Am mai citit o carte de Paulo Coelho. De data asta am găsit într-un punct al cărţii apropierea sa de o anume bisercă care se inscrie drept creştină, în mijlocul unei regiuni cu credinţă catolică, dar care foloseşte vorbirea în limbi, ca mijloc de eliberare a eului şi apropierea de Dumnezeu-dragoste.
Nu m-aş putea dezlănţui într-o, astfel de eliberare a spiritului. Vorbesc destul de mult aiurea şi nu mă jenez dacă spun pentru a mă elibera, lucruri care ori se înţeleg greşit ori determină o părere proastă despre mine. Poate sunt prea indiferentă faţă de părerea pe care o fac, poate sunt prea critică faţă de ceilalţi ca să mă deranjeze ce cred alţii despre mine, poate am o părere prea sigură despre relaţiile interumane bazate pe interesul reciproc ca să mă tem de alte influenţe, poate... dar nu m-aş simţi bine într-o astfel de reuniune.
Dar să vorbesc despre carte. Coelho spune ca personajele sunt imaginate. Nu se bazează pe acest ritual introdus tangenţial în acţiune. Este vorba de cultul femeii, Dumnezeu mama si Imaculata conceptie. E o poveste care, mie mi se pare foarte putin posibil sa fie adevarata, dar frumoasă. Ca orice carte are ceva din sufletul autorului dar bine împrăştiat atât în femeia care poveste la persoana I cât si în bărbatul care schimba femeia care începe să iubească. Apare si Brida, acea femeie complet dezinhibată care este opusul eroinii din roman, dar fugitiv. Cartea este scrisă în stilul lui Coelho şi dacă îti place stilul lui, îţi ăplace şi cartea. Altfel nu o înelegi.
E o carte care se sprijină pe un Dumnezeu mai mult sau mai putin ortodox.
duminică, iulie 10, 2011
vineri, iunie 17, 2011
miercuri, iunie 15, 2011
Mă plictisesc !
Eu sunt in lipsa de inspiratie ca de altfel mai mereu...
Si nici carte de citit nu mai am...
Maine să vad ce mai gasesc la biblioteca...........
Se face însă vreme frumoasă !
joi, iunie 09, 2011
Paulo Coelho.
Am vazut ca i se face mare reclama lui Paulo Coelho. Am luat de la biblioteca 4 carti de ale lui. Prietena mea cu care merg la biblioteca si luam amandoua carti mi-a recomandat Brida, o carte de a lui pe care tocmai o inapoia.
Mie nu mi-a placut, a spus ea, dar tie iti va place, tu citesti “prostii” de astea..
(Asta ca sa vedeti ce impresie are despre mine o prietena !)
Am luat odata cu Brida, Jurnalul unui Mag, Alchimistul si Al cincilea munte.
Coelho mi se pare interesant. Merita sa fie laudat.
Pentru rememorarea unor date, pentru mine personal, mentionez ca s-a nascut in 1947 si dupa o perioada in care a fost un hipie razvratit a inceput sa scrie . E membru in mai multe comitete si are cateva premii pentru ce a scris. Dupa ce in 1986 a facut un pelerinaj la Santiago de Compostela ce face obiectul cartii Jurnalul unui mag, isi schimba stilul de scris si obtine adevaratul “succes”. Incepe sa scrie carti cu subiecte... sa le numesc ezoterice. Acestea mi-au placut, dar Al Cincilea Munte m-a plictisit. Aici, fictiunea despre viata sfantului Ilie care se petrece prin 870 de ani inainte de Hristos, folosind informatii despre timp, istorie si geografie se vrea autenticitate.....Dar prietenei mele i-a placut numai aceasta carte. Oricum ai da-o inseamna ca are succes. E un scriitor de succes si merita aceasta clasificare. A gasit filonul de aur al “noului”, e modern dar fara a se prostitua in stilul vulgar asa cum fac azi asa zisii scriitori “la moda”. A accesat acest domeniu al ezotericului si misticului, care pe el l-a captivat sincer si care azi ii captiveaza intr-un mod tot mai puternic pe tot mai multi....
sâmbătă, iunie 04, 2011
Ce mai scriu savantii despre femei !
