Am fost zilele astea la Galati....

Orasul inimii mele ! Faleza....

Ingo Galss Septenarius 1976

Sculptor si scriitor de limba germana, nascut la 9 aprilie 1941 la Timisoara. In 1967 a absolvit Institutul de Arte Plastice Ion Andreescu din Cluj (actuala Universitate de Artă şi Design) În perioada 1967-1971 a fost consilier ştiintific al Muzeului de Artă Contemporană din Galati, În perioada 1972-1973 a fost asistent la Institutul de Arte Plastice N. Grigorescu din Bucuresti. În perioada 1976-1978 a fost consilier artistic la Casa de Cultură Friedrich Schiller din Bucureşti În anul 1979 a dat un interviu ziarului "Financial Times", cu titlul "Ceauseşcu - acolo unde dispare carnea". Imediat, Glass a fost chemat la Securitate şi i s-a pus în vedere că are două săptămâni la dispoziţie ca să părăsească România, renunţând la tot ce avea în ţară: locuinţă, obiecte, cetăţenie. Prin urmare, în anul 1979 a emigrat şi s-a stabilit în Germania la Munchen.
In 1974 a avut o expozitie personala la Köln, la care nu a avut voie sa mearga. El si-a cumparat insa lucrarile si i-a rugat pe cei de acolo sa le pastreze, iar in Romania a declarat ca au fost vandute. Cand a ajuns in Germania cu acele lucrari s-a organizat o noua expozitie, in prezenta lui. De atunci, lucrarile sale au ajuns in muzee, colectii personale si parcuri din Germania, Austria, SUA, Japonia, Polonia sau Ungaria.

Septenarius este o forma de vers, in 7 metri, folosita in limba latina pentru comedii. Sculptura cu acest nume executata de artist in 1976 este o constructie in otel, frumoasa, plina de gratie cu forme ascutite ca o satira bine construita in literatura, ca un dialog intre mai multe persoane deschise, pline de viata si de umor. Ansamblul sugereaza scena.

Sunt multi carora nu le plac lucrarile de pe faleza, le considera fara sa le inteleaga emanatii ale vechiului regim, odios asimilandu-le cu frustrarile lor personale din trecut. Sunt insa lucrari ale unor oameni care au trait in acel regim si s-au straduit sa isi exprime crezul artistic in acel climat, au creat si nu au clacat. Oameni cu tarie de caracter care au exprimat arta si ceea ce simt cu formele de care puteau dispune si pentru asta trebuie pretuiti nu denigrati.
Cum putem noi romanii sa dorim sa distrugem orice mostenire lasata de cei care au trait pe melesagurile noastre inainte de noi, convinsi ca gestul nostru ar fi justitiar, ca noi vom pune in loc ceva mai grozav, dar nu mai facem nimic. Dece nu punem fata in fata ceea ce facem nou cu ceea ce s-a creat inainte si sa lasam celor care vor veni responsabilitatea de a judeca cine merita mai multa pretuire ?
Cred ca am scris destul despre faleza, trebuie sa imi gasesc alt subiect....

Confluente 1977

Autor Manuela Siclodi
S-a nascut in 1946 la Bucuresti si a studiat sculptura la N. Grigorescu.
Din 1990 s-a stabilit la Innsbruck. A incercat mai multe manifestari artistice printre care si tapiseria.
Sculptura prezinta un cuplu. Se poate distinge silueta femenina si cea masculina. Sunt un cuplu, pasesc impreuna, dar fiecare este singur. O sculptura inalta de 14 m, cu doua personaje puternice cu personalitati multiple, ca umbrele lor.
Mie imi place ...

Pasărea apelor 1976

Autor, CATARGIU SILVIU
Sculptorul s-a născut la 8 ianuarie 1939 La Suceava. A studiat la Cluj cu Romul Ladea
Are lucrari în Belgia, Canada, Franţa, Germania.

Ziua si noaptea

Sculptura este realizata de Marinescu Vasilica in timpul taberei din 1976.
Este o constructie din table de otel, cu dimensiuni moderate.

"Tentativa" de Popovici Constantin 1976

Sculptorul (1936-1995)este dintr-o familie de artisti. Tatal, pictor, a fost impuscat sub ochii artistului cand avea doar 8 ani ceea ce i-a marcat sufletul. Mama, deasemenea pictorita, o fosta aristocrata s-a nascut la Sankt Petesburg si a murit inainte de vreme.
Din lucrarile sale mentionez "Prometeu", o sculptura in otel de la barajul Vidraru.

Orizonturi - Pentru LeeDee P

Prezint o sculptura cu autor necunoscut si fara nume pentru mine. Este ruginita si din cauza asta am sters-o din prima expunere, aceea in care LeeDee P incerca sa dea nume celor expuse. Ea o numea Orizonturi, de aceea o voi numi si eu, tot asa.
Mi se pareau niste orizonturi greu de suportat, niste orizonturi de care nimeni nu se intereseaza. Azi am facut iar o plimbare pe faleza si am vazut ca in acel colos ruginuit dar deschis si primitor isi facusera cuibul o multime de vrabiute. Mi-a fost greu sa le fotografiez caci n-am decat un mic telefon, ieftin si nepotrivit unor fotografii serioase. Am incercat insa sa prind mai de aproape faptul ca panourile sunt acaparate de vrabiute. Orizonturile parasite de om au fost ocupate de pasari.
LeeDee P ai ghicit numele necunoscutei....

