Regina.

Avea 21 de ani cand a născut o fetiţă. Soţul ei aştepta de la ea un băiat care să-i moştenească regatul. Toţi supuşii sărbătoreau evenimentul. Muzicanţii cântau, bucătarii pregăteau nenumărate feluri de mâncare cu care aveau să servească oaspeţii veniţi special pentru a aduce daruri copilului nou născut, toti se veseleau.
Regina era dezamăgită, regele la fel. De hatârul celorlalţi s-au prefăcut bucuroşi.
Au trecut douăsprezece zile în care s-au mai obişnuit cu ideea. Sunt atâtea regine care s-au descurcat si au condus cu înţelepciune un regat, si-a zis regele şi nici regina n-a mai fost aşa de necăjită când a aflat ca si in ţara vecină tot o fată a născut regina lor.
Au chemat ursitorile dar ursitorile suparate că cei doi nu erau bucuroşi de fetita ce li s-a dăruit n-au venit, l-au trimis doar pe spiridusul răutăcios, Karma.
Regele supărat de lipsa de consideraţie ale ursitorilor a lasat-o pe regină să discute doar ea cu spiriduşul soarta prinţesei.
- Uite ce, a zis acesta, dacă te învoieşti, prinţesa moare într-un an iar tu vei naşte un baiat.
Regina însă nu s-a învoit. Incepuse să îndrăgească micuţul copil care n-avea nici o vină că nu se născuse băiat.
- Treaba ta, a spus spiriduşul dar să ştii că alt copil nu vei mai avea.
Regina tot nu voia să renunţe la fetiţă.
- Iscăleşte atunci aici că eşti mulţumită de darul nostru.
- Nu pot iscăli a spus Regina, nu sunt mulţumită. E o fetiţă drăgălaşă, e fetiţa mea cea scumpă, nici nu vreau să mă gândesc cum ar fi să moară, dar aş fi vrut un băiat. Nu pot minţi !
- Treaba ta, a răspuns Karma, nu ştiu dacă ne vom mai vedea aşa că, rămâi cu bine !
Si fetiţa a crescut, Regina o iubea, la fel şi Regele care chiar uitase că îşi dorise un băiat.
Regina şi Regele au îmbătrânit iar fetita lor, prinţesa s-a măritat cu un prinţ. Când Regele a murit şi-a lăsat regatul moştenire prinţesei care astfel a devinit noua Regina.
Atunci spiridusul cel rău, Karma, s-a prezentat noii Regine apunadu-i.
- Am venit din partea ursitoarelor. Acum mulţi ani Regina, mama ta, nu a vrut să mulţumească ursitoarelor pentrucă te-a avut deoarece erai fată şi ea voia băiat. Dacă semnezi tu în locul ei, si le asiguri pe ursitoare ca eşti mulţumită că esti femeie şi nu bărbat ele te vor răsplăti cu un copil, poate chiar un băiat, dar dacă nu numultumeşti ele se vor supăra.
Dar nici Regina fiică nu a vrut să mulţumească ursitoarelor.
- Nu sunt mulţumită, nu pot minţi, a spus ea. Aş fi dorit să fiu băiat.
- Atunci veţi primi amândouă pedeapsa ursitoarelor. Pedeapsa va fi de 21 ani atat cât a avut Regina când le-a înfruntat pe ursitoare. Ea se va usca şi te va chinui, iar tu va trebui să o ajuţi să trăiască aşa, chinuindu-se.
Si au trecut 15 ani. Regina mamă se usca pe zi ce trecea şi se chinuia, iar Regina fică o îngrijea si se chinuia şi ea. Era aşa cum le ameninţase Karma.
Regina fica s-a rugat de ursitoare sa le sfârşească chinul iar ursitoarele l-au trimis din nou pe Karma cu un târg.
- Regina mamă mai are 6 ani de pedeapsă, dacă semnează acum că vrea să moară, chinul vostru este sfârşit. Vreau o semnătură !
Dar Regina mamă n-a vrut să semneze.
- Nu vreau să mor, a spus ea. Nu pot minţi.
- Cum, vrei să trăieşti în chinul ăsta ? S-a mirat Regina fiică.
- Nu vreau să mor ! A mai spus Regina mamă şi apoi a tăcut.
- Să mi se scadă atunci mie, din viaţa mea, cei şase ani, s-a rugat Regina fiică.
- Nu şase ci de trei ori şase, 18 ani ar trebui să îţi scădem din viaţă, dar tu nu mai ai de trăit atât, a răspuns Karma. Imi pare rău dar nu putem face târgul !
- Înţeleg de două ori şase, odată anii mei de chin şi odată anii ei de chin, dar dece trebuie să se chinuiască şi Regele ?
- Regele este vinovat căci n-a reuşit să te convingă în atâţi ani cât a fost alături de tine că este un privilegiu să fii femeie şi nu bărbat.
- Aşa cred ursitoarele? S-a mirat Regina fiică....

