luni, decembrie 21, 2009

Craciun Fericit !



Sarbatori fericite !
____________________________________________________________________________________

marți, decembrie 15, 2009

Supleantul de Petru Popescu

Cartea lui Petru Popescu mi-a placut. Este scrisa in acelasi stil ca celelalte carti scrise de el in Romania inainte de a pleca. E acelasi scriitor care m-a incantat cand am citit "Dulce ca mierea e glontul patriei". Cartea unui tanar care n-a implinit inca 30 de ani, tinereasca si plina de intrebarile care framanta generatia acelor ani. Nu pare o carte scrisa acum dupa atati ani petrecuti inafara tarii. Simt in el mentalitatea romanului framantat de ideea prostituarii fata de regimul comunist care apasa si azi constiinta urmasilor, urmasilor celor care au trait acele vremuri.
Stiam un banc, Cum se comporta o frantuzoaica, o englezoaica si o ramanca dupa ce fac dragoste. Frantuzoaica: Piere, imbraca-te repede ca trebuie sa soseasca Jean. Englezoaica: John, iar ploua ! Romanca: Ioane, acum ce-ai sa crezi tu despre mine.
Exact cu acea impresie am ramas dupa ce am inchis cartea, parca Petru Popescu a avut grija de ce o sa credem noi, cititorii romani despre el...
Nu ma intereseaza omul din spatele autorului cand citesc un roman, ma intereseaza cartea, subiectul, concluziile. Da, a prins imaginea cuplului Ceausescu foarte bine, si a adaugat cuvinte la afirmatiile lui in discutiile despre sistem cu Zoia, unele parca urmarea intrebarii pe care si-o pune despre ce vom crede noi despre verticalitatea lui, dar trec peste asta. Sunt adevaruri nerostite, "simple adevaruri ". Apreciez sinceritatea descrierii mentalitatii masculine care vaneaza femela si apreciez si comentariile despre dependenta de barbati a romancelor in general, comentarii introduse se vede abia dupa ce a facut cunostinta cu "lumea libera".
Cred ca el cauta in Romania amintirea legaturilor cu prietenii cu care a impartit o viata pe care in cealalta parte a lumii nu ar fi trait-o nicicum. Epoca relatiilor idilice a trecut de mult acolo asa cum poate nici la noi nu mai este la fel. A prins esenta, pe scurt si cu talent la acele relatii desi nu stiu cate adaugiri si omisiuni nu a introdus. Asa se fac insa cartile...
Astept cartea care ne-o promite despre cum s-a descurcat "dincolo".
Intr-un cuvant, va sfatuiesc sa o cititi. Nici nu costa mult.

sâmbătă, decembrie 12, 2009


Am cumparat "Supleantul". Ma apuc de citit ! Prima carte scrisa de el si citita de mine a fost"Dulce ca mierea e glontul patriei" si mi-a placut....

luni, decembrie 07, 2009

Rezultatul Votului..........

A iesit Basescu presedintele Romaniei! Intai exit-poll a spus cam cati ar trebui sa mai voteze pentru Basescu de la ora 7 pana la 9 ca sa iasa pe primul loc, si spre norocul lui oamenii au votat masiv, mai ales in strainatate...
Glumesc dar...
Deci cum ne asternem asa vom dormi! Sa fie intr-un ceas bun ! Si felicitari celor ce au votat cu majoritatea....(inclusiv sotului meu !)

Am votat !

Am votat ! Eu cu unul sotul cu celalat ! Fifty-fifty !
Toata tara este la fifty-fifty dar parca noi femeile suntem ceva mai multe ...
O fi invingator votul meu?

marți, decembrie 01, 2009

1 Decembrie 2009

1. Decembrie Ziua Nationala a Romaniei.

poza de pe wikipedia

Mi-ar fi placut pentru ziua nationala un sezon mai cald. Vremea asta mohorata imi inchide sufletul si nu ma pot bucura cat as vrea.
__________________________________________________________________________________

luni, noiembrie 23, 2009

N-AM VOTAT!


N-am fost la vot! Ce era sa fac? Stau in Galati cu mutatie de flotant si bbanuiesc ca si aici trebuia sa stau la coada....
Ma duc de Sf. Neculae la Bucuresti sa-l votez pe Geoana....

marți, noiembrie 17, 2009

De ziua mea.



Ieri a fost ziua mea ! Ce floare frumoasa am primit in dar !

vineri, noiembrie 06, 2009

Este democrartia cea mai buna forma de guvernare?/2

Democraţia este un sistem de guvernare caracterizat prin participarea cetaţenilor la procesul de conducere. A apărut in statul Atenian în sec. VI îh şi a durat cam 200 de ani până ce populaţia s-a înmulţit astfel încât participarea tuturor cetaţenilor la actul de guvernare a devenit imposibila.
Statul era condus de Adunarea Poporului din care faceau parte toti cetaţenii Atenei iar hotărârile se luau prin vot, cu majoritate simplă. Nu intrau în categoria celor cu putere de decizie femeile, sclavii si străinii. Exista deci o clasa conducatoare care lua hotarari prin vot majoritar fara a tine seama de ceea ce doreau toti locuitorii statului.Votand doar cei puternici, la puterea unui individ se adauga puterea celorlalti indivizi ce votau ca el Implicit cei mai mulţi pot impune punctul lor de vedere pentruca mai mulţi înseamnă putere mai multă. In fond democraţia reprezintă tot o formă de impunere a unei soluţii prin fortă, forţa majorităţii.
Când o armată atacă o colectivitate, chiar dacă acea armata este ca numar mult mai mica decat colectivitatea balanţa de forţă se înclina de partea armatei pentrucă evident, armata este mai puternică decât colectivitatea prin armament si tehnologie.
O armată, ca să poată fi operativă are nevoie de servicii anexe, un comandant, un serviciu de aprovizionare, resurse, etc. Impăraţii au fost la origine comandanţi de oşti care isi organizau aceste servicii. Se ajungea ca o minoritate, cea organizata in servicii pentru imparat, sa conduca o majoritate, poporul neorganizat. Fara acest serviciu aservit, care actioneaza nedemocratic un singur om nu se poate impune unei colectivitati. Asa apar despotii. Dar nu vi se pare ca serviciile secrete de acum seamana a dracului de bine cu serviciile in slujba regelui de alta data ? Dar cine este regele in ziua de azi?
Există state care sunt conduse de un rege. „A fost odata” când regele era seful unei armate de ocupatie cu domiciliul intr-un palat fortificat. Acum urmasii acelor regi sunt doar persoane cu relatii de rudenie internationale care au rolul de impaciuitori intre diversele interese ale diverselor partide, la putere si in opozitie. Un fel de presedinti din statele „democrate”.
Ocuparea si conducerea nedemocratică a unui teritoriu cu o societate inferioară ca dezvoltare tehnică faţa de ocupant aduce de obicei progres. Poate gresesc, dar ma gandeam la cucerirea romana din antichitate sau din Afganistan in prezent. Inseamnă asta oare că aceasta formă de manifestare a puterii este benefică pentru progresul omenirii ?
Poate nu sunt bine informata dar nu vi se pare ca organizat sau neorganizat in Afganistan este un pic de haos ? (O fi haosul de inaintea democratiei sau a despotismului ?)

duminică, octombrie 18, 2009

Democratia este cea mai buna forma de guvernare?

Mi-e lehamite de cearta democratica din care musai trebuie sa iasa un presedinte. Si vorba unui clasic in viata, "De ce ti-e frica nu scapi !"..... La televizor presedintele in functiune vorbeste nostalgic si sentimental....
Ma gandesc la parlamentul nostru in care exista o majoritate constituita. Deci dacă majoritatea din parlamentul ales prin vot nominal printr-o democraţie reprezentativă nu are acces la putere, adică nu are nici o functie executivă, adica nu se uita nimeni la ce vor ei sa faca si ce spun, nu stiu dece se mai numeste majoritate parlamentară reprezentativa a poporului.
Pai daca nu este nici democratie, nici despotism, atunci... sa fie haos ?
___________________________________________________________________________________

vineri, octombrie 16, 2009

Tara lui Papura Voda /4

Nimic nou. Plictiseală! Papură Vodă vrea sa fie "un antrenor democrat" la orice echipa de dribling ce ar exista în tara. Ce poate fi interesant aici? Işi închipuia cineva altceva?
Să-l lăsăm să-şi facă echipa de Uniune Naţională dorită şi să discutăm despre un alt subiect "DEMOCTATIA". Să mă documentez asupra subiectului şi să scriu un fel de ...eseu...

