Ganduri 3....

Sunt multe religii. Ce religie este cea bună ?
Religia budista stabileste legatură între individ şi divinitate prin meditatii îndelungi. E poate forma cea mai corectă de a intra în comuniune cu Dumnezeu dar foarte greoaie. Trebuie să meditezi aşa de mult încât nu mai ai timp să trăieşti.
Cele mai simple religii au ales să-l farâmiţeze pe Dumnezeu în mai mulţi Dumnezei, fiecare om cu Dumnezeul lui, eventual un obiect impresionant şi scump. Acestea sunt totemurile si amuletele.
In Egipt şi Grecia au fost veneraţi zeii care îşi consolidau poziţia pe masura ce evenimente din viaţa unor personaje importante se punea pe seama ajutorului primit de la unul sau altul din ei. In final zeii au ajuns să formeze o ierarhie conform organizării sociale a comunităţii.
După părerea mea rugaminţile către divinitate, oricare ar fi, facute cu credinţă, stabilesc o comuniune cu acea putere interioară a omului de a se ajuta singur căci fiecare din noi are în el o frântură din energia universală, din divinitate, ceva necunoscut dar puternic.
Cel mai actual Dumnezeu este Iehova al evreilor. A fost considerat Dumnezeul neamului nu al unui singur om şi singurul adevărat. El a creat cerurile şi pământul, tot ce există şi omul.
Iisus a apărut în imperiul roman, cea mai vastă organizare statală bazată pe cucerire armată, ca un evreu rebel în timp ce Ioan împărţea botezul, un nou legământ cu Dumnezeu. Iisus a spus că Iehova fiind singurul Dumnezeu, nu poate fi a unui singur neam ci este al tuturor neamurilor. Aşa cum a facut legamant cu poporul evreu prin Avram si apoi prin Moise când s-au eliberat din sclavie Dumnezeu vrea acum să facă un nou legământ, de data asta cu toate neamurile prin botez. Acesta era mesajul pe care îl transmitea Iisus de la Dumnezeu, botezul tuturor neamurilor. Hai să ne iertăm unii pe alţii căci aşa ne va ierta şi Dumnezeu spunea el, hai sa nu ne razbunam după fiecare palmă primită ci să întindem în semn de pace şi celălat obraz, hai să ne iubim a spus el căci dragostea este cel mai important lucru.
Primii cuceriţi de mesaj au fost grecii care l-au adoptat pe Iisus ca Dumnezeu al dragostei şi al jertfei pentru libertate. Populaţia imperiului Roman formată din mai multe neamuri forţate să se închine la zeii cuceritorilor au adoptat şi ei această religie. Iisus a devenit Dumnezeu desi afirma ca este doar fiul lui. Se spunea că a murit, a înviat şi s-a ridicat la cer, a promis viaţa veşnică şi fericire tuturor credincioşilor.
Statul Roman se clătina sub influenţa noului Dumnezeu tot mai răspândit şi mai greu de stăpânit. Imparatul trebuia să facă ordine. A adunat toate capetele bisericeşti şi împreună au făcut din libertinajul religios al momentului o religie oficială de stat, cu reguli stricte. S-a adoptat biblia, învăţătura sfântă, stabilindu-se totodată un cod moral. Imperiul Roman care cuprindea mai multe state s-a împarţit mai întâi în două, şi fiecare jumătate şi-a impus autoritatea asupra bisericei locale, la Constantinopole s-a definit cea ortodoxă, de răsărit si la Roma cea catolică, de apus.
Pentru a fi mai credibilă pentru credincioşi separarea religioasa a introdus si unele mici diferente de doctrină. Când si aceste fragmente de imperiu s-au fărâmiţat în mai multe state si biserica a urmat aceeaşi cale. S-au păstrat elementele centrale iniţiale, biblia stabilită la început, personajul Cristos şi numele de „creştinism”, autoritatea, subordonarea ierarhică fiind însă diferite.
Arabii au accesat si ei la un Dumnezeu unic prin Mahomed, ca echivalent al lui Moise şi Iisus. Ei au adoptat legământul lui Avram cu Dumnezeu. Pentru arabi Mahomed nu este Dumnezeu deşi se numesc mahomedani. Dumnezeul lor se numeşte Allah şi este considerat acelaşi cu al evreilor şi al creştinilor în măsura în care Iisus nu este Dumnezeu ci fiul său.
Creştinii deşi nu renunţă la Iisus-Dumnezeu cred şi ei ca Dumnezeul lor este acelaşi cu al evreilor pentrucă Iisus a fost evreu, dar nu numai că nu este acelaşi cu al mahomedanilor dar sunt siguri că în calitatea sa de fiu este întruparea lui Iehova şi pentrucă porunca este să nu ai alţi Dumnezei l-au împărţit în trei, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. După mine creştinismul e cea mai încurcată religie.
Evreii însă nu par ca ar vrea să îşi impartă dumnezeul lor nici cu al creştinilor nici cu al musulmanilor.