Schopenhauer despre „ FEMEI ”.
A şti să-ţi respecţi ferm principiile, să le rămâi fidel în ciuda tuturor motivelor contrare înseamnă să fii propriul tău stăpân. Aceasta este cauza pentru care femeile, a căror raţine mai slabă este mai puţin aptă să înţeleagă, să menţină şi să respecte principiile, se află mult sub nivelul bărbaţilor în ce priveşte virtutea justiţiei, cea a loialiţăţii şi a dedicaţiei conştiinţei. De ce sunt injustiţia şi falsitatea păcatele lor cele mai frecvente, iar minciuna elementul lor caracteristic? De ce depăşeşte bărbatul în caritate?.Intr-adevar, ceea ce determină caritatea atinge de obicei înseşi simţurile, excită mila, iar femeile sunt, în mod clar, mai sensibile decăt noi la acest sentiment. Dar pentru ele nu există cu adevărat decît ceea ce pot vedea, realitatea prezentă şi imediată, iar lucrurile cunoscute prin concepte, lucrurile aflate departe, în trecut, în viitor, sau lucrurile absente, nu şi le pot reprezenta decât greţit. Si aici există o compensaţie, justiţia este mai degrabă virtutea bărbaţilor iar caritatea, virtutea femeilor. Numai la ideea că am putea vedea femeile guvernând în locul bărbaţilor, izbucnim în râs, dar surorile de caritate nu le sunt cu nimic inferioare bărbaţilor ce muncesc în spitale. Cât priveşte animalul, acesta nu are noţiuni abstracte sau raţiune, nu e capabil să ia decizii şi cu atât mai puţin să aibă principii care să se autocontroleze. El cade pradă propriilor lor impresii şi pofte.
Remarcaţi că barbatul este stăpânul şi cum îi apucă râsul pe bărbaţi cînd se gândesc cum ar fi să guverneze o femeie şi cum zice filozoful că în compensarea lipsei inteligentei femeile au spirit de caritate, astfel că oricum stau mai bine decât animalele care n-au nici măcar această calitate.
Să nu se îngrijoreze bărbaţii că femeile pot fi la fel de bune ca ei în calitate de surori la spitale, această calitate, caritabilitatea, mila, este una inferioară, doar aşa consideră şi Nietzsche,aşa că poae fi lăsată femeilor, e o slăbiciune spre deosebire de justiţie unde femeile n-au ce căuta. (curios, am vazut ca aproape toti judecătorii noştri sunt femei. Bineinteles nu cei de la curtea superioara...)
Eu cred că au dreptate filozofiii, este necesară reconsiderarea noţiunii de bine şi de rău.
A şti să-ţi respecţi ferm principiile, să le rămâi fidel în ciuda tuturor motivelor contrare înseamnă să fii propriul tău stăpân. Aceasta este cauza pentru care femeile, a căror raţine mai slabă este mai puţin aptă să înţeleagă, să menţină şi să respecte principiile, se află mult sub nivelul bărbaţilor în ce priveşte virtutea justiţiei, cea a loialiţăţii şi a dedicaţiei conştiinţei. De ce sunt injustiţia şi falsitatea păcatele lor cele mai frecvente, iar minciuna elementul lor caracteristic? De ce depăşeşte bărbatul în caritate?.Intr-adevar, ceea ce determină caritatea atinge de obicei înseşi simţurile, excită mila, iar femeile sunt, în mod clar, mai sensibile decăt noi la acest sentiment. Dar pentru ele nu există cu adevărat decît ceea ce pot vedea, realitatea prezentă şi imediată, iar lucrurile cunoscute prin concepte, lucrurile aflate departe, în trecut, în viitor, sau lucrurile absente, nu şi le pot reprezenta decât greţit. Si aici există o compensaţie, justiţia este mai degrabă virtutea bărbaţilor iar caritatea, virtutea femeilor. Numai la ideea că am putea vedea femeile guvernând în locul bărbaţilor, izbucnim în râs, dar surorile de caritate nu le sunt cu nimic inferioare bărbaţilor ce muncesc în spitale. Cât priveşte animalul, acesta nu are noţiuni abstracte sau raţiune, nu e capabil să ia decizii şi cu atât mai puţin să aibă principii care să se autocontroleze. El cade pradă propriilor lor impresii şi pofte.
