Translate
luni, decembrie 20, 2010
Poveste neterminata Ep. 9
S-au întâlnit din întâmplare când mai aveau trei zile până
la plecare. Erau pe faleză, se plimbau. Remus împreună cu încă un bărbat şi doua femei a trecut pe lângă ei. Vichi şi-a dat seama care era soţia
lui şi a fixat-o cu privirea fără să vrea. Veronica a remarcat şi a exclamat
„Seamană cu tine ! Si fustele voastre seamănă, a ta este pe albastru a ei pe roşu ! Ai remarcat, nu ?
Remus nu a făcut nici un gest care să fi dovedit că a
observat-o. Veronica a intors capul după grupul lor.
- Seamănă cu mine ? A întrebat Vichi alintându-se.
- Cine? S-au interesat
băieţii.
- A trecut ! A răspuns Vichi cu presentimentul că Remus
se va întoarce după ea. Dupa căteva minute de plimbare, poate chiar o jumătate
de oră a propus să intre la o cofetărie. Stia că nu trebuie să se îndepărteze
de zona unde s-au întâlnit. A avut dreptate, Remus s-a întors singur. Vichi si-a
scuturat cheile cu numele hotelului şi numărul camerei până ce a fost sigură că
Remus a observat. A doua zi, inainte de a pleca la plaja a găsit un bilet la
receptie prin care Remus îi dădea o întâlnire.
O astepta in aceeasi zi sau a doua zi, in holul hotelului
unde era el cazat la ora unsprezece, înainte de pranz.
In ziua aceea Wichi a fost foarte atentă să nu îşi ude
părul, să nu işi boţească rochia şi să nu îşi înroşească nasul. I-a spus
Veronicăi de bileţel şi i-a cerut ajutorul.
- Veronica, mă duc la întâlnire. Hotelul este lângă al
nostru. Spre ora 11 mergem să ne plimbam. Tu te întorci si mergi cu Radu si
Toni la masa. Spui ca eu m-am dus la hotel si vin imediat ce mă odihnesc putin.
Că nu mai rezistam să stau la soare. Să nu vină după mine, să mă lase să mă
odihnesc.
Remus o astepta în holul hotelului . Era într-un maieu
negru şi şort alb, bronzat, cu muşchii braţelor evidenţi, bine conturati. Avea
picioare frumoase, puternice şi lipsite de pilozitaţi. Wichi care se depila,
obsedată de părul de pe picioare aprecia cu atât mai mult această calitate.
- Intrăm în camera mea? A întrebat el.
Cu ochii strălucitori ea l-a urmat şi fără să se gândească la locul unde erau. S-au
iubit total si furtunos. Wichi a ţipat de plăcere. El i-a acoperit gura cu un
sărut lung si apăsat.
Nu şi-au vorbit. Abia când ea a plecat la baie el a spus.
Mai am de stat doar o zi, doar maine si vineri plecam. Poti veni iar?
A doua zi întâlnirea
a fost la fel de pasionată dar mai prelungită. Si-au spus unul altuia cand au
sosit şi ce au făcut pâna atunci dar nimic despre partenerii lor.Vorbeau de
parca ar fi venit singuri la mare. Vichi i-a povestit despre Radu si Veronica,
el despre Gion şi Carmen. prietenii care erau veniti pentru o lună din Grecia.
joi, decembrie 16, 2010
Poveste neterminata Ep. 8
Pentru vacanţa la mare Vichi era pregatita. Avea cateva
rochii noi pe care nu le mai îmbrăcase. Avea doua costume de baie, unul cu două
piese unul întreg. Cel întreg părea ca trebuie mai decoltat aşa că împreună cu
mama ei au inceput să-l aranjeze. O dupăamiază întreagă i-a trebuit mamei ca să
reuşească să-i puna elasticul.
- Mama a trebuit
să facă exerciţii pe un alt material până a învăţat să fixeze elasticul cu maşina
de cusut . A fost foarte greu. Ce ne-am
mai chinuit până am reuşit sa trecem ata peste elastic fără să strângem
materialul, a spus ea a doua zi Sandei, o colegă de servici pe care o considera
prietenă si îi făcea confesiuni.
La mare s-au dus cu maşina lui Radu, Băieţii în faţă, ele
două în spate. Maşină era plină de bagaje.
Aveau camere foarte bune, cu vedere spre mare.
Preferaseră să nu ia şi bonuri de masa la restaurantul hotelului, aveau să mânânce
la autoservire sau pe plaja, iar seara
la un local unde să danseze si să asculte muzică, foarte convenabil.
După ce s-au instalat au mers să dea telefon acasă să
anunţe că au ajuns cu bine , că totul este în ordine, apoi au mers la plajă. Au
făcut baie, şi au mâncat nişte peşte la una din tonetele de pe plajă. Soarele
de dupaamiază le-a permis să rămână mai mult pe nisip. Fiind prima zi era
foarte bine aşa. Soarele nu le-a ars pielea încă neînvaţată cu razele
ultraviolete.
Seara au iesit la plimbare pe faleză toţi patru şi au
intrat la Modern unde au dansat pâna spre zece.
- Măine ne ducem la plajă de la ora şapte a spus Vichi.
Vreau să prind soarele de dimineaţa. După zece nu mai stau la soare.
Ajunsi în camerele lor de la hotel Vichi s-a grăbit să
facă prima duş. Toni a început să îşi scoată hainele din valiză. Vichi şi le
scosese pe ale ei şi ocupase deja umeraşele, lui îi lăsase doar unul. Nu avea
multe dar nu era prea ordonat aşa că nu ştia ce să facă cu ceea ce avea. După ce a pus doua cămaşi în dulap pe umeraş
si restul pe spătarul unui scaun s-a hotărât să intre la duş lângă Vichi.
Vichi îşi pusese peste par o cască de baie şi convinsă că
nu arată prea bine a protestat. Toni gol puşcă a început să o sărute, încă înainte
de a intra în cadă lângă ea. Vichi a protestat şi după ce l-a udat bine a închis
apa. S-a înfăşurat cu prosopul si a ieşit din cadă Toni a luat şi el un prosop şi
s-a dus după ea.
Făceau mult zgomot şi probabil toţi vecinii de cameră au
aflat ce se întâmpla. Toni era foarte îndrăgostit. O săruta cu pasiune şi
sărutările lui o excitau pe Vichi. Nici nu şi-a dat seama când a început totul
si când a ajuns la punctul culminant.