Ziua dintre duminică şi luni.

Ziua aceea a fost o zi de viaţă în plus....

Tot weekendul m-am plictisit. Treburi prin casă, învârteli fără rost . Seara m-am culcat mai obosită decât în timpul sătămânii.
A sunat ceasul. M-am trezit ca de obicei fără nici un chef de viaţă şi cu dorinţa de a fugi undeva unde să iau totul de la început. M-am îmbrăcat şi am plecat spre serviciu cu inima grea. Dar deodată mi-am dat seama ce vreau. Vreau să mă duc la el ! Nu m-am întrebat ce explicaţii va trebui să dau sau să primesc. Mă duc ! Cum nu mi-a venit ideea asta până acum ?
În tren aveam la mine doar o valijoară mică aşa cum îmi luam când mergeam în delegaţie. Am ridicat-o în plasa pentru bagaje şi i-am făcut loc. Plasa era plină. Ceilalţi luau multe lucruri inutile la drum. Eu luasem strictul necesar. Aveam loc la fereastră, aşa cum îmi plăcea. Am privit un timp cum peisajul se schimba în fugă. Nu îmi amintesc cum şi ce am vorbit, cu cine. Îmi amintesc că a fost o călătorie plăcută şi scurtă. Foarte scurtă ţinând seama de ora la care am ajuns la Paris. Nu-mi amintesc cum am trecut şi când am trecut de vamă, cum treceam dintr-o ţară în alta. Îmi amintesc cum am coborât din tren şi cum mă aştepta pe peron... Ţin minte sentimentul de fericire care m-a învăluit când m-a luat în braţe, cum îl sărutam şi mă săruta. Îmbrăţişaţi am pornit la plimbare. Nu-mi amintesc să fi mers decât pe jos şi îmbrăţişaţi. Atâta fericire nu cred că mai primisem vrodată.
Imi amintesc cerul albastru. Un cer albastru şi senin. Nici un nor. Îmi amintesc Sena si Turnul Eiffel. În jur se vorbea franţuzeşte şi nu înţelegeam nimic. Noi n-am vorbit. Nu îmi amintesc să ne fi spus vreun cuvânt. Tăcere si fericire. Cum oare am mers mereu îmbrăţişaţi ?
Eu n-am zis „Te iubesc !”, el n-a zis „Te iubesc !” dar asta auzeam, atât simţeam.
Într-un târziu am ajuns la el. Mi-a arătat apartamentul, Multe camere, luminos. Ne-am aşezat pe canapea si m-am cuibărit lângă el cu capul sprijinit pe umărul lui, mereu în tăcere, privindu-i zâmbetul acela cu care m-a privit mereu. Zâmbetul lui cu care m-a cucerit...
Eram îmbrăţişaţi şi fericiţi. Ce fericită am fost atunci ! Am adormit la pieptul lui descătuşată de griji şi îndoieli, fără gânduri...
M-am trezit într-o aceeaşi luni, în pat, la pieptul soţului meu care mă mângâia. „Hai scoală ! Ce visai ?”

Covorul persan.