Ganduri 2....

Nu toţi oamenii pot accepta un Dumnezeu care să se identifice cu universul în care trăim. Oamenii vor un Dumnezeu distinct, delimitat de restul universului pe care se presupune că l-a creat. Această formă concretă de a-l prezenta pe Dumnezeu este dată de „religie”. Deşi sunt adeptul formei abstracte de a-l înţelege pe Dumnezeu recunosc că religia este mai practică.
Explicaţia influenţei ritualului religios asupra psihicului uman mi se pare destul de bine explicată de psihologi aşa că nu e nevoie sa mai explic si eu. Totuşi să descriu cum funcţionează la mine.
Un exemplu recent: Nu îmi găseam foarfeca cu care taiasem ceva în bucatarie cu o zi înainte. De atunci nu o mai folosisem iar acum îmi trebuia. Eu când nu găsesc ceva mă blochez, caut şi iar caut şi nu mai pot face altceva până nu găsesc.
Sunt multe superstitii, când nu gaseşti ceva pui un pahar cu gura în jos, spui fără încetare niste versuri cu „Scoate... ce-ai furat că te duc la spanzurat !”, etc. Toate te deconectează de la elementul „gândire”. Eu stabilisem cu Dumnezeu că o lasă pe mama să mă ajute de pe lumea cealaltă cînd o voi ruga ceva. In bucătarie căutasem peste tot mai puţin înt-o ladiţa de sub masă unde era o adevărată harababură. Inainte de a căuta acolo, cu nervii încordaţi, am rugat-o pe mama să aducă foarfecul în acel loc ca să nu caut degeaba. Era ultima soluţie, o minune. Mi-a venit apoi să râd dându-mi seama ce rugăminte fac. Am râs de solicitarea mea caraghioasă, odată pentrucă voiam să mute foarfecele unde urma să caut şi încă odată pentrucă ajutorul mamei din punct de vedere logic era ceva imposibil. M-am dus încă râzând, fără rost, în cămară şi acolo pe un raft am văzut foarfecele căutat. Poate mama mi-a ascultat dorinţa, dar eu mai justific si altfel.
Rugamintea mea făcută într-un moment de convingere că mama poate să mă ajute a făcut apel la subconşientul meu, acolo unde există şi acea convingere. Am apelat acea zonă a creierului care nu are logică ci doar memorie şi sentimente. Am strigat către subconştientul meu, acea parte a creierului care este în rezonanţă cu restul universului, acea parte a unui om la care apelează religia, la care fac apel fenomenele paranormale, probabil şi hipnoza sau telepatia.
In cazul meu, concentrarea minţii pe chemare, chiar şi pentru scurt timp, mi-a adus informatia de acolo de unde nu mai aveam acces în acea zonă a creierului în care creierul gândea şi în acelaşi timp mi-a indicat si unde să merg, aparent fără scop. Numai acolo n-aş fi căutat dar mi-am amintit apoi că am dus sticla de ulei din bucătărie în cămară şi probabil am luat fără să îmi dau seama foarfeca şi am lăsat-o acolo. Fiind un gest fără logică nu mi l-am mai amintit.
Cred că această legatură între conştient şi inconştient se activează doar la un stimul, aici de exemplu credinţa că mama m-a ajutat şi mă va ajuta mereu.
Această legătură între conştient şi inconştient pentru mine înseamnă a fi în comuniune cu Dumnezeu. Poate doar aşa îmi doresc. Eu doresc să existe Dumnezeu, dar unul universal, nu cel biblic,

Ganduri 1....