- Dacă este ceva ce nu trebuie să regret că nu am rămas
cu primul bărbat din viaţa mea este sexul, şi-a spus Vichi. Cu Sergiu n-am fost niciodată aşa relaxată
cum sunt cu Toni. El ştie cum să se poarte, cum să mă ia, e altfel. Mă simt
bine cu Toni. O clipă s-a gândit şi la aventura ei cu Remus.
- Poate nu va fi singura data, s-a scuturat ea de
amintirea aceea vinovată....
Au dormit amândoi fără vise până dimineaţa în acelaşi
pat. S-au sculat abia la ora 9 dimineaţa când Veronica şi Radu s-au întors de
la plajă şi i-au întrebat dacă nu merg la micul dejun.
După micul dejun au facut plajă doar o jumatate de oră
apoi au plecat să se plimbe prin staţiune.
Lui Vichi îi fugeau ochii în căutarea lui Remus. Trebuie
să îl văd pe aici, îşi spunea ea.
Nu ştia însă numele hotelului unde Remus avea bilete şi nu
ştia unde să se plimbe. Vichi era însă insistentă când urmărea ceva.
Era de acum bronzată. Vichi se bronza repede Ochii
albastri mari, cu gene lungi si părul decolorat de soare, completau
splendid trupul ei tânăr facând din el o
sculptură de artă. Avea un costum minuscul bleu.
- Hai sa ne plimbam, m-am săturat să stau la soare a spus
ea scuturându-se de nisip.
Radu juca volei cu un grup de asa zişi sportivi. Toni era
întins pe cearceaf lăngă ea.
-Plecaţi voi două, eu stau să păzesc lucrurile astea.
-Să-l anunt că plec a răspuns Veronica încă nehotărâtă.
- Dacă nu mergeţi cu mine plec singură, s-a hotărât Vichi
punând pe ea fusta şi bluza cu care venise.
Veronica s-a ridicat de pe prosopul ei eliberându-şi
capul de bluza care o proteja de soare.
- De fapt ai dreptate a convenit ea.
-Trebuie să găsesc pe cineva, i-a explicat Veronicăi.
S-au plimbat prin zona hotelului unde ea ştia că stă
Remus. Până la urmă a trebuit să-i explice pe cine caută. In ziua aceea însă n-a
avut noroc, nu l-a întâlnit.
marți, decembrie 14, 2010
Poveste neterminata Ep.7
Venise vara. Toti îşi planificau
concediul. Preocupati să încheie
lucrarile pentru a putea pleca cât mai repede, grupul nu se mai întâlnea la
cafeaua de dimineaţă.
- Săptămâna viitoare sunt la mare, s-a lăudat Remus într-o zi
când a luat-o pe Vichi de acasă.
- Unde ? L-a întrebat ea interesată de subiect.
- La Mamaia i-a răspuns el.
- Si Georgel spunea ca merge tot săptămâna viitoare dar
la Eforie. Mergeţi în aceeaşi perioadă?
- Da, de data asta nu avem pentru ce rămâne unul care să
răspundă de lucrare. De joi gata ! Predam
lucrarea, Încheiem tot şi două săpotămâni nu mai dăm prin Institut. Voi când
plecaţi?
- Încă nu am găsit bilete, dar căutăm. Avem nişte
promisiuni, a răspuns Vichi în capul căreia se făceau planuri.
Ajunsă în birou a început să telefoneze. Intâi a
telefonat acasa. Tatal ei lucrase la ONT şi avea încă relaţii acolo. L-a întrebat
daca poate sa faca rost de doua camere la Mamaia pentru săptămâna viitoare şi s-a
asigurat ca tata va căuta.
Apoi a telefonat Veronicai, o prietena din facultate.
Veronica, o rugase să vorbească cu tatăl ei pentru niste bilete la mare. Nu
avusese de gând să-i facă rost de bilete dar acum situaţia era alta. A întrebat-o
daca ar putea să îşi ia concediu săptămâna viitoare căci atunci se pare ca ar
putea sa gasească bilete. Veronica era încântată.
Când a ajuns acasă aveau musafiri. Era Lisandra, sora ei vitregă.
Lisandra venise cu niste probleme de sănatate. Dimineaţa
fusese la spital si facuse nişte analize iar acum tatăl ei avea să o duca cu
masina înapoi în sat.. Au mâncat cu toţii şi Vichi s-a uitat la ea cu un ochi
critic. Nu avea decat 7 ani mai mult ca ea dar era o femeie bătrână. Părea
chiar mai în vârstă decât mama ei.
Lisandra era fata tatalui ei din perioada cand era doar
un puşti iar mama Lisandrei o femeie
măritată cu care avusese câteva mozoleli pe camp la cules de porumb. Tot satul
stiuse cu cine era făcută Lisandra chiar
si soţul femeii care de altfel era internat într-un spital, bolnav de TBC motiv
pentru care a si murit dupa câţiva ani. Mama lui Vichi o ajuta pe Lisandra de câte
ori putea.
Era o tărancă şi Vichi nu şi-a putut opri un gând
tulburător. Trebuia să fie fericită că este orăşeancă. Lisandra avea trăsături
foarte frumoase si semăna bine cu ea, dar oricum ai fi privit lucrurile nu
puteau fi comparate. Ceva în sufletul ei se tulbura când o privea.
- Cât de relativă este frumuseţea, îşi spunea ea. Un alt
mod de viaţă, multe greităţi şi gata, s-a dus.
Era mai inaltă decît Vichi şi destul de corpolentă. Avea
părul tot asa de bogat ca al ei dar strâns şi înghesuit sub basma nici nu putea
fi văzut. Ochii, căprui mari şi frumoşi ca ai tatălui, cu gene lungi, păreau
obosiţi şi fără viaţă.
După ce a plecat Vichi a vorbit cu mama ei despre dorinţa
ei de a pleca la mare. Merg cu Veronica Caraman si prietenul ei. Eu dorm cu ea,
Toni cu Radu. Sa fie doua camere alăturate incerca Vichi să explice.
- Mâine se duce taică-tu şi aranjează cu biletele i-a
promis ea. Inţelegând că un bilet pentru o camera de hotel pe numele a doi
tineri necăsătoriţi ar fi fost imposibil de aranjat.
Deşi relaţia ei cu Toni era destul de stăvezie Vichi nu
ar fi discutat cu mama ei niciodată deschis acest subiect, cât despre tatal ei,
el se făcea că nu pricepe şi uneori chiar îşi zicea, dece n-ar fi chiar aşa ?
Era vineri, Remus a aşteptat-o cu un trandafir rosu.
- Azi Georgel este la Braşov şi mi-a lăsat cheia de la
garsoniera lui, mergem la el ? De miercuri sunt în concediu şi cine ştie când
mai reuşim să fim împreună a întrebat-o el răsfirându-i părul de la ceafă.
