Regina.

Avea 21 de ani cand a născut o fetiţă. Soţul ei aştepta de la ea un băiat care să-i moştenească regatul. Toţi supuşii sărbătoreau evenimentul. Muzicanţii cântau, bucătarii pregăteau nenumărate feluri de mâncare cu care aveau să servească oaspeţii veniţi special pentru a aduce daruri copilului nou născut, toti se veseleau.
Regina era dezamăgită, regele la fel. De hatârul celorlalţi s-au prefăcut bucuroşi.
Au trecut douăsprezece zile în care s-au mai obişnuit cu ideea. Sunt atâtea regine care s-au descurcat si au condus cu înţelepciune un regat, si-a zis regele şi nici regina n-a mai fost aşa de necăjită când a aflat ca si in ţara vecină tot o fată a născut regina lor.
Au chemat ursitorile dar ursitorile suparate că cei doi nu erau bucuroşi de fetita ce li s-a dăruit n-au venit, l-au trimis doar pe spiridusul răutăcios, Karma.
Regele supărat de lipsa de consideraţie ale ursitorilor a lasat-o pe regină să discute doar ea cu spiriduşul soarta prinţesei.
- Uite ce, a zis acesta, dacă te învoieşti, prinţesa moare într-un an iar tu vei naşte un baiat.
Regina însă nu s-a învoit. Incepuse să îndrăgească micuţul copil care n-avea nici o vină că nu se născuse băiat.
- Treaba ta, a spus spiriduşul dar să ştii că alt copil nu vei mai avea.
Regina tot nu voia să renunţe la fetiţă.
- Iscăleşte atunci aici că eşti mulţumită de darul nostru.
- Nu pot iscăli a spus Regina, nu sunt mulţumită. E o fetiţă drăgălaşă, e fetiţa mea cea scumpă, nici nu vreau să mă gândesc cum ar fi să moară, dar aş fi vrut un băiat. Nu pot minţi !
- Treaba ta, a răspuns Karma, nu ştiu dacă ne vom mai vedea aşa că, rămâi cu bine !
Si fetiţa a crescut, Regina o iubea, la fel şi Regele care chiar uitase că îşi dorise un băiat.
Regina şi Regele au îmbătrânit iar fetita lor, prinţesa s-a măritat cu un prinţ. Când Regele a murit şi-a lăsat regatul moştenire prinţesei care astfel a devinit noua Regina.
Atunci spiridusul cel rău, Karma, s-a prezentat noii Regine spunându-i.
- Am venit din partea ursitoarelor. Acum mulţi ani Regina, mama ta, nu a vrut să mulţumească ursitoarelor pentrucă te-a avut deoarece erai fată şi ea voia băiat. Dacă semnezi tu în locul ei, si le asiguri pe ursitoare ca eşti mulţumită că esti femeie şi nu bărbat ele te vor răsplăti cu un copil, poate chiar un băiat, dar dacă nu numultumeşti ele se vor supăra.
Dar nici Regina fiică nu a vrut să mulţumească ursitoarelor.
- Nu sunt mulţumită, nu pot minţi, a spus ea. Aş fi dorit să fiu băiat.
- Atunci veţi primi amândouă pedeapsa ursitoarelor. Pedeapsa va fi de 21 ani atat cât a avut Regina când le-a înfruntat pe ursitoare. Ea se va usca şi te va chinui, iar tu va trebui să o ajuţi să trăiască aşa, chinuindu-se.
Si au trecut 15 ani. Regina mamă se usca pe zi ce trecea şi se chinuia, iar Regina fică o îngrijea si se chinuia şi ea. Era aşa cum le ameninţase Karma.
Regina fica s-a rugat de ursitoare sa le sfârşească chinul iar ursitoarele l-au trimis din nou pe Karma cu un târg.
- Regina mamă mai are 6 ani de pedeapsă, dacă semnează acum că vrea să moară, chinul vostru este sfârşit. Vreau o semnătură !
Dar Regina mamă n-a vrut să semneze.
- Nu vreau să mor, a spus ea. Nu pot minţi.
- Cum, vrei să trăieşti în chinul ăsta ? S-a mirat Regina fiică.
- Nu vreau să mor ! A mai spus Regina mamă şi apoi a tăcut.
- Să mi se scadă atunci mie, din viaţa mea, cei şase ani, s-a rugat Regina fiică.
- Nu şase ci de trei ori şase, 18 ani ar trebui să îţi scădem din viaţă, dar tu nu mai ai de trăit atât, a răspuns Karma. Imi pare rău dar nu putem face târgul !
- Înţeleg de două ori şase, odată anii mei de chin şi odată anii ei de chin, dar dece trebuie să se chinuiască şi Regele ?
- Regele este vinovat căci n-a reuşit să te convingă în atâţi ani cât a fost alături de tine că este un privilegiu să fii femeie şi nu bărbat.
- Aşa cred ursitoarele? S-a mirat Regina fiică....