Remarcaţi că barbatul este stăpânul şi cum îi apucă râsul pe bărbaţi cînd se gândesc cum ar fi să guverneze o femeie şi cum zice filozoful că în compensarea lipsei inteligentei femeile au spirit de caritate, astfel că oricum stau mai bine decât animalele care n-au nici măcar această calitate.
Să nu se îngrijoreze bărbaţii că femeile pot fi la fel de bune ca ei în calitate de surori la spitale, această calitate, caritabilitatea, mila, este una inferioară, doar aşa consideră şi Nietzsche,aşa că poae fi lăsată femeilor, e o slăbiciune spre deosebire de justiţie unde femeile n-au ce căuta. (curios, am vazut ca aproape toti judecătorii noştri sunt femei. Bineinteles nu cei de la curtea superioara...)
Eu cred că au dreptate filozofiii, este necesară reconsiderarea noţiunii de bine şi de rău.
vineri, iunie 03, 2011
Tot despre Nietzsche
Despre „Vină şi Conştiinţă încărcată” la Nieztsche, a doua disertatie.
Munca omului asupra lui însuşi dealungul întregii perioade preistorice, oricâtă duritate, tiranie stupiditate şi idioţenie a cuprins a făcut ca omul să devină raţional, adevarat însă, cu ajutorul moralităţii şi a cămăşii de forţă sociale. Legile, pedeapsa ca un compromis cu starea primitivă a răzbunării a condus la diminuarea instinctului de răzbunare, cauză apariţiei conştiinţei încărcate. O boală după părerea lui. Recuperarea datoriilor nu se face direct de om ci prin intermediul legii.
Sentimentul de datorie se generalizează în societatea condusă de legi altfel. Tot ce primeşi constituie o datorie pe care trebuie să o înapoiezi. Oamenii folosesc ceea ce au primit de la generaţiile anterioare si asta constituie o indatorare faţă de cei dinaintea ta. Plata datoriei către aceasta generează „Conştiinţa încărcată”.
Si despre mântuire a re o concepţie puţin altfel decât o stiam. Mântuirea spune el nu se atinge prin adăugarea de virtuţi ci prin lepădarea de greşeli. E o concepţie mai mult indiana, generată din înţelegerea Cultului Vedanta.
A treia Disertaţie era despre „idealuri ascetice”
Deşi aici este vorba de altceva, pe pagina de titlu a scis un citat din „Aşa grăit-a Zarathustra"
„Nepasători, batjocoritori, violenţi, aşa ne vrea înţelepciunea , ea e femeie, îl iubeşte totdeauna doar pe războinic.” Si nu cred că este vorba de femeie ci de viaţă, în general, de succes. În general dar poate puţin şi la femei.
Munca omului asupra lui însuşi dealungul întregii perioade preistorice, oricâtă duritate, tiranie stupiditate şi idioţenie a cuprins a făcut ca omul să devină raţional, adevarat însă, cu ajutorul moralităţii şi a cămăşii de forţă sociale. Legile, pedeapsa ca un compromis cu starea primitivă a răzbunării a condus la diminuarea instinctului de răzbunare, cauză apariţiei conştiinţei încărcate. O boală după părerea lui. Recuperarea datoriilor nu se face direct de om ci prin intermediul legii.