- La ce ora? A întrebat Vichi fără să stea pe ganduri.
- Ce zici ? Reuşeşti să pleci de la servici pe la ora 10
?
Bineînţeles, Vichi a reuşit. La Georgel nici n-au intrat
bine şi au început să se sărute plini de pasiune. Vichi s-a lăsat dezbrăcată şi
sărutată ca într-un vis. Si-a acoperit ochii cu părul ei bogat si a suspinat.
- Nu vreau să văd ce se întâmplă.
. Fără a fi perfect corpul ei era de o frumuseţe ademenetoare. Picioarele
ei lungi si bine sculptate, atrăgeau atenţia asupra feminităţii sale
provocatoare în timp ce bustul delicat, cu sânii mici ca de fetiţă te derutau.
Ansamblul te încânta. O femeie copil absolut minunată . Tulburat Remus a
întrebat-o dacă este pentru prima oară. Poate se aştepta la un alt răspuns, dar
Vichi, derutată de întrebare a rămas
ascunsă sub părul său bogat de unde se
vedeau doar buzele atât de frumoase şi neliniştite,
a şoptit : ” Am douăzeci şi cinci de ani”
sâmbătă, decembrie 11, 2010
Poveste neterminata Ep. 6
Dimineata Vichi se trezea
greu. Acum dormise într-o cămàsuţă de noapte roz, din batist, scurtă care se şifonase
foarte tare.Inainte de a deschide bine ochii şi-a netezit volănaşele peste
umerii înguşti şi graţioşi, iar după ce a coborât din pat s-a privit în oglină
printre gene.
După un duş scurt s-a pieptănat şi s-a aranjat repede. Nu se machia. La
ieşirea din baie rochiţa şi pantofii o aşteptau împreună cu mămica care i-a
tras fermoarul şi i-a verificat ţinuta. Nu mânca nimic dimineaţa, mama îi pregătea
un pacheţel pentru servici. Era ora şase şi zece. Pleca de acasă la timp, nu-i
plăcea să întârzie . Prefera să ajungă cu un sfert de ora mai devreme decât cu
un sfert de oră mai târziu.
La ieşirea din bloc o maşină albă binecunoscută ei a pornit încet, apoi şoferul
a deschis portiera. Pe banchetă o aştepta un trandafir roşu.
A intrat în maşină impresionată.
Remus i-a sărutat mâna şi i-a spus : ”Te aştept şi la plecare. Azi te vreau numai a mea”
Orele de serviciu au trecut greu. Nu putea să se concentreze la
nimic. Aştepta întâlnirea cu Remus. In ziua aceea nu era programată o întâlnire
la cafeaua de dimineaţă. Georgel era în delegaţie de câteva zile
şi când lipsea unul din ei nu se întâlneau.
După program s-au întâlnit
pe o străduţă laterală ca să nu fie văzuţi de ochi indiscreţi.
- Unde mergem a întrebat
Vichi învârtind trandafirul roşu între degete şi dinţi.
- Undeva unde să fim
numai noi doi.
Au mers la garsoniera lui
Georgel care îi lăsase cheia înainte de plecare. Au ascultat muzică, au băut nişte vin, s-au sărutat, el a insistat, ea a rezistat.
- Nici chiar aşa de la prima întâlnire a bâiguit Vichi.
Remus era totuşi satisfăcutt.
O victorie prea uşoară nici nu i-ar fi plăcut. Il captiva jocul.
A mai aşteptat-o de câteva ori cu maşina
la ieşirea din bloc. Pe bancheta de lângă el Vichi găsea de fiecare dată câte
un trandafir, roşu sau galben după cum se terminau discuţiile în ajun.
joi, decembrie 09, 2010
Poveste neterminata Ep.5
Joi, cu o zi înainte de 1 mai a fost miting pe stadion.
Au participat oameni de la toate întreprinderile. Remus Catargi era revoltat
pentrucă răspundea de prezenţa la miting iar două femei şi un bărbat deşi prezenţi
la poarta stadionului nu mai erau de găsit la locurile lor.
- Au fugit ! Ce oameni ! Işi
exprima el dezaprobarea faţă de secretarul de partid Staicu cu care urmărea prezenţa.
Unii căutau
să-i acopere spunând că probabil au găsit locuri în altă parte, lângă nişte
prieteni de la altă întreprindere. Aglomeraţia era însă mare, mai mulţi din cei
prezenţi nu aveau locuri. Organizatorii luaseră rezerve şi chemaseră la miting
mai mulţi decât ar fi fost necesar.
Spectacolul a fost ca de obicei o bogăţie
de culori, imaginaţie şi artiştii buni care prestau roluri episodice i-au dat entuziasm.
Mulţi din cei agasaţi de obligativitatea cu care fuseseră desemnaţi să
participe la spectacol au sfârşit prin a se antrena la voioşia colectivă amuzându-se
de Ion Besoiu şi Amza Pellea călare în rolurile lui Basta şi Mihai Viteazu.
Vremea minunată a contribuit la buna dispoziţie generală, dar la plecare
aglomeraţia a fost copleşitoare şi buna dispoziţie a dispărut.
Remus care
era venit cu maşina a luat cu el pe responsabilul sindical şi două fete care stăteau
în drumul lui.
- Nici
peste o oră nu am fi reuşit să luam tranvaiul dacă rămâneam aici, spuneau
fetele.
Duminica şi
de celelalte zile libere Remus a lucrat la traducerea unui articol pe care
aranjase să îl publice într-o revistă din Germania de vest. Nu prea ştia limba,
se descurca mai bine în engleză aşa că la sfârşit articolul a fost corectat de
tatăl său care făcuse studiile la Viena.
- Ai făcut
mari progrese. I-a spus tatăl Catargi.
In general
Remus nu se prea simţea bine când tatăl său îl ajuta la traduceri dar acum
considera că făcuse o traducere bună şi i-a arătat articolul cu plăcere. A
primit lauda cu încântare.
Deoarece fusese
ocupat zilele acestea libere Manuchi şi-a aranjat o plimbare de 1 mai prin împrejurimile
orasului cu sora ei şi soţul acesteia. Ea şi Valer, cumnatul ei erau medici la
dispensarul din Snagov.
Manuchi
era o femeie înaltă, blondă, frumoasă şi ambiţioasă. Se cunoscuse cu Remus la
Carmen, prietena ei care atunci îşi serba ziua de naştere. Carmen era prietena
lui Gion, prietenul grec al lui Remus. Au făcut repede un grup de patru şi de la început s-au simţit bine împreună.
