Joi, cu o zi înainte de 1 mai a fost miting pe stadion.
Au participat oameni de la toate întreprinderile. Remus Catargi era revoltat
pentrucă răspundea de prezenţa la miting iar două femei şi un bărbat deşi prezenţi
la poarta stadionului nu mai erau de găsit la locurile lor.
- Au fugit ! Ce oameni ! Işi
exprima el dezaprobarea faţă de secretarul de partid Staicu cu care urmărea prezenţa.
Unii căutau
să-i acopere spunând că probabil au găsit locuri în altă parte, lângă nişte
prieteni de la altă întreprindere. Aglomeraţia era însă mare, mai mulţi din cei
prezenţi nu aveau locuri. Organizatorii luaseră rezerve şi chemaseră la miting
mai mulţi decât ar fi fost necesar.
Spectacolul a fost ca de obicei o bogăţie
de culori, imaginaţie şi artiştii buni care prestau roluri episodice i-au dat entuziasm.
Mulţi din cei agasaţi de obligativitatea cu care fuseseră desemnaţi să
participe la spectacol au sfârşit prin a se antrena la voioşia colectivă amuzându-se
de Ion Besoiu şi Amza Pellea călare în rolurile lui Basta şi Mihai Viteazu.
Vremea minunată a contribuit la buna dispoziţie generală, dar la plecare
aglomeraţia a fost copleşitoare şi buna dispoziţie a dispărut.
Remus care
era venit cu maşina a luat cu el pe responsabilul sindical şi două fete care stăteau
în drumul lui.
- Nici
peste o oră nu am fi reuşit să luam tranvaiul dacă rămâneam aici, spuneau
fetele.
Duminica şi
de celelalte zile libere Remus a lucrat la traducerea unui articol pe care
aranjase să îl publice într-o revistă din Germania de vest. Nu prea ştia limba,
se descurca mai bine în engleză aşa că la sfârşit articolul a fost corectat de
tatăl său care făcuse studiile la Viena.
- Ai făcut
mari progrese. I-a spus tatăl Catargi.
In general
Remus nu se prea simţea bine când tatăl său îl ajuta la traduceri dar acum
considera că făcuse o traducere bună şi i-a arătat articolul cu plăcere. A
primit lauda cu încântare.
Deoarece fusese
ocupat zilele acestea libere Manuchi şi-a aranjat o plimbare de 1 mai prin împrejurimile
orasului cu sora ei şi soţul acesteia. Ea şi Valer, cumnatul ei erau medici la
dispensarul din Snagov.
Manuchi
era o femeie înaltă, blondă, frumoasă şi ambiţioasă. Se cunoscuse cu Remus la
Carmen, prietena ei care atunci îşi serba ziua de naştere. Carmen era prietena
lui Gion, prietenul grec al lui Remus. Au făcut repede un grup de patru şi de la început s-au simţit bine împreună.
Atunci Gion şi Carmen tocmai se căsătoreau şi aşteptau să treacă timpul în
vederea îndeplinirii formalităţilor de aprobare a căsătoriei.
Carmen fusese fica unor mari moşieri. Tatăl ei fusese închis
şi mama ei se sinucisese nefiind în stare să se descurceîn noua orânduire
socială. Ea nu fusese admisă la facultate din cauza originei sale ”nesănătoase”
si tot din această cauză credea că nu se va mărita niciodată. Prima ei dragoste
i-a spus că o iubeşte dar nu poate să-şi strice dosarul luând-o în căsătorie.
De atunci Carmen lua viaţa aşa cum se oferea. Manuchi a fost una din puţinele
ei prietene, probabil pentrucă şi ea avea de suferit din cauza originei sale ”nesănătoase”.Tatăl
lui Manuchi în studenţie avusese legături cu grupuri de legionari, sau fusese şi
el legionar, nu era bine stabilit.
Cu Gion
fusese prietenă fără să-şi închipuie că se vor căsători. Era frumos, inteligent
şi fără complexe referitoare la ”dosar ”.După
ce Gion a terminat facultatea ş a plecat în Grecia credea că totul s-a
terminat. Primea scrisori şi îi răspundea cu dragoste întrebându-se dece îi mai
scrie, dar după un an el s-a întors să se căsătorească cu ea.
Carmen era
foarte fericită şi Manuchi aproape o invidia. Făcea deseori comparaţie între
Gion şi Remus. Gion era ca o panteră frumoasă care îşi linge botul sătulă,
Remus ca un ghepard alergând după hrană. Nu era aşa de frumos ca Gion dar avea
ceva de pur sânge, de nobil care impunea.