MARCHIS ALEXANDRU

Sculptura are numele Solid-Fluid , anul 1976.Consider ca este destul de sugestiva si nu am comentarii suplimentare.
Despre acest sculptor si o alta tabara de sculptura mai putin noroicoasa ca aceasta din Galati am gasit un articol in Gazeta de Maramures.
http://www.gazetademaramures.ro/fullnews.php?ID=4867
Citez cateva cuvinte scrise aici despre sculptorul Marchis Alexandru.
"„Tabara de Sculptura” de la Sighetu Marmatiei (unde o parte din cei mai mari sculptori ai Romaniei a lucrat in anii ‘80, fiind apoi abandonata) este in pericol de moarte. Sculpturile, care nu au fost inca furate, sunt deteriorate, putrezesc sau sunt bagate pe foc, fara ca cineva sa intervina."

Sa incepem prezentarea...GERGELY ISTVAN

Un articol aparut azi la Ziarul Online Viata Libera din Galati merita mentionat deoarece se ocupa de faleza si sculpturile de acolo mai documentat decat mine :
http://www.sisnet.ro/index.php?page=articol&id=9363

Apoi sa continui si eu prezentarea pozelor facute de mine.
Atunci cand am vazut prima oara acei colosi din placi de otel forjat torsionate si sudate ciudat, nu mi-au prea placut. Nici acum nu imi plac toate aceste “creatii” dar am inteles ca pentru acei tineri ca si pentru acel timp, lucrurile au fost ceva indraznet. Caut sa descifrez ce voiau sa spuna, ei care se uitau la lumea de dincolo de cortina de fier cu invidie. Aproape toti sunt de origine maghiara.
Alaturi am poza unei lucrari, se numeste “Ecran”anul 1976. Sunt atatea lopeti cate porunci sunt in legile lui Moise. Este obligatia muncii care era pe atunci o prefacatorie. “Noi ne facem ca muncim, ei se fac ca ne platesc”, asa se vorbea. “Ecran” pare ilustrarea unei situatii “jucate artificial” . Un fel de mascarada a muncii.
Autorul lucrarii, Gergely Istvan. Am gasit pe internet un sculptor nascut in anul 1939 si un anunt la ziarul Faclia de Cluj:
“ Cu tristete ne despartim de cel care a fost sculptorul GERGELY ISTVAN - artist si om de tinuta exemplara. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace. Sincere condoleante familiei.”
Si acum ma impresioneaza. . .

Faleza din Galati

Sculptura este preferata mea. Se numeste "Capriciile Ielelor" si este realizata in anul 1976 de Elod Kocsis un sculptor care s-a nascut la 13 mai 1948 Reghin, Mures, a urmat facultatea de arte plastice Nicolae Grigorescu la Bucuresti si in prezent continua sa lucreze cu acelasi talent ca atunci cand a facut aceasta lucrare pentru faleza din Galati... (informatiile sunt de pe internet)
Eu as fi numit cele doua poze care le-am facut sculpturii "Suflet de artist", vazut dintr-o parte si din alta...

Faleza Galati,

Faleza din Galati este plina de opere de arta. Ce nume ati da acestora? Le voi fotografia pe toate....

jurnal de blog

Azi dimineaţă am plecat la plimbare mai târziu. La ora 9 dimineaţa lumea continua să facă curăţenie. Femeia de serviciu de la bloc spăla geamurile uşii de la intrare, RAR avea pesonalul strâns pe lângă pubele si unde se planifica treaba, la restaurante se mătura, etc. Faleza era tot plină de cutiile de cola si bucăţile de plastic ca ieri, plimbăreţii erau mai rari, dar viaţa continua în acelaşi fel, oamenii îşi plimbau câinii, alergau cu sufletul la gura sau pe role.
Am mers în ritmul meu până la traversarea cu bacul. Linişte si aer...
Eu am o bătrână Dacie 1300 despre care toată lumea mă asigură că este pe cale de dispariţie.Cu satisfactie am numărat acolo încă 5 Dacii si poate aş fi reuşit să număr mai multe dar m-am oprit. Recunosc arătau mai bine dacât a mea, una era argintie, alta crem şi cu dichisuri aşa cum a mea nici n-a visat vreodată să aibă dar faptul că erau acolo, mai multe una lângă alta mi-au umplut inima de "bună-dispoziţie".
Se tundea iarba si mirosul de iarba cosita era aşa de plăcut!
La mal, chiar acolo de unde începea plimbarea mea era un mic debarcader pentru un mic vaporaş care făcea servicii de restaurant si plimbări.
Vaporaşul ăsta era cu siguranţă unul din cele care se făceau la Olteniţa, acolo unde am fost eu trei ani inginer stagiar. Un bătrân vaporaş, Malnaş, Luky sigur trebuie să ştie de el. Luky este soţul meu. L-am cărat să i-l arăt. Ce amintire!