Atunci Gion şi Carmen tocmai se căsătoreau şi aşteptau să treacă timpul în
vederea îndeplinirii formalităţilor de aprobare a căsătoriei.
Carmen fusese fica unor mari moşieri. Tatăl ei fusese închis
şi mama ei se sinucisese nefiind în stare să se descurceîn noua orânduire
socială. Ea nu fusese admisă la facultate din cauza originei sale ”nesănătoase”
si tot din această cauză credea că nu se va mărita niciodată. Prima ei dragoste
i-a spus că o iubeşte dar nu poate să-şi strice dosarul luând-o în căsătorie.
De atunci Carmen lua viaţa aşa cum se oferea. Manuchi a fost una din puţinele
ei prietene, probabil pentrucă şi ea avea de suferit din cauza originei sale ”nesănătoase”.Tatăl
lui Manuchi în studenţie avusese legături cu grupuri de legionari, sau fusese şi
el legionar, nu era bine stabilit.
Cu Gion
fusese prietenă fără să-şi închipuie că se vor căsători. Era frumos, inteligent
şi fără complexe referitoare la ”dosar ”.După
ce Gion a terminat facultatea ş a plecat în Grecia credea că totul s-a
terminat. Primea scrisori şi îi răspundea cu dragoste întrebându-se dece îi mai
scrie, dar după un an el s-a întors să se căsătorească cu ea.
Carmen era
foarte fericită şi Manuchi aproape o invidia. Făcea deseori comparaţie între
Gion şi Remus. Gion era ca o panteră frumoasă care îşi linge botul sătulă,
Remus ca un ghepard alergând după hrană. Nu era aşa de frumos ca Gion dar avea
ceva de pur sânge, de nobil care impunea.
Manuchi
era dintr-o familie modestă. Ea făcuse medicina, iar sora ei mai mare Nona
Facultatea de Studii Economice. Când s-a căsătorit ştia că statutul de căsătorită
o va ajuta la repartiţie. Posturile de medic într-un oraş erau foarte greu de
obţinut. Si în aceste condţii abia a reuşit să obţină o repartiţie la un
dispensar din comuna Snagov, la câţiva Km. de Bucureşti. De la început căsătoria
ei a mers cu stângul. Au locuit şi mai locuiau încă cu părinţii lui Remus.Apartamentul
socrilor era mare şi elegant dar avea un inconvenient. Era în comun cu o altă
familie. Aceştia ocupau doar o cameră şi un mic oficiu pe care îl amenajaseră
bucătărie dar baia şi holul de la intrare erau comune.
El era electrician la o întreprindere de reparatii
obiecte casnice, ea lucrătoare la fabrica de ciorapi Adesgo. Uneori, în zi de
leafă bărbatul venea mirosind a băutură şi trecea cu chef de glume pe lângă
doamna Catargi. La baie trânteau uşa şi nu îşi puneau lucrurile personale doar în
colţurile stabilite de doamna Catargi aşa
că mereu se ajungea la observaţii. Femeia era curată, muncitoare dar nu accepta
dojenile aşa că cele două familii nu se înţelegeau. După o discuţie mai aprinsă
cele două gospodine au hotărât să nu se mai adreseze una alteia direct. Aveau
nevoie de un intermediar pentru a discuta. Situaţia era incendiară şi a fost rezolvată
de familia Catargi într-un fel pe care nici ei nu l-au considerat cinstit, dar ”din disperare”.
Cei patru
Catargi au cumpărat apartamentul, apoi au provocat chiriaşii la discuţii
violente în faţa unor martori pregătiţi pentru ce avea să urmeze. Au mai exagerat la
tribunal şi au obţinut evacuarea lor.
Remus şi Manuchi povesteau totul cu
ironie şi căutau să dea întâmplării un aspect mai amuzant dar se simţeau vinovaţi.
Electricianul nu era un beţiv turbulent aşa cum au fost nevoiţi să spună pentru
a obţine eliberarea apartamentului, iar soţia lui tăcută şi rezervată, nici în
faţa unor situaţii foarte bine pregătite nu s-a dovedit o mahalagioaică murdară
aşa cum au fost depoziţiile lor la tribunal. Era însă necesar să rămână doar ei
în apartament. Si aşa după căsătoria lui Remus două gospodine erau prea mult într-un
apartament.
Manuchi se
înţelegea bine cu socrii dar nu se simţea în largul ei în apartamentul
acestora. In patru ani de când erau căsătoriţi nu făcuse mancare, nu spălase
decât lucruri personale, nu făcuse curăţenie ci doar ordine în camera lor.
Pentru spălatul rufelor şi curăţenie aveau pe cineva care venea şi făcea toată
treaba. Doamna Catargi era foarte calculată şi ordonată. Ea gătea şi gătea
foarte bine. Avea un simţ
aparte de a conduce o gospodărie. Era dintr-o familie de ardeleni din Oradia.
Una din surorile ei se căsătorise cu un baron ungur cu mare avere şi încă mai
trăia la Viena. Ea îşi făcuse educaţia la o mânăstire de călugăriţe, ştia câteva
limbi străine şi era învăţată să fie servită. In ultimul timp îşi zdruncinase sănătatea
şi muncise mai mult decât credea vreodată că va putea munci. Nu avusese servici
niciodată ceea ce îi permisese să se ocupe de gospodărie şi de copil. Avea
prestanţă şi deşi nu excela într-o garderobă deosebită era mereu elegantă.
Intreţinea cu mult tact relaţiile care puteau servi carierei soţului şi băiatului
fără ca aceştia să îşi dea seama.Pe parcursul vieţii a fost un sprijin pentru
soţul ei în toate situaţiile grele pe care soarta le-a oferit.
Când Remus
s-a căsătorit, doamna Catargi şi-a acceptat nora fără comentarii. I-a plăcut
aspectul şi mai ales faptul că avea să fie medic o meserie foarte potrivită
pentru o femeie modernă după părerea ei, azi când femeile nu mai sunt casnice.
O considera o alegere bună şi îşi asumase rolul de unică gospodină a casei fără
să se întrebe dacă Manuchi şi-ar fi
dorit altceva. Fata trebuia să înveţe, apoi venind obosită de la servici nu mai
putea să se ocupe de obligaţiile gospodăreşti. La fel ca Remus, Manuchi îşi
aducea salariul şi îl încrendinţa soacrei care îl repartiza cum era mai bine.
Doamna
Catargi era o femeie reţinută, cu mult simţ al datoriei şi nu făcea demonstraţii
sentimentale nici soţului, nici fiului şi cu atât mai puţin norei dar îi iubea
pe toţi trei.
