Translate

luni, decembrie 10, 2012

A venit iarna !





A venit iarna ! A sosit odata cu victoria in alegeri ale dusmanilor lui Basescu. Ma bucur ! Recunosc ca ma bucur :))

marți, octombrie 30, 2012

sâmbătă, octombrie 27, 2012

vineri, august 17, 2012

Cinci bloguri

Am gasit pe blogul Rodicai 5 lucrari pe care ea incearca sa le supuna la un concurs....
Voi reveni la blogurile acestor persoane care au scris cele 5 lucrari pline de talent....
A Prima Lucrare:    http://convietuire.wordpress.com/2012/07/18/izvorul-taceri-care-vorbesc/
A Doua Lucrare:     http://unursinoras.wordpress.com/2012/06/20/17-iunie-2012/
A Treia Lucrare:     http://lianacorbu.wordpress.com/2012/08/07/impresii/
A Patra Lucrare:     http://adamaica.wordpress.com/2012/04/24/6-minute/
A Cincea Lucrare:  http://asteptandminunile.blogspot.ro/2012/08/vis-de-concediu-sau-concediu-visat.html

sâmbătă, mai 26, 2012

OPUS DEI

Publicasem subiectul pe alt blog... dar acolo nu mai umbla nimeni asa ca m-am hotarat sa il mut aici unde am mai scris si despre alte carti citite... Este vorba despre ultima carte citita.
OPUS DEI = LUCRAREA DOMNULUI Este o mişcare oficială în cadrul Bisericii Catolice, înălţată la rangul de pretorie personală. Mişcarea a fost iniţiată de un tânăr preot spaniol, Josemaria Escriva în urma unei viziuni avuta la sunetul clopotelor pe data de 2 octombrie 1928. In aceasta viziune, Domnul i-a arătat cum va arăta mişcarea care va dăinui peste secole., aşa cum afirma el. Elementele de noutate aduse de Escriva erau : sacralizarea muncii şi filiaţia divină.. Prin “sacralizarea muncii”, Escriva a reconsiderat pedeapsa lui Adam la alungarea din Rai aşa cum era înţeleasă de conceptul teologic. Escriva a avut revelaţia muncii ca un mijloc de devoţiune, de dăruire pentru Dumnezeu. In Geneza 2;5 se spune că omul a fost creat ca să muncească. (…şi nu era nici un om ca să lucreze pământul). In acest consens nu se poate considera munca drept o pedeapsă decât dacă este făcută cu silnicie. După Escriva, munca nu trebuie întreruptă pentru rugăciune, aşa cum bătăile inimii nu stânjeneşte atenţia pe care o acordăm activităţilor noastre. A început prin a scrie scrisori prietenilor prin care îşi expunea viziunea asupra unei lumi bazată pe credinţă, pe muncă, pe dorinţă de autoperfecţionare, pe apostolat şi spiritualitate. A coborât sfinţenia în sfera laicului, munca fiind a omului simplu dar credincios, medic, jurist, tamplar la fel de sacră ca a unui preot. Dupa acest principiu, oriunde, munca trebuie făcută cu dăruire si credinţă. Prin Filiaţia divină, omul, credinciosul întru Hristos, este considerat fiul lui Dumnezeu şi în această ipostază, trebuia să devină “însuşi Hristos”. Dacă fiecare creştin este un Hristos, aceasta ne obligă pe toţi la o conduită deplin morală şi apostolat. De aici rezultă obligaţia de a câştiga suflete pentru biserică, pentru Opus Dei, de a trăi doar cu strictul necesar restul fiind donat spre Lucrarea Domnului si înţelegerea că a-ţi purta crucea cu aceeaşi dăruire ca şi Hristos, înseamnă răscumpărarea păcatelor. Miscarea s-a dezvoltat la început chiar şi făra un sediu sau un nume, doar cu acordul celor care aderau din credinţă la miscare. Numele i-a fost sugerat abia prin 1930, atunci când confesorul lui Escriva l-a întrebat cum merge “Lucrarea sa”, iar sediul a fost gasit abia în anul 1933 într-o reşedinţă de studenţi. In acest timp mişcarea căpata formă, momentele istorice punându-şi amprenta pe forma acesteia îmbogăţindu-se de la un an la altul, 1930, 1940, 1950, sau azi, după moartea sa. La început miscarea cuprindea doar membri laici, bărbati de credinţă catolică, apoi miscarea primeste ăn randurile sale femei, înfiinţând o secţine diferită pentru femei, apoi preoţi prin intermediul Societăţii Preoţeşti a Sfintei Cruci , iar în 1950 Ecriva primeşte acordul papei pentru a primi colaboratori care nu sunt de confesiune catolica, tot atunci îşi elaborează şi o Constituţie, iar din 1969 primeşte de la Papa Ioan Paul II rangul de Prelatură Personală. Mişcarea s-a definit singura, pe parcursul dezvoltării, ca urmare a scopului său, a modului cum era organizată, a unui anumit tip de caracter al oamenilor care se simt atrasi de astfel de viaţă si nu în ultimul rând de conjuncturi. Se zice ca este o organizatie foarte bogată, nu prin activele ce le detine, ci prin controlul pe care îl exercită asupra unor fonduri uriaşe, caci membrii sai detin averile nu Opus Dei ca asociatie inregistrata si platitoare de taxe. Deasemenea, că este foarte elitistă,. Asta din cauză că membrii săi ocupă functii foarte importante acolo unde lucrează, membrii săiimpunându-şi să fie foarte capabili, fiind din cei care sfintesc munca prin felul cum o exercită. Iezuiţii care au o atitudine diferită faţă de modul cum îl servesc pe Dumnezeu sunt cei mai învrerşunaţi adversari ai Opus Dei.