Manuchi
era dintr-o familie modestă. Ea făcuse medicina, iar sora ei mai mare Nona
Facultatea de Studii Economice. Când s-a căsătorit ştia că statutul de căsătorită
o va ajuta la repartiţie. Posturile de medic într-un oraş erau foarte greu de
obţinut. Si în aceste condţii abia a reuşit să obţină o repartiţie la un
dispensar din comuna Snagov, la câţiva Km. de Bucureşti. De la început căsătoria
ei a mers cu stângul. Au locuit şi mai locuiau încă cu părinţii lui Remus.Apartamentul
socrilor era mare şi elegant dar avea un inconvenient. Era în comun cu o altă
familie. Aceştia ocupau doar o cameră şi un mic oficiu pe care îl amenajaseră
bucătărie dar baia şi holul de la intrare erau comune.
El era electrician la o întreprindere de reparatii
obiecte casnice, ea lucrătoare la fabrica de ciorapi Adesgo. Uneori, în zi de
leafă bărbatul venea mirosind a băutură şi trecea cu chef de glume pe lângă
doamna Catargi. La baie trânteau uşa şi nu îşi puneau lucrurile personale doar în
colţurile stabilite de doamna Catargi aşa
că mereu se ajungea la observaţii. Femeia era curată, muncitoare dar nu accepta
dojenile aşa că cele două familii nu se înţelegeau. După o discuţie mai aprinsă
cele două gospodine au hotărât să nu se mai adreseze una alteia direct. Aveau
nevoie de un intermediar pentru a discuta. Situaţia era incendiară şi a fost rezolvată
de familia Catargi într-un fel pe care nici ei nu l-au considerat cinstit, dar ”din disperare”.
Cei patru
Catargi au cumpărat apartamentul, apoi au provocat chiriaşii la discuţii
violente în faţa unor martori pregătiţi pentru ce avea să urmeze. Au mai exagerat la
tribunal şi au obţinut evacuarea lor.
Remus şi Manuchi povesteau totul cu
ironie şi căutau să dea întâmplării un aspect mai amuzant dar se simţeau vinovaţi.
Electricianul nu era un beţiv turbulent aşa cum au fost nevoiţi să spună pentru
a obţine eliberarea apartamentului, iar soţia lui tăcută şi rezervată, nici în
faţa unor situaţii foarte bine pregătite nu s-a dovedit o mahalagioaică murdară
aşa cum au fost depoziţiile lor la tribunal. Era însă necesar să rămână doar ei
în apartament. Si aşa după căsătoria lui Remus două gospodine erau prea mult într-un
apartament.
Manuchi se
înţelegea bine cu socrii dar nu se simţea în largul ei în apartamentul
acestora. In patru ani de când erau căsătoriţi nu făcuse mancare, nu spălase
decât lucruri personale, nu făcuse curăţenie ci doar ordine în camera lor.
Pentru spălatul rufelor şi curăţenie aveau pe cineva care venea şi făcea toată
treaba. Doamna Catargi era foarte calculată şi ordonată. Ea gătea şi gătea
foarte bine. Avea un simţ
aparte de a conduce o gospodărie. Era dintr-o familie de ardeleni din Oradia.
Una din surorile ei se căsătorise cu un baron ungur cu mare avere şi încă mai
trăia la Viena. Ea îşi făcuse educaţia la o mânăstire de călugăriţe, ştia câteva
limbi străine şi era învăţată să fie servită. In ultimul timp îşi zdruncinase sănătatea
şi muncise mai mult decât credea vreodată că va putea munci. Nu avusese servici
niciodată ceea ce îi permisese să se ocupe de gospodărie şi de copil. Avea
prestanţă şi deşi nu excela într-o garderobă deosebită era mereu elegantă.
Intreţinea cu mult tact relaţiile care puteau servi carierei soţului şi băiatului
fără ca aceştia să îşi dea seama.Pe parcursul vieţii a fost un sprijin pentru
soţul ei în toate situaţiile grele pe care soarta le-a oferit.
Când Remus
s-a căsătorit, doamna Catargi şi-a acceptat nora fără comentarii. I-a plăcut
aspectul şi mai ales faptul că avea să fie medic o meserie foarte potrivită
pentru o femeie modernă după părerea ei, azi când femeile nu mai sunt casnice.
O considera o alegere bună şi îşi asumase rolul de unică gospodină a casei fără
să se întrebe dacă Manuchi şi-ar fi
dorit altceva. Fata trebuia să înveţe, apoi venind obosită de la servici nu mai
putea să se ocupe de obligaţiile gospodăreşti. La fel ca Remus, Manuchi îşi
aducea salariul şi îl încrendinţa soacrei care îl repartiza cum era mai bine.
Doamna
Catargi era o femeie reţinută, cu mult simţ al datoriei şi nu făcea demonstraţii
sentimentale nici soţului, nici fiului şi cu atât mai puţin norei dar îi iubea
pe toţi trei.
Nici
Manuchi nu era învăţată cu o prea mare exteriorizare a sentimentelor dar avea o
soră cu care împărţise copilăria şi simţea că aici nimeni nu ştia ce înseamnă
asta.
In casa soţului
ei totul se desfăşura conform programului dinainte stabilit de soacră şi ea nu
găsea nici un moment potrivit pentru a întreba dacă este cineva interesat de părerea
ei.