Nici
Manuchi nu era învăţată cu o prea mare exteriorizare a sentimentelor dar avea o
soră cu care împărţise copilăria şi simţea că aici nimeni nu ştia ce înseamnă
asta.
In casa soţului
ei totul se desfăşura conform programului dinainte stabilit de soacră şi ea nu
găsea nici un moment potrivit pentru a întreba dacă este cineva interesat de părerea
ei.
miercuri, decembrie 08, 2010
Poveste neterminata Ep. 4
Când a terminat facultatea a primit o
repartiţie uneva, aiurea. Doamna Moraru în calitatea sa de fosta colaboratoare
a ministrului apărarii a reuşit să obţina schimbarea repartiţiei pentru Bucureşti
la acest institut de cercetare şi proiectare al armatei nou înfiinţat. Acolo
primiseră repartiţie şi alţi câţiva colegi, dar aceştia aveau mediile cele mai
mari din an.
La acest institut era Toni, şeful clasei, care
era îndrăgostit de ea din timpul facultăţii aşa cum ştiau toţi colegii. Trecuse
mai bine de un an de la cearta ei cu Sergiu, timp în care nu s-a mai dus la
nici o petrecere. Si-a făcut bilanţul admiratorilor. Erau mulţi dar nici unul
corespunzător. Fiind alături de Toni care la fel ca în facultate o privea pe
furiş şi-a dat seama că el este soluţia cea mai potrivită. Un băiat înalt, cu
aspect plăcut, inteligent, descurcăreţ, îndrăgostit de ea, şi ce era mai
important, prieten. Oricum, parcă simţea pentru el mai mult decât pentru
oricine. I-ar fi plăcut un bărbat care să o domine, o dragoste furtunoasă asa
cum fusese aceea a lui Sergiu, dar ce pierduse nu se mai întorcea.
De revelion l-a întrebat dacă vrea să
o însoţească la nişte prieteni unde este invitată. Bineînţeles că Toni a
acceptat.
La fel ca la facultate, Vichi nou
venită la serviciu făcuse senzaţie. Era cea mai frumoasă angajată şi toţi o
admirau. Toni care în fondul sufletului său era un snob s-a simţit flatat.
Schimbarea
repartiţiei fusese motiv pentru multe afirmaţii nu tocmai drăguţe referitoare
la frumoasa Vichi printre foştii săi colegi care obtinuseră aceste repartitii
de serviciu datorită mediilor . Cristian, prieten cu Toni şi gata să o bârfească pe Vichi pentrucă ”s-a
descurcat ” s-a simţit dezorientat când după revelion i-a văzut ”împreună ”.
La începutul
anului Toni şi ceilalţi colegi de promoţie cu el au foat convocaţi să îşi termine stagiul militar. Era un stagiu
redus de 6 luni. Vichi, Gina şi Cati, toate trei foste colege de facultate ce
lucrau acum în acelaşi birou, în prima zi când regulamentul din armată permitea
vizite s-au dus împreună să-si viziteze prietenii, Toni, Geoge şi Adrian. Cati şi
Gina erau prietene din facultate Vichi însă, o intrusă în cercul lor nu părea că
este în largul ei în această societate. Toate trei s-au dus împreună cu
familiile băieţilor la Bârlad şi Toni a fost plăcut impresionat de gestul ei căci
ştia că nu se simte bine împreună cu celelalte colege . Gina însă care
fusese martoră la lecţiile ei de sky de la Cupa Drumarilor nu ştia ce să creadă.
Cu toată modestia pe care o afişa Vichi nu era convinsă de trăinicia relaţiei şi
o privea cu suspiciune.
De 1 mai băieţii
aveau permisie.Au fost toate trei cuplurile în excursie la mare, la Mamaia. Era
în afara sezonului, preţurile erau mai mici, hotelurile libere. Cele trei zile,
duminica şi cele de sărbătoare care atunci s-au potrivit vineri şi sâmbătă făceau
trei zile de care merita să profiţi. S-a format un grup, Vichi cu Toni, Gina cu
George, Cati cu Adrian şi familia Catrinescu, alţi doi foşti colegi de an care
acum erau căsătoriţi.
Zilele de
la mare au fost minunate dar Vichi care nu era învăţată cu atmosfera studenţească,
îi considera pe toţi nişte puşti iar pe ea o pisică siameză amestecată cu nişte
mâţe.
marți, decembrie 07, 2010
Poveste meterminata Ep.3
Gina, Vichi, Georgel şi Remus erau
ingineri la doua institute de cercetare proiectare diferite, cu directori şi
personal administrativ diferiţi care însă ocupau acelaşi local. Institutul unde
lucrau fetele era nou înfiinţat şi fusese adus în aceea clădire doar de câteva
luni. Ocupau două etaje din nouă. Alături se construia un sediu unde urmau să
se mute în curând. Din cauza acestei situaţii disciplina era greu de urmărit şi
fetele îşi permiteau să vină în vizită la băieţi fără să fie observate de şefii
lor. Erau nişte fete frumoase. Georgel era mic de statură şi grăsuţ. Abia îi
ajungea Ginei care era puţin mai scundă decât Vichi până la sprincene. Remus
era însurat dar era fiul directorului tehnic al institutului astfel că pentru
cei care priveau, lucrurile se opreau la acest stadiu.
Primăvara încătuşată în vegetaţia înmugurită
îmboldea bobocii de frunze la tot pasul. In ferestrele institutului, la fiecare adiere a vântului băteau crengile
grele, pline cu ghemoltoace verzi, mici şi crude.
Ca două flori de rochiţa randunicii
Gina şi Vichi au apărut la ora fixată numai zâmbet şi bucurie. Gina a început să
pregătească cafeaua căci aşa cum spunea ea, era rândul ei. Cafeaua este un
ritual, necesită o grijă specială. Vichi s-a aşezat pe un scaun lângă Gina şi a
început să îşi învârtă o şuviţa de păr între degete. Un vechi tic de al ei.
- S-a făcut un timp superb a spus ea azvârlind
o privire spre Remus, apoi a adăugat alintându-se, Remus, nu ne duci la pădure
să culegem ghiocei ?
- Mergem mâine când ieşim de la
servici, vă convine ? A întrebat Remus după ce şi-a făcut o mică socoteală
pentru timpul liber.
Gina a acceptat, Georgel la fel. A doua
zi pe la ora 9, Gina care se plictisea şi care avea acasă de lucru mai mult decât
la servici căci îşi lucra singură rochiile şi acum îşi pregătea garderoba de
primăvara a început să tatoneze situaţia. Voia să plece în timpul programului.