Privea furioasă cum din gâtul ei se scurgea lichidul acela roşu care îi murdărea covorul apoi ca şi cum şi-ar fi revenit puse tacticos cutitul alături de farfuria din care a mai luat o bucată de măr. Masa era plină cu pahare si farfurii murdare. Paharul lui era bineînţeles gol. S-a îmbătat dobitocul şi avea chef de scandal. Acum era potolit, stătea întins lângă singura şi adevărata lui dragoste iar în jurul lor pata aceea roşie se lăţea. Pe partea dreaptă a capului, acolo unde îl lovise ea, un firicel de sange i se scursese pâna la ureche.
Pata roşie de pe covorul ei persan, ţesut manual, se lăţea şi asta i se părea de nesuportat. Era ca şi cum un cuţit i se răsucea într-o rană. Mereu ţinuse la covorul acela să nu se păteze şi acum era terminat. Nu se mai putea curăţa.
S-a gîndit că ar fi trebuit încerce să-l să-l mute de acolo, aşa cât să poată sterge pata sau în orice caz să incerce să facă ceva, să nu o vadă el când se va trezi dar s-a răzgândit. „Nu mă mai interesează nimic!” Îşi zise furioasă. „Să rămână aşa, împreună, să se păteze covorul căci lui niciodată nu-i păsa la ce ţineam eu. Asta a iubit el toată viaţa, asta a stat între noi de când ne-am căsătorit oricât am căutat eu să-l schimb. Acum însă s-a terminat.Nu îl mai suport.Plec !”
Deoarece primiseră banii aceia dăduseră o masă la care au invitat rudele şi ale lui si ale ei. Dupa plecarea lor s-au certat ca de obicei. Acum ieşise însă rău de tot. Incă plină de furie îşi spunea în gând : „ Nesimtita de soră-sa care nu mai pleca n-a putut să-şi ţină gura iar el i-a luat apărarea aşa cum i-o ia mereu. Cel puţin i-am spus şi eu tot ce aveam pe inimă. Dar acum mă duc, nu ştiu unde dar trebuie să mă duc de aici, chiar acum, în seara asta. Iau toţi banii şi mă duc undeva unde să nu mă mai găsească nimeni. Stiu că va fi furios, mă va căuta cu poliţia, va spune ca eu aşa şi pe dincolo, că sunt nebună. Să mă găsească !”
Femeia, o brunetă de aproximativ 30 de ani, cam uscată şi ofilită s-a ridicat greoi din scaunul ei, a îndreptat scaunul care cazuse odată cu el şi cu o faţă congestionată de ură s-a dus în dormitor.
- Trebuie să mă schimb, mi-am distrus bluza. Cred că tâmpitul mi-a rupt-o când s-a agăţat de mine, a mormăit ea cu voce răguşită. Tipase la el până au început să bata vecinii în calorifer. Mizerabilii de vecini, niciodată nu mi-au luat apărarea dar când e vorba sa mă bârfească sunt pe locul întâi. Dece nu-şi văd oamenii ăştia de treaba lor ? Da, aud vocea mea, el vorbeşte mai încet dar când mă loveşte nu vede nimeni. Acum l-am lovit eu !
Era murdară. Si-a scos toate rufele de pe ea şi a intrat în baie dar s-a răzgândit să mai facă duş. „Uite ce fac, îşi zise ea necăjită, plec ! Il las pe imbecilul ăsta cu toată casa asta la care doar eu ştiu cât am muncit. Dacă era după el ar fi rămas aşa cum i-a lăsat-o taică-su, aşa cum se ţinea de capul lui soră-sa, fără nici o îmbunătăţire. Nu puneam gresie, nici faianţă, nici parchet nu puneam.” Se uita cu mândrie la faianţa si gresia din baie. Ea o alesese. ”Dar plec, trebuie să plec! Plec de aici, de unde m-am zbătut pentru fiecare lucruşor. Nenorocitul ! Ar trebui să dau foc la apartament, să nu-i rămână nimic ! Toate le-am făcut eu.” A ieşit din baie, s-a îmbrăcat cu aceeaşi fustă dar fără bluză şi s-a privit în oglindă. „Arăt ca o epavă!” Işi spuse ea. „Toţi anii mei buni i-am pierdut lângă acest nemernic. Si acum plec! Unde dracu să mă duc ?”
Din sufragerie s-a auzit un zgomot. Cu poşeta în care băgase toţi banii si toate hârtiile cu conturile lor la bancă s-a întors acolo. El încerca să se ridice. Cu mâna la cap, de acolo de jos privea dezastrul din jurul lui.
- Iar ţi-ai făcut bagajul ? Plecă dracului. Tâmpito! Puteai să mă omori. Cu ce m-ai lovit ? Cred că am leşinat. Te omor nebuno!
Apoi ridicându-se furios în timp ce ea îl privea încremenită de spaimă, a ridicat sticla din gâtul căreia se scursese tot vinul şi după o clipă de uimire a început să râdă. Râdea ca un nebun.
- Covorul ! Ai văzut ce ai făcut? L-ai pătat !

Intr-o noapte!

E noapte. O noapte tăcută şi rece. Pe strada luminată, nimeni. Şirurile de maşini pline de zăpadă stau aliniate pe două rânduri. Pustiul apasă. De jur împrejur blocurile înalte cu ferestre întunecate n-au viaţă. Privesc în neştire noaptea rece şi pustiul nefiresc luminat îmi încălzeşte inima. Ce îngheţată poate să-mi fie dacă această lumina mă poate încălzi.




Intorc privirea şi sufletul meu îşi recapătă ura. Urăsc! Doamne cât de tare urăsc !
Camera este plină de umbre. Simt răsuflarea aceea care mă înfioară ca o bucată de ghiaţă băgată în sân. Vreau să o scutur de mine ca pe o lipitoare ce-mi suge sângele. Nu pot!
Nu pot! Acum vreau să ucid.

Azi este sf. Ioan dar si o aniversare pentru mine !

Azi se implinesc "...si noua" ani de la casatorie... Nu spun cati, este un secret!
Asta este bradutul meu, alb... si de plastic... dar stralucitor !

Anul 2010 ne aşteaptă cu bucurii !

Craciun Fericit !

Sarbatori fericite !
____________________________________________________________________________________