Ziua dintre duminică şi luni.

Ziua aceea a fost o zi de viaţă în plus....

Tot weekendul m-am plictisit. Treburi prin casă, învârteli fără rost . Seara m-am culcat mai obosită decât în timpul sătămânii.
A sunat ceasul. M-am trezit ca de obicei fără nici un chef de viaţă şi cu dorinţa de a fugi undeva unde să iau totul de la început. M-am îmbrăcat şi am plecat spre serviciu cu inima grea. Dar deodată mi-am dat seama ce vreau. Vreau să mă duc la el ! Nu m-am întrebat ce explicaţii va trebui să dau sau să primesc. Mă duc ! Cum nu mi-a venit ideea asta până acum ?
În tren aveam la mine doar o valijoară mică aşa cum îmi luam când mergeam în delegaţie. Am ridicat-o în plasa pentru bagaje şi i-am făcut loc. Plasa era plină. Ceilalţi luau multe lucruri inutile la drum. Eu luasem strictul necesar. Aveam loc la fereastră, aşa cum îmi plăcea. Am privit un timp cum peisajul se schimba în fugă. Nu îmi amintesc cum şi ce am vorbit, cu cine. Îmi amintesc că a fost o călătorie plăcută şi scurtă. Foarte scurtă ţinând seama de ora la care am ajuns la Paris. Nu-mi amintesc cum am trecut şi când am trecut de vamă, cum treceam dintr-o ţară în alta. Îmi amintesc cum am coborât din tren şi cum mă aştepta pe peron... Ţin minte sentimentul de fericire care m-a învăluit când m-a luat în braţe, cum îl sărutam şi mă săruta. Îmbrăţişaţi am pornit la plimbare. Nu-mi amintesc să fi mers decât pe jos şi îmbrăţişaţi. Atâta fericire nu cred că mai primisem vrodată.
Imi amintesc cerul albastru. Un cer albastru şi senin. Nici un nor. Îmi amintesc Sena si Turnul Eiffel. În jur se vorbea franţuzeşte şi nu înţelegeam nimic. Noi n-am vorbit. Nu îmi amintesc să ne fi spus vreun cuvânt. Tăcere si fericire. Cum oare am mers mereu îmbrăţişaţi ?
Eu n-am zis „Te iubesc !”, el n-a zis „Te iubesc !” dar asta auzeam, atât simţeam.
Într-un târziu am ajuns la el. Mi-a arătat apartamentul, Multe camere, luminos. Ne-am aşezat pe canapea si m-am cuibărit lângă el cu capul sprijinit pe umărul lui, mereu în tăcere, privindu-i zâmbetul acela cu care m-a privit mereu. Zâmbetul lui cu care m-a cucerit...
Eram îmbrăţişaţi şi fericiţi. Ce fericită am fost atunci ! Am adormit la pieptul lui descătuşată de griji şi îndoieli, fără gânduri...
M-am trezit într-o aceeaşi luni, în pat, la pieptul soţului meu care mă mângâia. „Hai scoală ! Ce visai ?”