S-a dus la seful ei şi l-a rugat cu voce scăzută :
- Sefu’ azi am treabă, nu îmi faceţi şi
mie un bilet de voie să plec mai devreme ?
- Cam când vrei să pleci Gineta ? A întrebat
şeful cu glas patern.
- Cam zece, unsprezece…
- Bine a consimţit şeful bătând-o pe
umăr părinteşte. Fă-ţi biletul.
Gina a telefonat băieţilor şi i-a întrebat:
- Voi nu puteţi pleca într-o delegaţie,
undeva ? Să mergem
acum, este o dimineaţă aşa de frumoasă ! Până după program se face prea
cald.
S-a făcut! Georgel şi Remus şi-au
aranjat o delegaţie la o întreprindere unde aveau treabă de obicei, iar Gina un
bilet în interes de serviciu, tot asa. Vichi careia nu-i plăcea să se roage de şefi
şi-a făcut un bilet de voie în interes personal . Biletele de voie în interes
personal le semna seful cel mare, un tip foarte corect care a întrebat-o uimit
pentru ce se învoieşte.
- Am treabă, a spus Vichi care se
grăbea.
Seful şi-a dat ochelarii pe vârful
nasului şi enervat de răspuns a continuat pe acelaşi ton calm:
- Toate aceste învoiri se scad din
beneficiu, e bine să vă învoiţi cât mai puţin. Din cauza asta toţi colegii
dumneavoastră vor fi afectaţi.
- Mă invoiesc pe banii mei ! A
continuat Vichi deloc dispusă să asculte lecţia de economie pe care şeful se
pregătea să o ţină.Dacă n-ar fi fost aşa de interesată să plece ar fi rupt
biletul de voie şi s-ar fi întors la birou . Cu greu şi-a înfrânt pornirea
furioasă până ce şi-a văzut biletul de voie semnat iar Caloenescu a ţinut-o aşa
până a terminat tot ce avea de spus.
- Cum, bilet de voie personal ? A
întrebat Gina uimită. Lasă că te trec pe biletul meu şi pe tine.
S-au înţeles cu băieţii să se întâlnească
după colţul străzii unde era parcată maşina lui Remus.
Plimbarea a fost foarte plăcută şi
Vichi a uitat de discuţia cu şefu’. Au intrat cu maşina în pădurea Snagov şi
Remus a cules numai pentru ea ghiocei. I-a dat buchetul şi a privit-o într-un fel din care nu doar ea a înţeles că
se trecuse peste un anume prag. Georgel a cules ghiocei şi el şi i-a oferit
Ginei care vorbea, vorbea mereu. Dacă nu ar fi vorbit aşa privirile grele şi tăcute
ale celor doi ar fi fost stânjenitoare.
Genu, prietenul Ginei, şi Toni
prietenul lui Vichi erau în armată pentru şase luni, aşa cum îsi făceau stagiul
militar studenţii după ce terminau facultatea. Plimbările cu Vichi şi Georgel
erau un divertisment foarte binevenit pentru Gina. De altfel era convinsă că
Georgel este îndrăgostit de ea şi deşi nu voia să îl încurajeze, situatia o amuza.
Ii făcea plăcere să-l vadă pe acel băiat cumsecade cum se fâstâceste în faţa
ei. Un admirator mai serios n-ar fi fost binevenit. Tinea la prietenul ei şi
mai ales voia să se căsătorească cu el cât mai repede.
Deşi colege de an la facultate Vichi şi
Gina aproape că nu se cunoşteau înainte de a se întâlni la acelaşi serviciu.
Incă din primul an Vichi a avut un prieten inginer, cu care s-a logodit.
Logodnicul era un tip gelos care nu suporta să o vadă împreună cu colegii săi,
studenţii. Ea nu se ducea la reuniuni studenţesti. Logodnicul o aştepta la ieşirea
de la cursuri ori de câte ori era posibil şi o conducea acasă. Vacanţele le-a
petrecut totdeauna ori cu părinţii ori cu el.
Nu putea spune că nu se distra.
Sergiu, logodnicul ei avea un cerc de prieteni, ingineri, împreună cu care
mergeau la munte, la mare sau vara la strand. Era răsfăţata grupului şi toanele
ei erau privite cu îngăduinţă deşi încurajată
de părinţii care o adorau Vichi avea de cele mai multe ori un comportament
insuportabil.
Fiind o fire timidă la începutul
prieteniei cu Sergiu, ca să-şi ascundă timiditatea nu accepta nimic, se supăra
repede şi tăcea. Logodna lor a fost o petrecere de familie. Sergiu a considerat
că aceasta va clarifica relaţiile dintre ei în condiţiile în care deveneau din
ce în ce mai confuze. El era convins că Vichi este un copil răsfăţat care poate
fi educat. Ii făcea morală şi căuta să o schimbe. Vichi se distra făcând
dinadins tot ce el se străduia să-i explice că nu-i place. Uneori când Vichi întrecea
măsura şi îi făcea scene în public Sergiu îi trăgea o palmă iar Vichi i-o înapoia.
Asta după părerea ei era culmea dragostei, dovadă a unei gelozii şi a unor
sentimente pe care nu toate femeile le inspiră. Impăcarea era o plăcere.
Dar într-o zi tot mecanismul
prieteniei lor s-a stricat. După o scurtă ceartă în cursul unei vacanţe la
munte în care Sergiu făcuse eforturi să meargă cu ea, după câteva zile în care
se certaseră pe subiecte legate de părinţii
şi sora lui pe care Vichi nu-i putea suferi, la un meci de fotbal pe
care venise să-l vadă la televizor cu ea, s-au certat definitiv.
Voia să provoace o scenă din acelea
care o încânta pe ea. De câteva zile Sergiu se purta reţinut şi nu mai reacţiona
la provocările ei. A stat între el şi ecran tot meciul jucându-se cu nervii
lui, apoi la ultimul minut, când se trăgea un 11 metri la poartă Vichi a închis
televizorul. Sergiu s-a
ridicat, a zis bunăziua şi a plecat fără să o mai privească.
Când a văzut că supărarea lui durează
mai mult de o lună a început să-l caute. Atunci şi-a dat seama că se ascunde de
ea. Orice a încercat nu a reuşit să se mai întâlnească cu el şi să aibă o
explicaţie. După trei luni Sergiu s-a căsătorit cu o colegă de servici.
Deşi spunea că nu a înţeles
niciodată cum a fost posibil să se poarte aşa, Vichi a priceput că nici frumuseţea
ei nu era suficientă pentru a face tot ce îi trece prin cap şi că de acum
lucrurile vor fi altfel.