Pe data de 22 octombrie mă duc într-o excursie în Israe cu doua prietene, una care este credincioasă dar nu excesiv şi una care se crede reîncarnarea Mariei Magdalena. Imi scriu gandurile despre Dumnezeu înainte de excursie si dupa excursie.

Cum îl văd eu pe Dumnezeu.
Asta înseamna deja că Dumnezeu ar exista. Dar ce este Dumnezeu pentru mine?
In biblie Dumnezeu este acea entitate ce a creat universul şi tot ceea ce ştim că există.
Pentru mine totul trebuie să poată fi explicat pentru a putea fi crezut. Dacă nu pot explica o întâmplare înseamnă că ori nu am găsit eu explicaţia, ori nu există nici o explicaţie şi dacă nu există înseamnă că întâmplarea nu s-a produs cum am presupus eu, în totalitate sau parţial. Bibia spune„Crede şi nu cerceta”
Deci pentru existenţa universului trebuie să am o explicaţie. Dacă ar fi creat de cineva aş întreba cine l-a creat pe acel cineva. Singura explicaţie ar fi ca a existat totdeauna.
Dar aceeaşi explicaţie este valabilă şi pentru Dumnezeul biblic. El a existat totdeauna şi la un moment dat s-a hotărât să facă universul. Singura diferenţa ar fi că în timp ce universul este ceva ce poate fi constatat, Dumnezeu nu poate fi constatat ci doar se presupune ca ar exista. Singurul argument care poate fi adus pentru existenţa lui Dumnezeu este faptul că totul în univers se desfăşoară atât de perfect încât nu poţi crede că este doar din întâmplare.
Deci să încep cu faptul că universul există şi a existat totdeauna.
Universul este într-o continuă schimbare, deci nu a fost mereu aşa ca acum. Universul are calitatea de a se autotransforma. Conform celor constatae de savanti, cercetări de ultima oră, totul în univers nu este decât energie, timp şi spaţiu care se organizează în forme diferite, una din aceasta fiind materia. Omul face parte din lumea materială. Energia care nu se guvernează după nici o lege este dezordonată, e specifica haosului. Deoarece universul nu este un haos rezultă că la un moment dat dintr-o stare de mişcare anarhică, particulele de energie au început să se mişte cu un scop. Apariţia unui scop înseamnă din punctul meu de vedere apariţia inteligenţei, o caracteristică a materiei vii. Deci la un moment dat universul care exista de totdeauna a devenit inteligent. Ce să cred ? Universul este inteligent sau există un Dumnezeu inteligent care a creat universul iar inteligenţa universului este de fapt intervenţia divină?
Dacă vreau să îi fac loc lui Dumnezeu trebuie sa admit că el a fost totdeauna, că el este energia din care este alcătuit universul. Aşadar nu este nicăieri, este aici, peste tot. Il pot constata. El a făcut spaţiul, timpul şi legile dupa care se miscă corpul sau, respectiv particulele de energie el alege scopul, sensul şi tot el a făcut şi omul. A făcut totul după legi precise prin transformări succesive, în timp aşa cum cercetarea ştiinţifică descoperă.
Deci el este universul şi este inteligent. (eu sunt panteistă)
Oare înafară de om mai este o fiinţă pe pământ care să se întrebe dacă există Dumnezeu ? Omul spune că dacă există Dumnezeu, a făcut universul şi poate face orice, poate face şi o minune. Aşteaptă o minune ca să poată crede. Dar minunile lui Dumnezeu nu pot încălca legile pe care se sprijină creaţia sa. Sigur, nu cunosc toate legile universului nici eu si nici ceilalţi oameni dar legile cunoscute nu pot fi încalcate. Nu ştiu cum s-ar putea ca unu şi cu unu să nu facă doi. Toată baza îmţelegerii mele s-ar prăbuşi, aş înnebuni
Pentru mine. matematica este limbajul abstract în care Dumnezeu vorbeşte cu omul. Este limbajul cunoaşterii al ştiinţei. Aici sunt descrise cifrat toate realizările lui. Spaţiul, timpul, legile, au echivalenţe aici. Aici sunt adevaratele minuni pe care ni le relevă Dumnezeu dacă ştim să le citim.
Bineînţeles aşa îl văd eu pe Dumnezeu. Biblia îl vede altfel.
Dar oare pot împăca revelaţia biblică cu ce cred eu ?