miercuri, octombrie 14, 2009

Tara lui Papura Voda / 3

Ce dandana ! Cine şi-ar fi închipuit că numirea unui antrenor este ceva aşa de important pentru Papură Vodă. El avea echipa lui de 11 jucători care castigase Cupa şi o antrena cu mândrie. Fusese o victorie cam pe muchie de cuţit, Echipa Sustenantul Tuturor avea puncte mai multe decât echipa lui Papură Voda care se numeşte Sustenantul Liber Tuturor, dar echipa lui Papură Vodă avea cu un jucător mai mult în schema aşa că balanta s-a înclinat în favoarea sa şi a luat Cupa.
Problema este ca Selectionata şi-a ales acum un antrenor nou, nouţ iar Papură Voda vrea să aleagă el, altul si la drept vorbind este gata să desfiinţeze total echipa Selectionata doar ca să bage acolo si câţiva jucători din cei care au câştigat Cupa astfel ca echipa reprezentativă a Tarii de Papura să nu mai fie Selectionata ci o echipă mai vastă care să se numească eventual Uniunea de Papura. Trebuie sa recunoaştem cu toţi că este remarcabila si nobilă această grijă pentru echipa care a pierdut ultimul meci, căci ce contează un meci când până atunci le-ai câştigat pe toate ? !
Si în zarva asta toată lumea a uitat complet de papură. Ca de obicei, iar nu este papura in Tara de Papura....Nu ştiu dece dar în Tara lui Papură Vodă toate lumea este preocupata excesiv de sportul naţional, driblingul, dar uită mereu, sau poate ar fi mai corect să spun în primul rând, de papură. Dece oare ? ( Se zice mereu că "Prietenii ştiu dece !")

marți, octombrie 13, 2009

Tara lui Paura Voda / 2

Azi s-a jucat meciul anului din Tara lui Papură Vodă. A jucat echipa câştigătoare a Cupei de Papură cu Selectionata Tarii de Papură. Antrenorul echipei câştigatoare a cupei este însuşi Papură Vodă însă antrenorul selectionatei este încă necunoscut, este un secret până pe 6 decembrie când ori, ori ! Tara îşi va alege un nou vodă, sau il va realege pe cel de acum.
Recunosc că nu mă prea prea pricep la meciurile astea de "dribling" dar ca tot blogomanul mă bag şi eu în discuţie spunându-mi părerea. Evenimentul este prea important pentru mine pentru a-l trece cu vederea. Nu m-am putut abţine !
S-au auzit lucruri de neînchipuit despre căpitanul echipei câştigătoare a Cupei de Papură, cică ar fi cumpărat jucători de la Selectionată. Poate ! Dar şi despre cei de la Selecţionată, cică ar fi făcut o înţelegere supărătoare pentru cultura papurei cu echipa minorităţii culturii de Iarba lui Attila preluând jucatori de acolo. Si doar se ştie că la orice meci se ajunge la această echipă când trebuie înclinată balanţa când spre stânga când spre dreapta.
Cu sufletul la gură am ascultat cum căpitanul Cupei a declarat cu glasul lui personal cum că micşorarea plăţilor pentru foştii jucători este un posibil motiv pentru o posibilă pierdere a acestui meci. Si zarurile fiind aruncate, azi 13 octombrie 2009, într-o marţi, zi predestinată ca zi de ghinion, meciul s-a jucat şi echipa care a câştigat Cupa de papură a pierdut ! Ghinion! Slecţionata a câştigat. Acum Papură Vodă , în calitatea sa de antrenor nominalizat are probleme despre care am ce vorbi. Trebuie sa treacă la organizarea echipei nationale...
Voi continua să vă ţin la curent. Dacă vă interesează....

marți, octombrie 06, 2009

Tara lui Papura Voda / 1

Tara asta se afla în mijlocul Raiului, la marginea dintre Grădina îmbelşugată şi Mlaştina cu crocodili. Ţara era foarte săracă dar fiind la marginea mlaştinei papura era din abundenţă si aceasta dădea locuitorilor sentimentul ca sunt bogaţi. Se hraneau cu papura, învaţaseră să facă niste mâncăruri foarte gustoase din acest produs, hraneau si animalele cu papură, se încalzeau cu papură, ce mai, era foarte bună în orice situaţie. De aceea împăratul ţării luase numele de Papură Vodă.
Si Papură Vodă se alegea din 5 în 5 ani din randurile poporului. Povestea mea se petrece taman în acea perioadă în care se schimbă împaratul si este ales unul nou.
Papură Vodă avea multi slujitori, toţi avînd ca sarcină să se ocupe de administrarea bogatiei tarii, papura. Unul se ocupa de papura externa, altul de cea interna, altul de papura de transport sau de cultura, etc. De un timp însă papura disparuse din ţara lui Papură Vodă căci cei care munceau la cultivarea papurei, cei care o culegeau au plecat în Grădina îmbelşugată. Intr-un timp locuitorii ţării nu erau lăsaţi sa viziteze Grădina îmbelşugaată, dar cum lucrul acesta se reglementase toti cei care voiau să muncească s-au dus sa culeagă căpsuni sau castraveti in Grădina îmbelşugată şi papura din ţară rămasă fără îngrijire a început să se usuce.
Mai era ceva papura neagra, acolo unde crestea singura, dar au venit crocolilii din Mlaştina cu crocodili si nimeni nu s-a mai apropiat de locurile acelea, A mai rămas si ceva papura aurie dar aceea a atras atentia cuiva din Gradina imbelsugata care a constatat că trebuie inundată cu ceva cianura ca sa dispara pentru totdesauna ca doar necazuri le-a aduis locuitorilor din acea zonă şi nici nu era prea multă. Acum cand vă scriu cred că a mai ramas doar un aviz de la slujitorul mediului de dat, iar acela fiind un slujitor foarte expeditiv in ce priveste administrarea papurei cred ca va rezolva situatia urgent . Si tot acum când scriu eu, cum papura a disparut aproape complet din ţară, slujitorii lui Papura Voda au început să se certe între ei acuzându-se unul pe altul că ar fi inutili, ceea ce era oarecum stanjenitor pentru vodă. Dar Papură Vodă era interesat mai mult de voinţa poporului său decât de situaţia slujitorilor aşa că s-a hotarât sa le reducă numarul, cei rămaşi urmand sa se ocupe în lipsa de alta treabă de realgerea lui.
Jumatatea de slujitori dati afara erau foarte suparati, ca sa nu mai spun de ceilalti care nici macar nu ajunsesera slujitori si ateptau la coada sa le vina randul.Si nimeni nu punea la socoteala că tara nu mai avea papura !
La asta s-au gîndit însă cei din Gradina imbelsugata care au hotarat sa le imprumute celor din Tara lui Paura Voda niste papura....
Si Papura Voda s-a imprumutat cu papura în numele poporului sau. Cea mai mare parte din paura imprumutata s-a dus pe salarii dar si pentru realizarea unor planuri existentiale pentru acei slujitori care erau mai ingeniosi. Vă dati seama ce masini au cumparat ei din Gradina imbelsugata caci carutele lor din papura erau necorespunzatoare pentru ei si ce papura consumau aceste masini si ce de petreceri s-au dat in cinstea viitoarelor realizări !...
Si astfel, numele de Papură Vodă a fost salvat. Tara care nu mai avea papură avea iar papură....

duminică, septembrie 27, 2009

Credinta mea



Un singur Dumnezeu exista,
Acela care biciuit,
Batut in cuie, rastignit,
A intrebat murind: "O tata !
Dece m-ai parasit ?"

Un singur Dumnezeu exista,
Acela care inviat
Ca o lumina inaltat
Este cum spune Cartea Sfanta
Cuvant adevarat.

La fel ca el traiesc un ritual
Si ma jertfesc,
Ca Dumnezeu ma chinuiesc,
Dar cum sa pot afla eventual
Dece traiesc ?
..........................................

vineri, septembrie 18, 2009

Ingo Galss Septenarius 1976

Sculptor si scriitor de limba germana, nascut la 9 aprilie 1941 la Timisoara. In 1967 a absolvit Institutul de Arte Plastice Ion Andreescu din Cluj (actuala Universitate de Artă şi Design) În perioada 1967-1971 a fost consilier ştiintific al Muzeului de Artă Contemporană din Galati, În perioada 1972-1973 a fost asistent la Institutul de Arte Plastice N. Grigorescu din Bucuresti. În perioada 1976-1978 a fost consilier artistic la Casa de Cultură Friedrich Schiller din Bucureşti În anul 1979 a dat un interviu ziarului "Financial Times", cu titlul "Ceauseşcu - acolo unde dispare carnea". Imediat, Glass a fost chemat la Securitate şi i s-a pus în vedere că are două săptămâni la dispoziţie ca să părăsească România, renunţând la tot ce avea în ţară: locuinţă, obiecte, cetăţenie. Prin urmare, în anul 1979 a emigrat şi s-a stabilit în Germania la Munchen.
In 1974 a avut o expozitie personala la Köln, la care nu a avut voie sa mearga. El si-a cumparat insa lucrarile si i-a rugat pe cei de acolo sa le pastreze, iar in Romania a declarat ca au fost vandute. Cand a ajuns in Germania cu acele lucrari s-a organizat o noua expozitie, in prezenta lui. De atunci, lucrarile sale au ajuns in muzee, colectii personale si parcuri din Germania, Austria, SUA, Japonia, Polonia sau Ungaria.

Septenarius este o forma de vers, in 7 metri, folosita in limba latina pentru comedii. Sculptura cu acest nume executata de artist in 1976 este o constructie in otel, frumoasa, plina de gratie cu forme ascutite ca o satira bine construita in literatura, ca un dialog intre mai multe persoane deschise, pline de viata si de umor. Ansamblul sugereaza scena.