Sentimentul de datorie se generalizează în societatea condusă de legi altfel. Tot ce primeşi constituie o datorie pe care trebuie să o înapoiezi. Oamenii folosesc ceea ce au primit de la generaţiile anterioare si asta constituie o indatorare faţă de cei dinaintea ta. Plata datoriei către aceasta generează „Conştiinţa încărcată”.
Si despre mântuire a re o concepţie puţin altfel decât o stiam. Mântuirea spune el nu se atinge prin adăugarea de virtuţi ci prin lepădarea de greşeli. E o concepţie mai mult indiana, generată din înţelegerea Cultului Vedanta.
A treia Disertaţie era despre „idealuri ascetice”
Deşi aici este vorba de altceva, pe pagina de titlu a scis un citat din „Aşa grăit-a Zarathustra"
„Nepasători, batjocoritori, violenţi, aşa ne vrea înţelepciunea , ea e femeie, îl iubeşte totdeauna doar pe războinic.” Si nu cred că este vorba de femeie ci de viaţă, în general, de succes. În general dar poate puţin şi la femei.
marți, mai 31, 2011
Citind Nietzsche....
Oare cum a ajuns Nietzsche la aceste pareri ?
Scrie că Roma vedea în evreu ceva împotriva firii înseşi, un monstru aflat la antipodul ei. Adica la Roma evreul era considerat „subjugat”urii împotriva rasei umane, iar ceea ce simţea evreul faţă de Roma, vedea din nenumărate indicii, dar considera că este suficient să amintească Apocalipsa dupa Ioan, „acea sălbatică izbucnire scrisă, pe care răzbunarea o are pe conştiinţă”.
Nici mie nu-mi place apocalipsa dupa Ioan, dar nici nu o consider monstruoasă şi nu evreească ci creştină. In ce priveşte evreul, eu vad un individ hăituit care a fost nevoit să se adapteze acestei situaţii astfel că prin selecţie a reuşit să dezvolte calităţi superioare, un individ care vrea să îşi păstreze identitatea şi ca orice fiinţă hăituită poate să se întoarcă şi să muşte . Oare azi sunt lăsati în pace?
Nietzsche considera crestinismul născut din resentimentele evreilor, sclavi şi inferiori în fata Romei superiorioare pe care au subminat-o. In razboiul dintre Roma si evrei, prin Maria, Isus si Petru , trei evrei, Roma a fost învinsă. Eu cred ca creştinismul s-a departat mult de spiritul evreesc care nu a fost niciodată de sclav.
Nu doar că nu are înţelegere pentru umilinţa religiei creştine, dar urând slăbiciunea îşi manifestă neîncrederea în cel slab şi umil, îl consideră rău, cu resentimente faţă de cel puternic, capabil si bun. Consideră „Impărăţia cerului” refularea celui slab si incapabil de a face altceva decat sa astepte razbunarea lui Dumnezeu, să aştepte ziua cănd Dumnezeu il va înalţa deasupra celui care acum este mai bun ca el, ziua cănd el va fi cel puternic.
Este împotriva devizei mincinoase, născută din resentimentul mulţimii, deviză ce sustine prerogativa celor mulţi, cu voinţa lor de nivelare, de reducere la un nivel inferior a vietii, de decădere şi îndreptare spre amurg a omului.
Si aici parcă i-aş da dreptate. Nu de aici a plecat comunismul si a fost un eşec? Nu de la această deviză promovată dar nu susţinită? Toată lumea, inclusiv eu susţinem că trebuie să fim buni, să ne ajutăm unul pe altul, dar când vedem un cerşetor întoarcem capul spunându-i să muncească! Ce este bunatatea? Ce este Binele?” Oare de ce parte a trecut lumea ? Cei care au fugit de comunism, cum văd lucrurile?
El insistă asupra diferentei între „Binele celor mulţi” şi „Binele celor puţini” Sunt puncte de vedere opuse în ceea ce priveşte „valoarea”.