Si totuşi Vichi nu era o fiinţă rea.
duminică, decembrie 05, 2010
Poveste neterminata Ep. 2
Cabana unde au fost cazati era aproape
de munte. S-au dus cu toţii să schieze imediat ce şi-au luat paturile în
primire.
Fetele stăteau câte patru în cameră, băietii
câte opt. Seara Georgel a propus să se bea o sticlă de coniac. S-au adunat în
camera fetelor şi au dansat după un casetofon adus de unul din băieţi.
La început Remus a dansat ba cu una,
ba cu alta, observând-o. Era evident cea mai frumoasă. Vichi era invitată la dans de Sandu, un
tip înalt şi roşcovan, foarte bine clădit
şi se vedea că îi face plăcere să danseze.
Sandu era profesor de sport. Acum 8
ani, pe când era student, fusese căsătorit cinci luni şi spunea asta la toate
fetele cărora le făcea curte. Adăuga apoi că nu are nimic împotriva căsătoriei
dar că nu a găsit încă pe cineva care să-l determine să repete încercarea.
Atleticul Sandu era un bărbat mult mai
frumos decât Remus dar în bătălia pentru femeie nu masculul cel mai arătos are
ultimul cuvânt. Remus s-a asezat lângă Vichi şi a început să-i vorbească. Sandu
le-a întrerupt de câteva ori conversaţia şi a luat-o pe Vichi la dans. Ea se întorcea
mereu surâzătoare ca să continuie discuţiile.Vichi a fost aceea care l-a
invitat pe Remus la dans ca să nu-şi mai întrerupă conversaţia din cauza altor
invitaţii. Apoi au dansat numai împreună. Amorul propriu al lui Remus era
satisfăcut. Inlăturase rivalul fără drept de apel.
Prietenul lui Vichi, Toni, nu venise în
excursie, era la armată împreună cu prietenul Ginei şi Gina a amenintat în glumă
că îi va spune tot. Gina era cealaltă fată de la cafeaua de dimineaţa.
Remus a răspuns şi el în glumă că doar
şi-a asumat sarcina să o păzească de adevăraţii cuceritori periculoşi care mişună
pe acolo şi a arătat spre Sandu.
Vichi a sesizat insistenţa cu care şi-a
înlăturat concurenţa şi a tras concluzia că o place. Stiind că este un bărbat însurat
care nu trece drept un uşuratic a fost măgulită de atenţtia care i se dădea.
Simţea că este un omagiu adus frumuseţii sale de care era conştientă şi asta
era ceva foarte important pentru ea. Nu îl găsea pe Remus frumos şi totuşi se simţea atrasă de el. Era un joc pe care credea că îl poate câştiga. Se simţea
o zână bună care mângâie pe creştet băieţelul cel sărac. La concurs i-a legat
numărul ca să-i poarte noroc.
Fetele nu ştiau să schieze. Gina mai încercase
cândva. Sandu şi Georgel le ajutau să învete. Remus venise pentru concurs şi
voia să câştige. Pe pârtie se antrena cu perseverenţă. Totuşi s-a oprit de câteva
ori lângă Vichi întrebând-o cum se descurcă.Vichi privea la el cu admiraţie.
Schia foarte bine.
Ea şi-a încordat toată energia în efortul de a învăţa şi deşi nu era o
sportivă de felul ei, a prins repede curaj şi chiar a învăţat să se ţină pe
schiuri mulţumitor.
Vichi făcea parte din acea categorie
de oameni care au de toate dar nu sunt fericiţi.
- Am suflet slav , obişnuia să
spună. Semăn cu mama.
Mama lui Vichi, Tania, se trăgea dintr-o
familie de negustori ucrainieni care avuseseră ceva avere înainte de revoluţie.
După 1918 familia s-a risipit, casa bunicilor a fost distrusă, părinţii s-au
stabilit la Leningrad. Era studentă la medicină când a izbucnit al doilea război
mondial. A întrerupt facultatea şi în asprele timpuri de atunci s-a zbătut să
ajungă cu părinţii în Ucraina, acasă.
Mama lui Vichi trăise vremuri
cumplite, sărăcie şi foame. Luând în traistă toată averea familiei, câteva
obiecte de argint, bijuterii, două farfurii din serviciul de nuntă a bunicilor,
câte mai rămăsese nesparte şi alte câteva lucruri cu valoare sentimentală sau de
schimb, au ajuns ea si părinţii până în România. Sora ei Sofia s-a pierdut pe
drum. După război au rămas aici. S-au stabilit în Bucuresti, şi au cumpărat casă.
Când viaţa s-a stabilizat şi-a regăsit sora rămasă în Leningrad iar părinţii s-au
mutat acolo. Era traducătoare de limba rusă la o unitate militară când s-a căsătorit
cu tatăl lui Vichi. El era un bărbat bine făcut, energic, descurcăreţ şi
deschis la fire. Işi iubea soţia şi copilul şi se străduia să le asigure o
viată confortabilă, cât se putea atunci.
Era un tăran sărac din tată în fiu pe
care comunismul l-a găsit numai bun pentru promovare în rândurile armatei.
Faptul că era căsătorit cu o rusoaică a fost mult timp un avantaj pe care l-a
folosit cu îndemânare. Inaintase
până la gradul de locotenent colonel când lucrurile s-au schimbat. Datorită sticării
relaţiilor cu ruşii la toţi militarii căsătoriţi cu rusoaice li s-a atras atenţia că ori divorţează, ori
pleacă din armată. Atunci mama lui Vichi, cu obişnuitele atenţii pe la doctori,
s-a pensionat pe caz de boală iar el a fost trecut în rezervă.
Vichi era singurul copil al soţilor
Moraru si din această cauză a rămas un copil răsfăţat şi egoist. Luase multe trăsături
de la mama sa. Avea aceeaşi ochi albaştri, mari, cu gene lungi şi colţurile înclinate
misterios, specifici locuitorilor din stepă şi nasul în vânt, perfect, pur
ucrainian.
De la tatăl său moştenise sprincenele
lungi şi drepte, precum şi culoarea părului castaniu, deosebit de bogat, care
iarna părea mai negru decât era, iar vara, decolorat de soare părea cenuşiu.
Vichi era foarte frumoasă şi din copilărie
ştia acest lucru. Işi purta frumuseţea cu bucurie şi se străduia să o arate.