Sunt multi carora nu le plac lucrarile de pe faleza, le considera fara sa le inteleaga emanatii ale vechiului regim, odios asimilandu-le cu frustrarile lor personale din trecut. Sunt insa lucrari ale unor oameni care au trait in acel regim si s-au straduit sa isi exprime crezul artistic in acel climat, au creat si nu au clacat. Oameni cu tarie de caracter care au exprimat arta si ceea ce simt cu formele de care puteau dispune si pentru asta trebuie pretuiti nu denigrati.
Cum putem noi romanii sa dorim sa distrugem orice mostenire lasata de cei care au trait pe melesagurile noastre inainte de noi, convinsi ca gestul nostru ar fi justitiar, ca noi vom pune in loc ceva mai grozav, dar nu mai facem nimic. Dece nu punem fata in fata ceea ce facem nou cu ceea ce s-a creat inainte si sa lasam celor care vor veni responsabilitatea de a judeca cine merita mai multa pretuire ?
Cred ca am scris destul despre faleza, trebuie sa imi gasesc alt subiect....

sâmbătă, septembrie 05, 2009

Confluente 1977

Autor Manuela Siclodi
S-a nascut in 1946 la Bucuresti si a studiat sculptura la N. Grigorescu.
Din 1990 s-a stabilit la Innsbruck. A incercat mai multe manifestari artistice printre care si tapiseria.
Sculptura prezinta un cuplu. Se poate distinge silueta femenina si cea masculina. Sunt un cuplu, pasesc impreuna, dar fiecare este singur. O sculptura inalta de 14 m, cu doua personaje puternice cu personalitati multiple, ca umbrele lor.
Mie imi place ...

joi, august 27, 2009

Pasărea apelor 1976


Autor, CATARGIU SILVIU
Sculptorul s-a născut la 8 ianuarie 1939 La Suceava. A studiat la Cluj cu Romul Ladea
Are lucrari în Belgia, Canada, Franţa, Germania.

luni, august 24, 2009

Ziua si noaptea



Sculptura este realizata de Marinescu Vasilica in timpul taberei din 1976.
Este o constructie din table de otel, cu dimensiuni moderate.

duminică, august 23, 2009

23 August.

Primul nostru 23 august.
Menţionez că nu este un fragment dintr-un roman în curs de apariţie pe care îl testez aici. Povestesc chestii de viaţă ce mi s-au părut interesante. (mie, altora poate nu) asa cum cred eu că pot fi citite fără să plictisească. Dacă vă plictisesc, nu citiţi. Dacă mă criticaţi nu mă supăr. Până una alta este o „ţară liberă !”.
....................
Multă vreme sărbătoarea noastră naţională a fost la 23 august dată la care am întors armele şi am trecut de partea ruşilor. In august 1944 viitorul meu soţ era destul de mare, avea aproape 8 ani. Işi aminteşte cu claritate evenimentele din ziua când au intrat ruşii în comuna lor.
Era la Măstăcani în apropiere de Galaţi. Toată noaptea nemţii trecuserã pe şosea ca la defilare coloanele dezordonate înainte de tribuna oficială. De la ora 7 dimineaţa copiii n-au mai putut fi opriţi în casă. Băieţii erau suiţi pe garduri. S-au suit şi în copacii stufoşi ce însoţeau drumul, s-au ridicat cât mai sus pentru a putea vedea totul. Nemţii veneau în camioane, pe motociclete, în căruţe trase de cai şi pe jos. Erau oameni sfârşiţi, plini de sânge, înfometaţi însetaţi şi speriaţi. Nu înţelegeau ce li se spunea şi nu aveau încredere în săteni. Refuzau orice ajutor. Când un sătean a oferit apă unui soldat însetat ofiţerul neamţ i-a azvârlit-o pe jos, brutal. Oamenii se întrebau dacă nu cumva se tem că vor să-i otrăvească.
Biete arătări disperate şi fără speranţă ! Unii erau sprijiniţi de camarazi. In şanţul de la marginea şoselei, răniţii căzuţi fără putere erau împuşcaţi curmându-li-se astfel suferinţele. Ochii îngroziţi ai copiilor priveau actul crud. Un act barbar sau sublim de îndurare creştinească ?
Spre ora 11 coloanele cu soldaţi s-au sfârşit. In urma lor au rămas morţii amestecaţi cu muniţia aruncată pe câmp, motociclete fără benzină şi tot felul de efective militare. Goniţi de părinţii care îi găseau scotocind printre resturi, copii s-au retras prin casele lor. După prânz, când dogoarea soarelui era în cumpănă, zgomotul unui tanc a rupt tăcerea care abia se aşternuse. Tancul cu steaua în cinci colţuri s-a oprit în faţa primăriei şi din tanc a coborât o femeie soldat şi un bărbat. Era o femeie zdravănă, un adevărat comisar sovietic cu haină de piele şi cizme. Bărbatul a rămas afară iar femeia a intrat. Vorbea ruseşte iar primarul nu înţelegea. Atunci l-au chemat pe învăţătorul satului care locuia chiar peste drum. Acesta se descurca puţin în limba lui Puşkin şi era viitorul meu socru. Se întorsese acasă de o lună. Abia fusese demobilizat de pe frontul de sud unde nu prea fuseseră lupte.
Primarul, femeia şi învăţătorul au reuşit să se înţeleagă mai ales după ce bărbatul care rămăsese afară a intrat în discuţie. El ştia ceva româneşte, în orice caz mai bine decât ştia învăţătorul ruseşte.
Cei veniţi acum erau supravieţuitorii din lupta de la Roşcani unde muriserã 10.000 de oameni, ruşi şi nemţi.
Primarul cam ştia ce are de făcut. A ieşit din primărie şi împreună cu ceilalţi s-au îndreptat spre şosea. La scurt timp au început să curgă tancurile ruseşti, apoi nişte căruţe încărcate cu oameni şi boarfe. In sat au rămas câteva tancuri şi o căruţã cu doi cai costelivi, vai de capul lor.
Spre seară femeia comisar însoţită de primar şi alţi patru ruşi au intrat la învăţător în curte. Acesta, un moldovean înalt, lat în spate, cu părul tuns scurt şi ochii verzi, hotărâţi, i-a întâmpinat cu reţinere. Stia despre ce era vorba. Avea doi cai din cei folosiţi de nemţi pentru tractarea tunurilor, mari, bine hrăniţi. Abia făcuse rost de ei. Erau mândria lui. Singur le dădea de mâncare şi doar el îi folosea. Copiii nu aveau curaj să se apropie de ei şi nu-i plăceau. Ruşii voiau caii.
- Nu-i dau ! Se împotrivea el.
Un rus a scos pistolul şi l-a îndreptat spre el. Soţia nechibzuitului care se revolta avea fetiţa cea mică încă în scutece în braţe . I s-a asezat în faţă şi el a dat-o la o parte, dar copiii, un băiat şi două fete, care mai de care mai mititei au sărit şi l-au luat de mână. Rusul a vociferat dar primarul i-a făcut semn că totul se va lămuri, a venit lângă grupul nesupuşilor şi le-a vorbit. Ruşii au luat caii dar au adus în schimb alţi doi. Erau însă nişte cai slabi şi obosiţi ca vai de ei.
Invăţătorul tot furios era, dar copii şi soţia s-au bucurat. Caii cei noi au trecut în grija băiatului, viitorul meu soţ. El le-a dat apă şi fân, i-a mângâiat şi i-a băgat în grajd.Tatăl nici nu voia să-i privească la început. N-a avut niciodată drag de ei ca de ceilalţi.
Prin mare primejdie trecuseră. După ce ne-am căsătorit soţul meu îşi amintea cu emoţie de necugetatul gest al tatălui său şi de marea prezenţă de spirit a mamei sale care l-a salvat. Rusul ar fi putut să-l împuşte pe tatăl său dintr-o prostie.
Ocupaţi cu schimbul de cai, familia n-a mai luat în seamă tancurile care se scurgeau pe şosea. Unii rămâneau peste noapte în sat, alţii nici nu încetineau.Trei zile s-au scurs tancurile şi au fost ruşi în sat, apoi totul s-a liniştit.
Tăranii au intrat cu căruţele în pădure acolo unde fuseseră luptele şi au îngropat morţii, ruşi şi nemţi împreună. S-au întors cu arme, cartuşe, cizme si alte obiecte care aparţinuseră soldaţilor. Un ţăran adunase o căruţă plină de puşti iar altul o căruţă de cizme. Printre cizmele acelea se găseau şi unele din care piciorul nu fusese scos. Omul le adunase în grabă şi nu avusese timp să le despartă. Acasă avea să le sorteze şi să le cureţe. Cumplit, dar atunci nimeni nu gândea aşa. Copiii intrau în tancurile părăsite adunând tot ce găseau. Unul din ţăranii mai îndrăzneţi a adus acasă o maşină lăsată de nemţi fără benzină şi a ascuns-o sub fân, altul pusese mâna pe o motocicletă. Te-ai fi crucit dacă ai fi ştiut câte s-au adunat atunci în sat şi deşi toate, într-un târziu a trebuit să fie date autorităţilor, multă vreme ţăranii le-au păstrat ascunse, lucruri utile dar si pistoale, arme şi cartuşe care nu-şi mai aveau rostul.
Ruşii rămaşi prin sate nu erau tocmai prietenoşi. Niciodată nu s-au socotit aliaţi ci doar acceptaţi de nevoie. Erau obraznici şi scoteau pistolul gata să te împuşte uneori chiar fără rost, doar ca să impresioneze.
O prietenă de mai târziu, puţin mai mare decât mine, Ionica, povestea cum tot pe atunci la ei în sat ruşii năvăliţi peste săteni scotoceau prin cămări şi în primul rând se puneau pe mâncare şi băutură. La ea în familie se cazaseră câţiva şi aceştia ocupaseră camerele din faţă pe care, cum era obiceiul în sat, le ţineau nelocuite dar cu ce aveau mai bun şi mai frumos. Tuturor le era teamă să iasă din fundul curţii unde aveau odăile de toate zilele, odăi în care locuiau. Ruşii băuseră, erau beţi şi toţi se temeau să le iasă în faţă. Aveau nevoie de apă iar fântâna era în dreptul unui rus ce stătea pe prispă fumând. Socotind că un copil era mai ferit de primejdii au trimis-o pe prietena mea după apă. Eroare ! Rusul beat a tras cu puşca în ea. Norocul ei că n-a fost nimerită. Chiar dacă intenţia lui ar fi fost doar să o sperie, tot noroc se poate numi faptul că n-a fost împuşcată. Aşa beat cum era rusul acela, totul putea fi posibil.
Oare unde era Dumnezeu atunci ? Cum putea El să privească cum unii se jucau, mâncau şi se distrau iar alţii se ucideau fără măcar să se vadă la faţă. Ce considera El că era vinovăţie şi trebuia pedepsită?
Din acele timpuri unii aveau alte amintiri.
Nenea Petică, sotul Anicăi, sora tatei şi autoarea a două verisoare care m-au pus la Ismail pe grătarul de la sobă să mă usuc, povestea mult mai târziu, că nu poate uita câtă furie prostească poate exista într-o gloată de oameni adusi la limita raţionalului.
Ajunseseră cu frontul la Tokay. Au dat de o pivniţă cu vinuri vechi. S-au aruncat cu toţii asupra butoaielor si fiecare si-a ales un butoi din care să bea. Au băgat baionetele în butoaie şi au băut ca porcii, iar când au terminat de băut, când n-au mai fost în stare să înghită nimic au început să strice, să sfărâme tot. Işi putea cu greu stăpâni regretul care îi măcina conştiinţa pentru faptul că asemeni celorlalţi a băgat baioneta în butoaie şi a risipit tot ce rămăsese. Vedea parcă lacul de vin bun care se lăţea în acea pivniţă de gospodari harnici şi nevinovaţi.
Un colonel, întâlnit în altă perioadă a vieţii mele, de fapt şeful meu la serviciu, ne-a povestit o altă întâmplare.
După mult timp de război, când i se rupsese toată îmbrăcămintea de atâta purtat, colonelul a fãcut rost de un cupon de pânză şi aţă pentru o cămaşă. Intr-un sat, acolo unde era în calitate de cuceritor a aflat că o băbuţă are maşină de cusut şi ştie să lucreze. I-a dat în lucru cămaşa şi aţa. Nu se înţelegeau prea bine pentrucă nu ştia limba locului dar vedea că băbuţa se străduia să-i intre în voie. Când cămaşa a fost gata a observat că nasturii erau cusuţi cu aţă de altă culoare. Fără să îşi dea seama s-a răstit întrebând-o dece. Băbuţa s-a speriat şi a căzut de pe scaun de frică. Fusese aşa de fericită că îi venea bine cămaşa iar el atât de brutal o speriase! Colonelul avea şi acum, după atâţi ani, remuşcări pentru purtarea lui impulsivă. Oare păţise ceva băbuţa? Dacă ar fi suferit de inimă ?
Tot acel colonel povestea cea mai cumplită întâmplare din viaţa lui. Se retrăgea împreună cu armata nemţilor cu care eram aliaţi. La un moment dat un camion gol a trecut pe lângă grupul lor de soldaţi români ajunşi la limita rezistenţei. Abia se mai puteau ţine pe picioare. El s-a agătat de camion încercând să se urce împreună cu ceilalţi, dar neamţul l-a oprit şi i-a dat peste mâini cu patul puştii . El a scos pistolul şi l-a împuşcat iar românii care erau în subordinea lui s-au suit în camionul neamţului. Pentru asemenea faptă, dacă statul român nu ar fi întors atunci armele, el ar fi fost executat. Deja fusese arestat şi condamnat la moarte.
Nu-i prea plăcea să îşi amintească de acest gest, însă împuşcătura aceea din disperare îl rodea. Un om nu s-a mai întors acasă din cauza lui şi el încălcase regulile războiului. Condamnarea la moarte o trăia ca pe un coşmar.