Dupa Nietzsche cade în sarcina filozofilor să dezbată problema ierarhiei valorilor punând chiar întrebarea ce valoare are o morala faţă de alta. Privind din diferite unghiuri de vedere, zice el, este dificil să stabileşti scopul valorii, şi prin aceasta să stabileşti o ierarhie, de exemplu când valoarea se referă la capacitatea de a rezista în timp sau la capacitatea de a se adapta ...
Crede ca este timpul pentru o reevaluare a acestor noţiuni morale.
Ii dau intr-un fel dreptate, dar pentru a concepe altfel „BINELE” ar trebui să mă nasc din nou.
Scrie că Roma vedea în evreu ceva împotriva firii înseşi, un monstru aflat la antipodul ei. Adica la Roma evreul era considerat „subjugat”urii împotriva rasei umane, iar ceea ce simţea evreul faţă de Roma, vedea din nenumărate indicii, dar considera că este suficient să amintească Apocalipsa dupa Ioan, „acea sălbatică izbucnire scrisă, pe care răzbunarea o are pe conştiinţă”.
Nici mie nu-mi place apocalipsa dupa Ioan, dar nici nu o consider monstruoasă şi nu evreească ci creştină. In ce priveşte evreul, eu vad un individ hăituit care a fost nevoit să se adapteze acestei situaţii astfel că prin selecţie a reuşit să dezvolte calităţi superioare, un individ care vrea să îşi păstreze identitatea şi ca orice fiinţă hăituită poate să se întoarcă şi să muşte . Oare azi sunt lăsati în pace?
Nietzsche considera crestinismul născut din resentimentele evreilor, sclavi şi inferiori în fata Romei superiorioare pe care au subminat-o. In razboiul dintre Roma si evrei, prin Maria, Isus si Petru , trei evrei, Roma a fost învinsă. Eu cred ca creştinismul s-a departat mult de spiritul evreesc care nu a fost niciodată de sclav.
Nu doar că nu are înţelegere pentru umilinţa religiei creştine, dar urând slăbiciunea îşi manifestă neîncrederea în cel slab şi umil, îl consideră rău, cu resentimente faţă de cel puternic, capabil si bun. Consideră „Impărăţia cerului” refularea celui slab si incapabil de a face altceva decat sa astepte razbunarea lui Dumnezeu, să aştepte ziua cănd Dumnezeu il va înalţa deasupra celui care acum este mai bun ca el, ziua cănd el va fi cel puternic.
Este împotriva devizei mincinoase, născută din resentimentul mulţimii, deviză ce sustine prerogativa celor mulţi, cu voinţa lor de nivelare, de reducere la un nivel inferior a vietii, de decădere şi îndreptare spre amurg a omului.
Si aici parcă i-aş da dreptate. Nu de aici a plecat comunismul si a fost un eşec? Nu de la această deviză promovată dar nu susţinită? Toată lumea, inclusiv eu susţinem că trebuie să fim buni, să ne ajutăm unul pe altul, dar când vedem un cerşetor întoarcem capul spunându-i să muncească! Ce este bunatatea? Ce este Binele?” Oare de ce parte a trecut lumea ? Cei care au fugit de comunism, cum văd lucrurile?
El insistă asupra diferentei între „Binele celor mulţi” şi „Binele celor puţini” Sunt puncte de vedere opuse în ceea ce priveşte „valoarea”.
Dupa Nietzsche cade în sarcina filozofilor să dezbată problema ierarhiei valorilor punând chiar întrebarea ce valoare are o morala faţă de alta. Privind din diferite unghiuri de vedere, zice el, este dificil să stabileşti scopul valorii, şi prin aceasta să stabileşti o ierarhie, de exemplu când valoarea se referă la capacitatea de a rezista în timp sau la capacitatea de a se adapta ...
Crede ca este timpul pentru o reevaluare a acestor noţiuni morale.
Ii dau intr-un fel dreptate, dar pentru a concepe altfel „BINELE” ar trebui să mă nasc din nou.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)