- Unii au talent la desen, alţii la muzică,
ăsta este talentul meu, spunea ea. Este doar o calitate pe care o am şi pe care
o folosesc la fel ca orice om care are un oarecare talent. Dece consideră oamenii
ca eu ar trebui să nu-mi pun în evidenţă frumuseţea ? Fiecare avem câteva
calităţi de care ne folosim, spunea ea uneori.
Recunoştea însă cu uşurinţa că are şi
multe defecte.
- Sunt unele femei care orice pun pe
ele le vine bine, cocheta ea. Eu nu sunt aşa. Cum nu sunt îmbrăcată cu ceva de calitate se vede,
deranjează.
Se îmbrăca bine şi cu gust. De
altfel aproape tot salariul îl dădea pe îmbrăcăminte. Nu dădea bani în casă şi de multe ori mai cerea de la părinţi.
După ce au venit de la munte Gina şi
Vichi au reînceput întâlnirile de la cafeaua de dimineaţa . Dacă înainte erau
trei, împreună cu ele venind şi Cati o altă colegă de a lor, acum mergeau doar
ele două.
sâmbătă, decembrie 04, 2010
Poveste neterminata Ep. 1
In dimineaţa aceea Remus Catargi, un bărbat
înalt şi svelt şi-a ras barba mai încet ca de obicei. La sfârşit s-a
privit nemulţumit din profil şi o clipă a rămas nemişcat. Nu se simţea în
largul sau. Poate prietenul care abia plecase îi lăsase în suflet acea umbră de
nemulţumire, poate altceva, nu ştia nici el ce.
Gion, prietenul la care se gândea era
unul din acei copii greci aduşi în ţară dupa război. Au învăţat în acelaşi
liceu în clase paralele şi se cunoşteau ca fiind cei mai buni elevi din clasele
lor. S-au împrietenit însă la facultate unde au fost colegi de grupă, abia când acesta întors din prima vacanţă
petrecută în Grecia i-a adus un dar.
Gestul îl impresionase.
Mama lui Gion, văduvă după primul sau
soţ, tatăl lui Gion, s-a recăsătorit cu un grec venit cu afaceri în România,
proprietar a unei mici turnătorii. Grecul nu avea copii, era în vârstă şi s-a ataşat de copilul nevestei.
El a insistat ca Gion să urmeze facultatea de Metalurgie în România gândind că
astfel băiatul îi va prelua afacerile.
Totuşi nu din cauza lui Gion era nemulţumit.
Işi privea profilul pleşuv şi ochii înfundaţi în orbite şi nu se plăcea deloc.
Lipsa părului îl deranja. Işi aminti cu plăcere de Vali, o femeie care
considera începutul său de chelie atrăgător şi oftă când Manuchi, soţia lui l-a
întrebat ciocănind în uşă dacă vrea să-i pună în greamantan mănuşile roşii sau
pe cele albastre .
Pe Manuchi o iubise mult acum patru
ani când se căsătoriseră. Atunci el întrebuinţase tot arsenalul său de Don Juan
pentru a o cuceri şi se părea că reuşise. A fost a lui înainte de căsătorie şi
a luat-o de soţie o lună după aceea. Atunci, Manuchi era încă studentă. I se părea
un înger de bunătate şi frumuseţe. După un an însă îngerul şi-a pierdut
aripile. El şi Manuchi aveau puţine lucruri de împărtăşit unul altuia iar după
ce soţia sa a terminat facultatea depărtarea dintre ei s-a mărit.
- Este nemulţumită că plec fără ea
dar nu vrea să arate, gândi Remus, apoi puţin mai bine dispus ieşi din baie.
Manuchi şi mama sa îi verificau bagajul. El era încă în pijama şi grabindu-se s-a
dus în sufragerie să îşi bea ceaiul. Tatăl, domnul Catargi s-a simţit jenat să-şi
vadă băiatul de faţă cu nora în pijama şi încruntând sprincenele a scrâşnit
printre dinţi :
- Du-te şi îmbracă-te, nu se răceşte
ceaiul până atunci.
O ciudă surdă i-a tăiat pofta de mâncare
şi dacă nu s-ar fi temut de o scenă
tocmai acum înainte de plecare nu ar mai fi mâncat nimic.
Când în sfârşit şi-a luat rămas
bun, mama lui mândră ca o vestală i-a urat să câştige locul I, Manuchi l-a sărutat
cu aroganţă, iar tatăl i-a zâmbit indiferent şi preocupat scuturându-şi mâna. A
luat geamantanul şi a plecat răsuflând uşurat. Cinci zile fără ei, cinci zile
de sport, de viaţă liberă.
Se ducea la Cupa Drumarilor, o întrecere
de schi pentru amatori. Voia să câştige locul I. Era un bun schior
şi un ambiţios categoric.
Era bucuros că veneau şi fetele acelea,
prietenele lui Georgel, cu care în ultima săptămâna îşi luau amândoi cafeaua de
dimineaţă. Prevedea o vacanţă extraordinară.
Era iarnă, zăpada sticlea. In Gara de
Nord, mare înghesuială. Trenul care pleca spre Predeal era asaltat de schiori. Se comportau de parcă ceilalţi i-ar
invidia iar ei întărâtându-le invidia s-ar simţi minunat.
O fată cu ochii albaştri, înaltă şi
subţire, cu feţisoara rotundă şi năsucul mic, în vânt, venise însoţită de tatăl
său care îi căra geamantanul şi de mama sa care îşi ridica mereu mâna gata să-i
susţină schiurile pe care fata le purta cu mândrie şi trudă pe umăr.Işi scutura
pletele foarte bogate şi îşi învârtea capul după cunoscuţi. A dat cu ochii de
Remus care îşi aşezase echipamentul în compartiment şi tocmai coborâse pentru a
supraveghea urcarea în tren a celor din echipa lor.
- Ascultă, tu nu ştii unde sunt
locurile noastre ? L-a întrebat ea.
Cei doi părinţi grijulii şi fata
lor cea frumoasă l-au impresionat pe Remus într-un mod neaşteptat. Era Vichi, una din cele două fete de la cafeaua de
dimineaţa. ”Ce proaspătă arată !” Gândi el atunci. Parcă era mai frumoasă
decât o ştia. Si părinţii aceia iubitori, erau înduioşători !
I-a arătat vagonul şi a privit cu plăcere
în urma ei. N-am s-o
las în pace zilele astea, a hotărât Remus în sinea sa.
Aveau locuri în compartimente
vecine şi pentruca voia să o mai vadă, după plecarea trenului a verificat prezenta.El
era conducător de grup şi trebuia să se asigure că nu a pierdut nimeni trenul.
In compartimentul în care erau Vichi şi
Georgel a stat mai mult decât în celelalte.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)