sâmbătă, august 22, 2009

"Tentativa" de Popovici Constantin 1976


Sculptorul (1936-1995)este dintr-o familie de artisti. Tatal, pictor, a fost impuscat sub ochii artistului cand avea doar 8 ani ceea ce i-a marcat sufletul. Mama, deasemenea pictorita, o fosta aristocrata s-a nascut la Sankt Petesburg si a murit inainte de vreme.
Din lucrarile sale mentionez "Prometeu", o sculptura in otel de la barajul Vidraru.

joi, iulie 30, 2009

Jurnal de blog!

N-am timp ! N-am timp pentru nimic ! Oare cum fac altii de au timp?

joi, iulie 09, 2009

Orizonturi - Pentru LeeDee P













Prezint o sculptura cu autor necunoscut si fara nume pentru mine. Este ruginita si din cauza asta am sters-o din prima expunere, aceea in care LeeDee P incerca sa dea nume celor expuse. Ea o numea Orizonturi, de aceea o voi numi si eu, tot asa.
Mi se pareau niste orizonturi greu de suportat, niste orizonturi de care nimeni nu se intereseaza. Azi am facut iar o plimbare pe faleza si am vazut ca in acel colos ruginuit dar deschis si primitor isi facusera cuibul o multime de vrabiute. Mi-a fost greu sa le fotografiez caci n-am decat un mic telefon, ieftin si nepotrivit unor fotografii serioase. Am incercat insa sa prind mai de aproape faptul ca panourile sunt acaparate de vrabiute. Orizonturile parasite de om au fost ocupate de pasari.
LeeDee P ai ghicit numele necunoscutei....

luni, iulie 06, 2009

MARCHIS ALEXANDRU


Sculptura are numele Solid-Fluid , anul 1976.Consider ca este destul de sugestiva si nu am comentarii suplimentare.
Despre acest sculptor si o alta tabara de sculptura mai putin noroicoasa ca aceasta din Galati am gasit un articol in Gazeta de Maramures.
http://www.gazetademaramures.ro/fullnews.php?ID=4867
Citez cateva cuvinte scrise aici despre sculptorul Marchis Alexandru.
"„Tabara de Sculptura” de la Sighetu Marmatiei (unde o parte din cei mai mari sculptori ai Romaniei a lucrat in anii ‘80, fiind apoi abandonata) este in pericol de moarte. Sculpturile, care nu au fost inca furate, sunt deteriorate, putrezesc sau sunt bagate pe foc, fara ca cineva sa intervina."

sâmbătă, iulie 04, 2009

Sa incepem prezentarea...GERGELY ISTVAN



Un articol aparut azi la Ziarul Online Viata Libera din Galati merita mentionat deoarece se ocupa de faleza si sculpturile de acolo mai documentat decat mine :
http://www.sisnet.ro/index.php?page=articol&id=9363

Apoi sa continui si eu prezentarea pozelor facute de mine.
Atunci cand am vazut prima oara acei colosi din placi de otel forjat torsionate si sudate ciudat, nu mi-au prea placut. Nici acum nu imi plac toate aceste “creatii” dar am inteles ca pentru acei tineri ca si pentru acel timp, lucrurile au fost ceva indraznet. Caut sa descifrez ce voiau sa spuna, ei care se uitau la lumea de dincolo de cortina de fier cu invidie. Aproape toti sunt de origine maghiara.
Alaturi am poza unei lucrari, se numeste “Ecran”anul 1976. Sunt atatea lopeti cate porunci sunt in legile lui Moise. Este obligatia muncii care era pe atunci o prefacatorie. “Noi ne facem ca muncim, ei se fac ca ne platesc”, asa se vorbea. “Ecran” pare ilustrarea unei situatii “jucate artificial” . Un fel de mascarada a muncii.
Autorul lucrarii, Gergely Istvan. Am gasit pe internet un sculptor nascut in anul 1939 si un anunt la ziarul Faclia de Cluj:
“ Cu tristete ne despartim de cel care a fost sculptorul GERGELY ISTVAN - artist si om de tinuta exemplara. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace. Sincere condoleante familiei.”
Si acum ma impresioneaza. . .

duminică, iunie 21, 2009

Faleza din Galati


Sculptura este preferata mea. Se numeste "Capriciile Ielelor" si este realizata in anul 1976 de Elod Kocsis un sculptor care s-a nascut la 13 mai 1948 Reghin, Mures, a urmat facultatea de arte plastice Nicolae Grigorescu la Bucuresti si in prezent continua sa lucreze cu acelasi talent ca atunci cand a facut aceasta lucrare pentru faleza din Galati... (informatiile sunt de pe internet)
Eu as fi numit cele doua poze care le-am facut sculpturii "Suflet de artist", vazut dintr-o parte si din alta...

sâmbătă, iunie 20, 2009

Faleza Galati,











Faleza din Galati este plina de opere de arta. Ce nume ati da acestora? Le voi fotografia pe toate....