vineri, martie 02, 2012

Allende Să mai schimb subiectul....


Dacă este vorba tot despre ce gânduri îmi mai trec mie prin cap, să zicem că ar fi despre o carte. Am citit de curând doua carţi de Isabel Allende. Prima carte deşi vorbeste despre ţara sa de origine, o numeste „Ţara mea inventată” şi este o biografie. Mi-a plăcut cum scrie .
Cu multă profunzime şi claritate caracterizează toate aspectele vieţii din tara sa ceea ce la urma urmei este si o concluzie despre ea însăşi ca produs a societăţii din care face parte.
A fost o tânără plină de temperament, talent, voinţă şi luciditate. Soarta a făcut să trăiască experiente potrivite pentru scriitoarea care a devenit.
S-a născut în 1942 în Peru, a început să publice de la 17 ani si a călătorit mult A copilărit în Chile unde a lucrat ca ziaristă până în 1973 anul în care Salvador Allende, unchiul său, este înlăturat de la putere ceea ce a determinat părăsirea ţării din partea sa
Face parte din acea generatie de scriitori latino-americani care s-au format în stilul „realismului magic” a lui Gabriel Garcia Marquez.. Dintre cărţile sale cea mai cunoscută este , cred eu, „Casa spiritelor” 1982, după care s- a făcut un film foarte bun.
Voiam să scriu altceva, dar m-am răzgândit. Un blog nu este totuşi un jurnal intim deşi la drept vorbind poi să lasi posterităţii orice prostii acolo, nimeni nu le citeste. Doar prietenii virtuali si în acest caz ar trebui să scrii pentru fiecare cate un blog.
In multe aspecte ţara autoarei, care de fapt este Chile seamana cu ţara mea. Fără îndoială, avem multe în comun.Suntem ca şi ei o ţară a cărei „civilizare” s-a făcut în termeni de teritoriu cucerit de o populatie latină.  M-a surprins să citesc observatii lucide şi foarte dure cu privire la modul cum se comportau în conditii de cuceritori englezii sau nemţii. Ei, cuceritorii sunt cei care influenţează ce rămâne după ei.
Avem atătea în comun cu  ţara aceea inventată de Allende, dar este si o oarecare diferenţă.  Latinii nostri au fost Italieni nu Spanioli, iar ca să fim corecţi, nici rusii care au trecut pe aici nu trebuie uitaţi şi nici măcar grecii care nu au fost cuceritori dar ne-au condus ca prinţi fanarioţi .... asa cum am avut... şi prinţii nemţi....
Dar de fapt, ca de obicei, nu fac o analiza a cartii, nu povestesc cartea, îmi expun părerile despre carte şi autor asa ca să nu priceapă nimeni nimic.
Doar daca întâmplător, cineva care a citit cartea  ar citi şi ce am scris eu aici , ar putea să inţeleagă ce vreau să spun şi să fie sau nu de aceeaşi părere cu mine...
 ............................................................................................................................................................

miercuri, ianuarie 25, 2012

A venit iarna !

Ieri a fost Ziua Unirii si azi a venit iarna... Oare vor continua protestele ?

joi, ianuarie 19, 2012