Pe faleză.

De câteva zile mi-am făcut un obicei, ies la plimbare în fiecare dimineaţă la ora opt. Azi fiind duminică m-am întrebat dacă nu trebuie să-mi modific programul. Duminica oamenii se duc la biserică. Ieri Maria, sora soţului meu a venit în vizită spunând că este în trecere. Se ducea la biserica, la catolici căci la ei era sărbătoare, ziua sfântului Anton. Voia să se roage. Are necazuri. Nu ştiu dacă sunt mai mari decât ale mele dar fiecare are o relaţie personală cu Dumnezeu iar în ceea ce mă priveşte altfel stau lucrurile decât pentru ea.
Eu socotesc biserica un fel de "birou" al tatălui pe care l-a lăsat în subordinea fiului Iisus Hristos şi unde personalul angajat, de fapt feţele bisericeşti, preoţi si prelaţi sunt însărcinaţi cu primirea şi înregistrarea cererilor creştineşti. Un fel de birou unde se fac înscrierile, se înregistrează căsătoriile si naşterile credincioşilor, reclamaţiile si solicitările în nume personal al celor vii si prin procură în numele decedaţilor.
Azi am hotărât că neavând nimic nou de cerut sau înregistrat voi face lui Dumnezeu o vizită privată, acasă si nu la birou. Sunt sigură că mă va primi cu plăcere aşa cum face mereu.
Faleza este un loc minunat unde El mă întâmpină cu zâmbetul pe buze, mă serveşte cu o gură de aer proaspăt şi o mare porţie de fluviu care acum era strălucitor si linistit de parcă ar fi fost un imens patinoar.
Tinerii alergau pe role. Imi plac mult şi îi invidiez. Ce aş mai alerga şi eu ca ei. Frumos însă mi-ar sta la vârsta mea să le fac concurenţă...
Doi bătrânei au ieşit la plimbare cu un radio agăţat de umăr şi ascultă ştirile. Am grăbit pasul până ce nu am mai auzit blestematul de aparat. Ce oameni ! La ce bun să ieşi la plimbare dacă nu poţi să te desparţi de pălăvrăgeala politică?
Câţiva burtoşi îşi saltă sunculiţele şi dau din mâini cu îndârjire. Ii privesc cu plăcere şi mă gândesc dece doctorii recomandă acest efort şi cât la suta din efortul lor poate fi considerată plimbarea mea liniştită.
Era ora la care se face curaţenie. Faleza era plină de cutii negre de cola paie si folii de plastic.La întoarcere am aflat că fusese lansarea promoţională a acestor cutii care s-au împărţit astă seară gratis pe faleză.
Am mers aproape o ora până la debarcader. Acolo un bac pleca altul venea, ambele pline cu oameni şi maşini.Toţi erau grăbiţi şi nemulţumiţi de viteză deşi se mişcau de căteva zeci de ori mai repede ca mine.
La întoarcere, un tip care abia se zărea din furgoneta pe care scria "DE VANZARE" dădea indicaţii unui sfrijit care strângea cutiile de cola indicând de unde până unde trebuie să facă curat. Am observat că cele două repere delimitau plasamentul unui cochet restaurant care probabil era proprietatea lui. Eram gata să încep o polemică cu Dumnezeu privind egalitatea oamenilor din societatea noastră dar acesta mi-a arătat o tânăra şi un căţeluş. Ea alerga şi căţeluşul mititel alerga în faţa ei străduindu-se din greu să ţină pasul cu ea. Era aşa de fericit !
Deocamdată asta este soluţia pentru lumea în care trăiesc,am înţeles eu aluzia.Peştele cel mare înghite pe cel mic şi eu trebuie să fiu mulţumită că pe scara vieţii sunt om, fiinţa cea mai superioară . In cadrul speciei trebuie să mă descurc aşa cum mă pricep. Vorba aia, "Dumnezeu îţi dă dar în traistă nu-ţi bagă !"
Mulţumesc, am înţeles am spus eu veselă...
Caraghioşi mai sunt căţeii aştia! Lângă niste bănci trei poliţai se jucau cu un câine lup. Câinele nu voia să i se pună încă lesa si să plece. Apucase cu dintii cureaua si stăpânul lui, poliţistul îl învartea in joacă precum un scânciob. El sărea şi nu se lăsa legat. Toţi se distrau.
Plimbarea s-a terminat. Am intrat pe aleea mea cu blocuri. Un sofer care la plecare îşi spăla maşina sub privirile prietenilor terminase traba. Maşina aştepta următorul drum curată. Usa unui balcon din care doi bătrâni priveau la mine cum ma plimbam era închisă. Strada era măturată şi curată...
Mi-am amintit că trebuie să cumpăr Aspenter, un medicament care este de fapt o aspirina dar mai scumpa si mai slabă, musai de cumparat de cei mai în vârstă si pâine.
Gata plimbarea, trec la treabă !