luni, iunie 15, 2009

jurnal de blog

Azi dimineaţă am plecat la plimbare mai târziu. La ora 9 dimineaţa lumea continua să facă curăţenie. Femeia de serviciu de la bloc spăla geamurile uşii de la intrare, RAR avea pesonalul strâns pe lângă pubele si unde se planifica treaba, la restaurante se mătura, etc. Faleza era tot plină de cutiile de cola si bucăţile de plastic ca ieri, plimbăreţii erau mai rari, dar viaţa continua în acelaşi fel, oamenii îşi plimbau câinii, alergau cu sufletul la gura sau pe role.
Am mers în ritmul meu până la traversarea cu bacul. Linişte si aer...
Eu am o bătrână Dacie 1300 despre care toată lumea mă asigură că este pe cale de dispariţie.Cu satisfactie am numărat acolo încă 5 Dacii si poate aş fi reuşit să număr mai multe dar m-am oprit. Recunosc arătau mai bine dacât a mea, una era argintie, alta crem şi cu dichisuri aşa cum a mea nici n-a visat vreodată să aibă dar faptul că erau acolo, mai multe una lângă alta mi-au umplut inima de "bună-dispoziţie".
Se tundea iarba si mirosul de iarba cosita era aşa de plăcut!
La mal, chiar acolo de unde începea plimbarea mea era un mic debarcader pentru un mic vaporaş care făcea servicii de restaurant si plimbări.
Vaporaşul ăsta era cu siguranţă unul din cele care se făceau la Olteniţa, acolo unde am fost eu trei ani inginer stagiar. Un bătrân vaporaş, Malnaş, Luky sigur trebuie să ştie de el. Luky este soţul meu. L-am cărat să i-l arăt. Ce amintire!

duminică, iunie 14, 2009

Pe faleză.


De câteva zile mi-am făcut un obicei, ies la plimbare în fiecare dimineaţă la ora opt. Azi fiind duminică m-am întrebat dacă nu trebuie să-mi modific programul. Duminica oamenii se duc la biserică. Ieri Maria, sora soţului meu a venit în vizită spunând că este în trecere. Se ducea la biserica, la catolici căci la ei era sărbătoare, ziua sfântului Anton. Voia să se roage. Are necazuri. Nu ştiu dacă sunt mai mari decât ale mele dar fiecare are o relaţie personală cu Dumnezeu iar în ceea ce mă priveşte altfel stau lucrurile decât pentru ea.
Eu socotesc biserica un fel de "birou" al tatălui pe care l-a lăsat în subordinea fiului Iisus Hristos şi unde personalul angajat, de fapt feţele bisericeşti, preoţi si prelaţi sunt însărcinaţi cu primirea şi înregistrarea cererilor creştineşti. Un fel de birou unde se fac înscrierile, se înregistrează căsătoriile si naşterile credincioşilor, reclamaţiile si solicitările în nume personal al celor vii si prin procură în numele decedaţilor.
Azi am hotărât că neavând nimic nou de cerut sau înregistrat voi face lui Dumnezeu o vizită privată, acasă si nu la birou. Sunt sigură că mă va primi cu plăcere aşa cum face mereu.
Faleza este un loc minunat unde El mă întâmpină cu zâmbetul pe buze, mă serveşte cu o gură de aer proaspăt şi o mare porţie de fluviu care acum era strălucitor si linistit de parcă ar fi fost un imens patinoar.
Tinerii alergau pe role. Imi plac mult şi îi invidiez. Ce aş mai alerga şi eu ca ei. Frumos însă mi-ar sta la vârsta mea să le fac concurenţă...
Doi bătrânei au ieşit la plimbare cu un radio agăţat de umăr şi ascultă ştirile. Am grăbit pasul până ce nu am mai auzit blestematul de aparat. Ce oameni ! La ce bun să ieşi la plimbare dacă nu poţi să te desparţi de pălăvrăgeala politică?
Câţiva burtoşi îşi saltă sunculiţele şi dau din mâini cu îndârjire. Ii privesc cu plăcere şi mă gândesc dece doctorii recomandă acest efort şi cât la suta din efortul lor poate fi considerată plimbarea mea liniştită.
Era ora la care se face curaţenie. Faleza era plină de cutii negre de cola paie si folii de plastic.La întoarcere am aflat că fusese lansarea promoţională a acestor cutii care s-au împărţit astă seară gratis pe faleză.
Am mers aproape o ora până la debarcader. Acolo un bac pleca altul venea, ambele pline cu oameni şi maşini.Toţi erau grăbiţi şi nemulţumiţi de viteză deşi se mişcau de căteva zeci de ori mai repede ca mine.
La întoarcere, un tip care abia se zărea din furgoneta pe care scria "DE VANZARE" dădea indicaţii unui sfrijit care strângea cutiile de cola indicând de unde până unde trebuie să facă curat. Am observat că cele două repere delimitau plasamentul unui cochet restaurant care probabil era proprietatea lui. Eram gata să încep o polemică cu Dumnezeu privind egalitatea oamenilor din societatea noastră dar acesta mi-a arătat o tânăra şi un căţeluş. Ea alerga şi căţeluşul mititel alerga în faţa ei străduindu-se din greu să ţină pasul cu ea. Era aşa de fericit !
Deocamdată asta este soluţia pentru lumea în care trăiesc,am înţeles eu aluzia.Peştele cel mare înghite pe cel mic şi eu trebuie să fiu mulţumită că pe scara vieţii sunt om, fiinţa cea mai superioară . In cadrul speciei trebuie să mă descurc aşa cum mă pricep. Vorba aia, "Dumnezeu îţi dă dar în traistă nu-ţi bagă !"
Mulţumesc, am înţeles am spus eu veselă...
Caraghioşi mai sunt căţeii aştia! Lângă niste bănci trei poliţai se jucau cu un câine lup. Câinele nu voia să i se pună încă lesa si să plece. Apucase cu dintii cureaua si stăpânul lui, poliţistul îl învartea in joacă precum un scânciob. El sărea şi nu se lăsa legat. Toţi se distrau.
Plimbarea s-a terminat. Am intrat pe aleea mea cu blocuri. Un sofer care la plecare îşi spăla maşina sub privirile prietenilor terminase traba. Maşina aştepta următorul drum curată. Usa unui balcon din care doi bătrâni priveau la mine cum ma plimbam era închisă. Strada era măturată şi curată...
Mi-am amintit că trebuie să cumpăr Aspenter, un medicament care este de fapt o aspirina dar mai scumpa si mai slabă, musai de cumparat de cei mai în vârstă si pâine.
Gata plimbarea, trec la treabă !

sâmbătă, iunie 13, 2009

Spaimele trecutului















Cartea aceasta deşi este o carte comercială care se citeste uşor şi cu plăcere nu mi-a prea plăcut. De la inceput, poate datorită titlului am hotărât să o las la sfârşit. Las actiunea sa fie prezentată de pe copertă ca de obicei.
Mi s-a părut in genul acelor cărţi care se scriu uşor şi nu aprofundează personajele. Pare o autoare cu multă imaginaţie şi îndemânare la scris dar atât. Poate mi s-a părut aşa deoarece se continua o actiune cu personajele dintr-un roman anterior pe care nu l-am citit.
Cartea are mai multe scene de sex descrise din punct de vedere femenin si asta mi-a atras chiar atentia dar sunt special introduse, un condiment comercial şi după gustul vremii...

marți, iunie 09, 2009

Golful Havana.
















Altă carte bine scrisă. Despre autor ştiam doar ceea ce scria si pe copertă, este autorul bestsellerului Gorki Park, o carte după care s-a facut filmul (pe care l-am vazut, cartea n-am citit-o).
Cartea desfăşoară cu mult realism o acţiune într-un stat comunist, Cuba, acum după evenimentele din 1989. Multe detalii sunt caracteristice locului si mentalităţii oamenilor de acolo si se vede că nu scrie decât despre ceea ce cunoaste (nu vreau să spun că ar fi o poveste adevărată)
Eu care am trăit în comunism, chiar dacă în România si nu în Cuba am simtit realismul atmosferei si chiar mi-am amintit multe detalii uitate despre "epoca de aur" si am făcut comparatie cu ce este acum.
Autorul a cunoscut comunismul si stie bine cum se fac averile acum după ce maica Rusia a lăsat câinii slobozi.....
Actiunea, cât să nu aflaţi ceea ce trebuie să rămână necunoscut pentru a vă determina să cititi cartea este scrisă pe coperta alăturată, eu descriu impresiile mele.
E o carte care se foloseste de un motiv politist doar in masura in care asta face subiectul “captivant”. De fapt vorbeste despre lumea noastră care este o lume de spioni si trădători. Nici dragostea nu iese din aceste două ipostaze, poate chiar simultan existente în acelasi om.
Insă depinde de cum privesti ....Iar asta este doar părerea mea.

duminică, iunie 07, 2009

Cele mai bune intentii.

