noaptea a pus stăpânire pe tot ce mă înconjura. Un frig de cristal spart mi-a pătruns în carne până la os. Din inima îngheţată a hăului a apărut acea chemare înfiorătoare. Era ca şi cum noaptea îşi striga copiii la ospăţul odintr-un cadavru. O chemare ce prevestea moartea. Ceva dureros şi greu ca o lespede. Şi strigătul şi-a trimis ecoul până în adâncul cerului de unde s-a rostogolit înapoi cum o grămadă de pietre din creştetul muntelui pe drumul asfaltat, ca mărgelele dintr-un şirag rupt de la gâtul unei femei care se sufocă, ca un zar rostogolindu-se în timp ce răspunde unei întrebări, totul sau nimic.
Apoi tăcerea a devenit isterică. Strigătul a rămas aşteptat în fiecare por al pielii mele precum respiraţia unui om bolnav, neregulată, adâncă şi gravă. Il aşteptam ca pe o ultimă lovitură.
Şi noaptea era opacă, neagră şi rece. Stelele nu se vedeau, luna parcă nu existase niciodată iar stigătul se repeda obsedant, neregulat.Îmi pătrundea în sânge spărgându-mi inima. Totul era cumplit de adânc şi de necuprins.
Şi strigătul acela şi-a înfipt colţii strălucitori şi ascuţiţi în creierul meu, bolnav, ca o moarte.