Asta a fost o carte serioasă. Cine vrea să scrie o carte din care speră să se facă un film poate să o citească precum un manual. (Al doilea manual menţionat aici. Primul a fost cartea lui Somerset Maugam, "Bilant" ). E povestea căsătoriei dintre un tânăr, student, apoi preot foarte nesigur pe el dar şi foarte mândru şi o tânără răsfăţată dar cu un caracter puternic. Autorul, Ingmar Bergman şi-a folosit părinţii ca prototipuri pentru personaje şi aş fi fost curioasă sa aflu continuarea, căci povestea se termină odată cu procrearea lui.
Ce să vă povestesc? Citiţi cartea, va fi o lectură nu doar plăcută ci şi instructivă. Nu e doar un model de carte-scenariu-de-film ci şi un studiu al societăţii cu problemele ei.

luni, iunie 01, 2009

Secretul vilei Mimoza

Consecventa, scriu despre ultima carte citita. In sfarsit ceva usor si relaxant. O placere lectura! Un subiect care situeaza cartea intre " de dragoste" si "politista". O recomand celor care vor sa citeasca ceva care sa le inlature gandurile de la problemele zilnice. E vorba despre femei frumoase, bani si averi mari, barbati pe cat de bine facuti fizic pe atat de plini de probleme...
Actiunea incepe cu o tanara pe care cineva incearca sa o ucida dar care reuseste sa supravietuiasca atentatului pierzandu-si doar memoria pana la un moment dat...
O femeie psiholog ii da o mana de ajutor iar un detectiv atletic si inteligent cerceteza cazul.

marți, mai 26, 2009

Jurnal de blog

Iar am carti noi de citit. Trei au cate un cuplu pe coperta, una un scrin misterios.
Urmeaza recenziile... Asta asa, ca sa nu uit ce am citit.

sâmbătă, mai 16, 2009

Papa Ioan Paul al II-lea (partea II-a)

In continuare, in carte, Papa expune punctele sale de vedere in trei capitole: Gandind la Patrie, Gandind la Europa si Democratia: Posibilitati si Riscuri.
Analizele pornesc de la istoria Poloniei. Polonia s-a constituit ca stat odata cu crestinarea lui Mieszko I in 966, asa cum vecina nostra din est, Ucraina, s-a constituit ca stat la crestinarea cneazului Vladimir al Kievului in 988.
Noi romanii socotindu-ne crestinati de insusi apostolul Andrei am cam evitat sa vorbim de crestinarea din 864-865 a lui Boris Mihail, tarul bulgarilor care in scopul apararii pe granita lui de nord de alti noi veniti s-a intins peste o parte din actuala Muntenie.
Patria se formeaza prin unirea unor familii de popoare, natiuni.Natiunea este solul din care se naste statul.De la Patrie trecem la patriotism si nationalism. Din carte citez : "Caracteristica nationalismului este sa recunoasca si sa urmareasca numai binele propriei natiuni, fara atine seama de drepturile celorlalte. In schimb patriotismul, pentru ca este iubire de patrie, recunoaste tuturor natiunilor drepturi egale cu cele revendicate pentru propria natiune"
Facand referire la Avram, spune ca este parintele tuturor natiunilor crestine si necrestine, acestea rezultand ca urmasi ai fiilor sai Isac si Ismail. Evreii sunt o natiune doar dupa ce Moise i-a scos din Egipt si a facut primul legamant cu Dzeu prin cele zece porunci. Cristos a adus pe lumea noul legamant cu Dumnezeu care ii cuprinde pe toti urmasii lui Avram.
Conform celor scrise in cartea genezei civilizatia este si ramane legata de dezvoltarea cunoasterii adevarului despre lume, adica de dezvoltarea stiintei.
De Dumnezeu-Om mort si inviat a vrut sa se debaraseze gandirea europeana "iluminata" asemeni grecilor care la discursul de dezvinovatire tinut de Pavel, desi aveau ridicat un altar pentru Dumnezeul-necunoscut nu au acceptat ca acesta ar fi un Dzeu care a devenit om murind si inviind.
In documentele "Conciliului Vatican II" s-a accentuat importanta intelegerii Misterului Cuvantului Intrupat.Papa citeaza:"De fapt doar in misterul Cuvantului Intrupat gaseste misterul omului lumina adevarata" Prin aceste cuvinte Conciliul exprima antropologia care sta la baza intregului mister conciliar. Totusi exprimarea este cam incalcita...Mie asa mi se pare? Misterul cuvantului...
Mai citez din carte:
Cristos nu numai ca le indica oamenilor caile vietii interioare ci El insusi Se propune drept cale de urmat pentru a ajunge la acea tinta.
Prin Intrupare insusi Fiul lui Dzeu S-a unit intr-un fel cu orice om. A lucrat cu maini omenesti, a grait cu minte omeneasca, a voit cu vointa omeneasca , a iubit cu inima omeneasca.Nascut din Fecioara Maria S-a facut cu adevarat unul dintre noi asemanator intru toate afara de pacat.Misterul Cuvantului Intrupat ne ajuta sa intelegem misterul omului si in dimensiune istorica.
Biserica in calitatea sa de institutie umana are nevoie continua de purificare si innoire: asa cum a recunoscut cu curaj Conciliul Vatican II. Dar Biserica in conditia ei normala de Trup al lui Cristos, este conditia normala a prezentei si a actiunii lui Cristos in lume.
Un limbaj cam specializat! Totusi un inceput. Desi foarte tarziu cunoscute de bisericile rasaritene documentele Conciliului sunt foarte importante pentru stabilirea de relatii intre acestea si biserica catolica.
Pe timpul Conciliului Vatican II Papa era doar episcop si in aceasta calitate a atras atentia inaltilor parinti ca desi Constitutia pe care o elaboreaza Conciliul se refera la lume in general, in realitate exista trei lumi. Prima cea occidentala, a doua lume este cea din spatiul comunitar (comunist) si restul, care ramane, lumea a treia. Polonia era socotita in Europa de est si abia mai tarziu s-a introdus termenul de Europa centrala.
In est, centrul de iradiere a crestinismului in versiunea sa bizantina si, mai apoi slava, a fost Constantinopolul. Pentru lumea slava deosebit de importanta a fost misiunea Sfintilor frati Chiril si Metodiu (827-885)care au facut evanghelizarea pornind de la Constantinopol dar ramanand mereu in contact cu Roma. De fapt in acele vremi nu exista divizarea intre crestinii din Orient si cei din Occident.
In evul mediu Europa de vest a fost un continent unit din punct de vedere religios. In epoca moderna s-au produs impartiri si de aici au derivat consecinte cu caracter politic pe baza principiului "Cuius regio eius religio" cine domneste impune religia. Au fost Razboaie religioase, Reforma Martin Luther, Calvin si Zwingli.
La Conciliu s-a definit pozitia bisericii catolice fata de toate Bisericile si Comunitatile Ecleziastice existente in afara unitatii catolice si asupra unitatii Cristos, Cuvantul lui Dumnezeu.
In ce priveste regimurile politice papa face referire la cele trei definite in antichitate: monarhie, aristocratie si democrsatie.In comunism, spune el, puterea era de fapt in mainile partidului comunist (oligarhia de partid) iar primul secretar era in acelasi timp conducatorul taii. Dar cum poate conduce poporul? In cazul degenerarii monarhiei se vorbeste de "tiranie", in cazuri deviate de democratie Polibiu a inventat termenul de "ohlocratie", adica domnia plebei.
Papa atentioneaza ca odata cu democratia care a cuprins fostele tari din spatiul rasaritean acestea sunt in conditia de a piarde propria identitate.In est valorile esentiale pentru viata omeneasca nu au fost dispretuite ca in Occident si este inca vie convingerea ca Dzu este garantul suprem al demnitatii omului si al drepturilor lui. Pentru Europa central-orientala tendintele din vest par un fel de "promovara culturala" si aceasta este una din provocarile cele mai serioase.
Aniversarea a 2000 de ani de la nasterea lui Cristos a fost un eveniment important nu doar pentru crestinim ci pentru intreaga lume.Va dura pana la sfarsitul vremilor lupta intre bine si rau, dintre pacatul -pe care omul l-a mostenit de la stramosi- si harul mantuitor adus de Cristos, Fiul Mariei.Cu venirea Lui incepe sfarsitul timpurilor, cele ale implinirii escatologice.
Spre sfarsitul cartii face o referire mai dedicata, afirmand ca sensul mai adanc al istoriei trece dincolo de istorie si isi gaseste deplina explicatie in Cristos, Dumnezeul-Om. Omenirea este chemata sa treaca dincolo de granita mortii, ba mai mult, dincolo de succesiunea secolelor, catre ancorarea definitiva in vesnicie, langa Cristos glorios, in comunitatea trinitara. "Nadejdea lor este plina de nemurire".
In incheiere cartea da explicatii despre atacul asupra sf. parinte si vointa exprimata de Dumnezeu de a-l salva.Ioan Paul al II-lea l-a iertat pe Ali Agca care a ramas ciudat, foarte interesat de secretul de la Fatima. Ultimile fraze din caarte sunt:
In iubirea care isi are radacini in inima lui Cristos se afla speranta pentru viitorul lumii. Cristos este Mantuitorul lumii: "Prin ranile lui suntem tamaduiti"
In fond Papa al bisericii catolice, (mai este unul care s-a intitulat Papa, seful bisericii copte din Alexandria) se considera urmasul lui Petru si inlocuitorul lui Cristos pe pamant si in Conciliul Vatican I s-a dezbatul tocmai inefabilitatea lui de principiu.

joi, mai 14, 2009

Despre carte.

Am citit cartea care mi-a fost trimisa cu o dedicatie.
Cartea prietenului meu virtual este o lectura placuta si interesantă . Poate prin prelucrare a fost prelucrata "puţin" si personalitatea lui dar omul Samuel Iancu poate fi definit cu siguranta. Este un caracter puternic si curajos.
Asa cum se considera, este un român de naţionalitate ţigan . In carte spune ca "Noi românii învaţăm repede orice...Din punct de vedere economic suntem cu mult în urmă, dar din punct de vedere cultural suntem cu o sută de ani mai inteligenţi decât ei. N-am observat până acum mulţi francezi care să vorbească o limbă străină in plus! Multi francezi nu ştiu tabla înmulţirii şi când numără banii, îi numără pe degete. Românul are o inteligenţă nativă, care stă încordată ca un arc la startul de pornire. Odată pornit, învaţă orice, tot ce-i aduce avantajul de a iesi din impasuri nedorite, din foame, sărăcie si obscuritatea în care a trăit. "
Sunt sigura ca Samuel stie si a înţeles multe lucruri despre revoluţia româna (in care s-a implicat) despre viata si bogatia multor oameni importanti din tara dar el povesteste doar de cum se imbogatesc cei cu care a venit el în contact în străinătate. Este vorba despre cei care "ocolesc legea" si despre cei care stiu ca au o singură viata si nu stau sa o cântărească. Interesanta carte ! Si ne pregăteşte o urmare la carte. Are multe de spus.

miercuri, mai 13, 2009

Tiganul, aurul si diamantele.




Am primit de la un "prieten virtual" o carte scrisa de el. Am citit doar dedicatia pe care autorul a scris-o pentru toti cei care vor sa o citeasca si vreau sa o pun pe blog alaturi de coperta.
Abia astept sa o citesc.

vineri, mai 08, 2009

Ioan Paul al II-lea (partea I )


Ioan Paul al II-lea a fost un personaj istoric care in calitatea sa de Papa, de sef al bisericii catolice si de preot intr-un stat care a trecut prin multe incercari a simtit si a fost marcat de problemele coexistentei crestinismului cu cele doua aspecte ale raului social: nazismul si comunismul. A trait si a fost martor in ambele regimuri totalitare.In carte a revenit la temele principale de conversatie de la Castel Gandolfo, din 1993.Doi filozofi polonezi - Jozef Tishner si Kraysztof Michalski i-au propus aceasta discutie si raspunsurile papei sunt interesante. Desi completate de referiri la scrieri clasice de religie si din biblie nu m-au obosit .Ma voi ghida dupa cele 26 de intrebari la care Papa a raspuns si voi scoate pentru fiecare una sau doua fraze comentarii personale sau scoase din context, fraze care mie mi s-au parut mai remarcabile.
Subiect. LIMITA IMPUSA RAULUI
1*Astfel mie mi se pare important ca luand ca pilda parabola evanghelica a alegerii graului de neghina el aminteste ca raul (neghina) si binele (graul) coexista prin voia lui Dumnezeu pana la seceris cand se poate face alegerea.
2*Ideologia raului este urmarea neacceptarii rolului de "cretor" a lui Dzeu, iar pacatul original de care se vorbeste in biblie este legat de cuvintele din Geneza: " Veti fi ca Dumnezeu, cunoscand binele si raul", adica "veti decide chiar voi ce este bine si ce este rau".
3*Vorbind despre limita raului, il citeaza pe Goethe care l-a calificat pe diavol ca fiind acea forta care cauta mereu raul si face intotdeauna binele precum si pe Sf. Pavel care atrage atentia prin cuvintele: "Nu te lasa invins de rau, ci invinge raul prin bine."
4*Vorbind despre mantuire am remarcat ca in polona si latina cuvantul vine de la verbul "a recapata" in timp ce in romana verbul "a mantui" inseamna mai mult "a termina". Imi pare rau, eu niciodata nu am inteles sensul mantuirii.....
El spune : cruce, inviere, mister pascal. Toate impreuna inseamna :"Mantuire". Este mai clar dar...
5*Misterul mantuirii ? El spune: "gloria Dei vivens homa - gloria lui Dzeu este omul care traieste.
6*Mantuirea ca expresie a iubirii lui Dzeu, este socotita ca izbanda lui Cristos asupra raului si este data omului nu doar ca un avantaj personal ci si ca sarcina.
Subiect. LIBERTATE SI RESPONSABILITATE
7*Interesat de gestionarea libertatii obtinuta de cei din tarile foste comuniste odata cu evenimentele din 1989 Ioan Paul al II-lea insista asupra importantei vointei care are un rol hotarator. Omul vrea un anumit bine si este raspunzator de alegere. Metafizic si antropologic viziunea sa asupra binelui accepta 3 forme,binele corect (bonus honestum), binele profitabil (bonum utile) si binele placut(bonum delectabile)Concentrandu-se asupra ultimelor doua lasa cam nediscutat binele corect care in general este considerat gestionat de Cristos dar eu tocmai pe asta nu il consider clar.
8*Si Papa spune ca "Pentru Aristotel libertatea este o caracteristica a vointei care se realizeaza prin intermediul adevarului.", idee insusita si de sf. Toma des luat ca punct de referinta. Eu inca nu am o percepere absoluta asupra adevarului asa ca de aici ma cam opresc. Lucrurile se complica in masura in care eu nu sunt prea credincioasa si incep sa le comentez diferit.
Sf. scriptura spune ca libertatea ne este data ca sa iubim... Hm! Si cand nu iubim "ce trebuie" cum se numeste?
La 7 ani am fost data la scoala si de atunci viata mea a fost schimbata. N-am mai avut libertate sau in orice caz, libertatea mea a fost ingradita de "trebuie". Pana atunci acest cuvant imi era necunoscut caci "trebuie" era discutabil si nu il puteam desparti de "te rog". De la 7 ani am simtit ca scoala era ceva "indiscutabil". Eu stiam sa citesc si sa socotesc. Ce am invatat in cl. I stiam dinainte dar trebuia sa ma scol dimineata, sa stau cuminte in banca si sa ascult toate chestiile acelea pe care le stiam deja. Acest "trebuie" m-a urmarit toata viata de atunci si niciodata nu am mai avut acea senzatie de libertate ce o aveam inainte de a merge la scoala. Nu ca n-ar fi fost placut la scoala. Imi placea la scoala dar daca imi era somn si nu as fi vrut sa merg la prima ora sau n-as fi vrut sa-mi fac lectiile as fi avut un sentiment de vinovatie, sentiment pe care inainte nu mi-l amintesc sa-l fi incercat. Eram "responsabila" (in felul meu)si nu era deloc "confortabil".
9*La Congresul Teologilor din Europa Centrala si de Est de la Lublin din 1991 s-a incercat sa se traga concluziile experientelor avute de diferitele biserici in lupta impotriva totalitarismului.Ioan Paul al II-lea spune ca "Teologia care s-a dezvoltat in acea parte a Europei nu este teologia inteleasa in sens occidental... Este marturia vietii...In occident apare negarea lui Cristos... Se pretinde ca de fapt omul este cel care hotaraste ce e bun si ce e rau...Sa traiesti ca si cum Dumnezeu nu ar exista inseamna sa traiesti in afara coordonatelor binelui si raului..."
Asa este dar si eu pacatuiesc prin negarea coordonatelor binelui si raului biblic. Sa ma ierte Dumnezeu! Si daca tot ne iarta pe toti unde este dreptatea ?
Aici ma opresc si scriu dupa ce citesc restul cartii care este discutabila din punctul meu de vedere.O voi discuta dupa ce o termin.

joi, mai 07, 2009

jurnal de blog-Portocala mecanica


O carte interesanta. Subiectul este expus pe coperta a doua si poate fi citit. Eu voi scrie ce impresie mi-a facut cartea.
Este o carte interesanta dar ce tarziu am ajuns sa o citesc. Citesc carti care sunt scrise de scriitori care s-au nascut acum un secol, carti pe care trebuia sa le citesc cam acum 20 de ani. Oare tineretul le mai citeste? Pe asta cred ca o citeste. Violenta este in ascensiune in mediul nostru si se savureaza.
Cartea este scrisa intr-un stil mult diferit fata de ceea ce spunea Maugam ca se concepe un roman.Este stilul american, modern. Nu analizeaza personajul principal ca un subiect veridic si chiar povestea este un fel de SF. Important este strigatul de revolta al omului care vede ca violenta este in tendinta de generalizare iar guvernul accepta violenta in politie aplicata de fosti infractori ca mod de reeducare. Important este mesajul, "ce sa facem?"
Libajul cartii este un argou tras din cuvinte rusesti schimonosite si prescurtari specific americane. E un limbaj obositor dar care creaza atmosfera. Personajul principal un tanar de 16 ani pentru care crima si violul este o simpla distractie nocturna prin care in afara de distractie isi face si rost de bani este creionat ca un animal fara constiinta si chiar cand ajunge sa nu mai poata suferi violenta nu o face din constiinta ci ca un alcoolic, ia medicamente care ii produc voma atunci cand recidiveaza. Realitatea nu este asta, dar oricine are acest gand atunci cand aude despre atrocitatile unor criminali.
Si cum spuneam, cartea este interesanta.

luni, mai 04, 2009

Jurnal de blog

Mi-am gasit subiectul principal pentru blogul meu. Voi scrie despre cartile citite. In fiecare saptamana o carte. Saptamana asta este "BILANT" de Somerset Maugham.
Pentru mine este unul din cei mai pretuiti scriitori. Nu pot spune ca a scris cele mai bune romane dar pot spune ca tot ce a scris si am citit ocupa in conceptia mea despre literatura un loc aparte. Imi place omul iar scrierile lui imi patrund in suflet. Romanul meu preferat este "Robii" sau asa cum a aparut ulterior filmului, "Robie".
Cartea "Bilant" este pe langa o biografie un manual pentru cei care vor sa scrie si o colectie de concluzii asupra vietii. Concluziile sunt cuminti si nu cauta sa epateze pe nimeni. Sunt concluzii sincere dupa o viata plina de reusite dar si de suferinta. Aceleasi concluzii pe care le-ar scrie orice om obisnuit dar inteligent si echilibrat.
Cartea este plina de fraze care merita o atentie deosebita. Citez:
*Prefer ca un scriitor sa fie vulgar decat pretios. Caci viata e vulgara si el cauta viata.
*Caci oamenii, asa cum observa Pope, orice-ar spune, nu sunt niciodata de parerea altora decat in masura in care este conforma cu a lor.
*Unul din inteleptii marunti din Chelsea sustinea:"Cine scrie pentru bani nu scrie pentru mine".O fi spus el multe lucruri patrunzatoare (asa cum se cuvine unui intelept) dar asta era o prostie caci pe cititor nu-l intereseaza de ce scrie autorul............
Dar cum pictorul nu-si va primi onorariul cata vreme nu-si va multumi cat de cat cumparatorii, tot asa cartile scriitorilor nu vor fi citite daca nu starnesc interesul cititorilor.
*Cei mai multi dintre noi ne simtim stanjeniti cand ni se fac complimente exagerate. Cum isi inchipuie credinciosul ca lui Dzeu ii face placere aceasta linguseala servila?
*In ce ma priveste, nu pot crede intr-un Dzeu care se manie pe mine pentruca nu cred in El......Nu pot crede intr-un Dzeu lipsit de umor si de bun-simt.
*Dar desi oamenii au pus pe seama lui Dzeu imperfectiunile pe care le-ar deplange la ei insisi, aceasta nu inseamna ca nu exista Dzeu. Aceasta dovedeste numai ca religiile acceptate de oameni nu sunt decat poteci oarbe croite intr-o jungla de nepatruns si dintre care nicuna nu duce in miezul marelui mister.
*Iar daca adevarul reprezinta una din valorile fundamentale, e ciudat ca nimeni nu stie exact ce este.
*Nu pot sa cred ca frumosul este apanajul unei elite si as spune ca o manifestare de arta care sa aiba un inteles in ochii unor persoane anume pregatite este ceva la fel de neinsemnat ca si grupul caruia i se adreseaza.
*Marea tragedie a vietii nu e ca oamenii pier, ci ca inceteaza sa mai iubeasca.
*Binele este singura valoare care, in aceasta lume a aparentelor, pare sa aiba dreptul de a fi un scop in sine.virtutea este propria sa rasplata. Ma rusinez ca am am ajuns la o concluzie asa de banala.
....................................................................
Si cartea se incheie cu un citat de Fray Luis de Leon"
Frumusetea vietii, spune el, consta in necesitatea ca fiecare sa actioneze potrivit firii si indatoririlor sale.

Merita sa cititi cartea asta. In ce privesc regulile dupa care se scrie un roman, o piesa, sau orice altceva cu pretentie la "literatura de succes", se pare ca sunt lucruri pe care Somerset Maugham nu le-a mai spus ...

vineri, aprilie 24, 2009

Jurnal de blog .

Am terminat cartea "Ma numesc Rosu" , premiul Nobel 2006, in stilul meu - frunzarit. Desi mai pastrez ideea ca premiul este influentat politic am reusit sa apreciez cateva calitati la acest roman.
1. Evidentiaza ca autorul a facut un studiu aprofundat al stilului miniaturilor ce ilustreaza cartile din spatiul islamic intr-o anumita perioada, studiu care prin roman a fost expus intr-un mod mai atractiv, mai viu decat intr-o carte de pura specialitate,
2. Desi nu mi-a placut prea mult naratiunea la persoana intai pentru toate personajele din roman, oameni si lucruri, metoda a avut un scop in ochii autorului si este o originalitate trebuie sa recunosc ( remarc importanta textului cu care s-a prezentat asa zisa cerneala rosie, specialitate importanta in pictura miniaturilor in discutie, text care a dat de altfel si titlul cartii "Ma numesc Rosu")
3. Povestea care se vrea tipica pentru epoca din care s-a ales naratiunea este draguta chiar daca a rezultat doar o schita.

duminică, aprilie 12, 2009

De Florii.

De Florii
Cele trei bătrânele prietene, Flori, Cela si Iubi au iesit din biserică încântate de crengutele de salcie sfintite pe care tocmai le-au primit din mâna preotului. Era sărbătoarea Floriilor, ziua numelui pentru Flori. Acum se îndreptau spre locuinta ei unde erau invitate la o mică masă festivă.
-Doamne Iisuse Hristoase îti multumim pentru ziua de azi, a rostit închinându-se Cela. Asteptati-mă putin, intru aici să îmi iau tigări.
-Ai văzut cât a pus în cutia milei?A intrbat-o Flori pe Iubi.
-N-am fost atentă.
-N-a pus nimic, m-am uitat la măna ei, s-a prefacut. Asa face mereu, e mare credincioasă dar la o adică se eschivează. Eu, mă stii, nu că mă dau credincioasă dar cred si mă rog la Dumnezeu. De Iisus ce să spun, parcă în ultimul timp prea multe am citit. A fost un om, a murit, a fost in moarte clinica si si-a revenit.Lumea atunci era mult mai naivă, o hipnoza în masă ar fi putut fi considerată realitate.Tu ce zici?
-Si eu tot în Dumnezeu cred. Cănd eram mica aveam o idee confuză despre Iisus si eram mult mai credincioasa. Nu as fi îndrăznit să vorbesc despre el cum vorbesc acum, consideram că ar fi fost un păcat de neiertat. A fost totusi un om, orice s-ar zice.
-Si ce faceti voi cu crengutele astea?A întrebat Cela întorcându-se.
-Eu le pun deasupra usii, a răspuns Flori.
-Eu pun una din crengute sub pernă la noapte si ceea ce visez interpretez ca un mesaj de la Dumnezeu.
-Lasă-mă ! I-a tăiat elanul Flori.Asa ai zis si anul trecut si nu s-a adeverit nimic. Totul este doar dorinta ta.
-Ba eu cred în vise, a contrazis-o Cela.Voi nu stiti că nu v-am povestit, m-am vrut să ganditi cine stie ce despre mine dar când m-am operat de cancer la sân, acum 5 ani, cu o noapte înainte am avut un vis. M-am visat într-o câmpie nesfârsită cu iarbă verde.Eram singura si speriată. Am stigat “Doamne, dacă existi spune-mi ce să fac?”Si în fata mea s-a deschis o lumina orbitoare în care l-am simtit pe Dumnezeu. L-am rugat să mă ierte si să mă ajute. Am simtit o mana pe umarul meu.M-am întors si l-am văzut pe Iisus care mi-a spus că Dumnezeu mă va ajuta, sa merg mâine linistita la operatie. După cum stiti operatia a reusit si ma simt bine. Eu cred in Dumnezeu si in Iisus Hristos.

sâmbătă, aprilie 11, 2009

Jurnal de blog - Versetele Satanice.

Am citit primele 160 pagini din carte si intrucat un capitol s-a incheiat m-am gandit sa cercetez lucrurile pe care nu le prea stiusem anterior lecturii. Al_Lat, Uzza si Manat erau clar trei zeitati femenine din lumea araba preislamica dar habar nu aveam despre ele asa ca am cautat pe internet informatii suplimentare si am dat de o recensie a romanului Versetele Satanice care pe de o parte mi-a confirmat tot ce intelesesem si pe de alta parte fac inutile comentariile mele ulterioare. Asa ca voi citi pentru mine restul romanului si las pe eventualii rataciti pe blogul meu sa citeasca recenzia din care am extras un citat :
http://www.totalsubiectiv.ro/recenzie.html

“ Din cele 650 de pagini ale cărţii apărute la Editura Polirom în 2007, în traducerea Danei Crăciun, mai puţin de 100 cuprind povestea profetului Mahound. Aceste o sută de pagini au fost suficiente ca legea islamică să îl declare pe Rushdie vinovat de ateism, apostazie şi conspiraţie împotriva Islamului.”
___________


Jurnal de blog.
Am parasit Versetele Satanice pentru un roman care a luat premiul Nobel in 2006 ! Oare sunt eu lipsita de cultura? Ce o fi ca nici asta nu imi place? Ma rog, cred ca pot sa citesc totusi cartea, dar...nu ma pasioneaza.
I-am spus sotului ca las "Versetele" si trec la o carte care avand premiul Nobel e o garantie ca se poate citi. Ma gandeam ca e din 2006 iar cei care acorda premiul Nobel sunt un juriu de prestigiu. Credeam ca daca juriul a citit cartea pot sa o citesc si eu. Sotul meu a spus insa ca nu este ceva sigur...Si a avut dreptate.