sâmbătă, mai 26, 2012

OPUS DEI

Publicasem subiectul pe alt blog... dar acolo nu mai umbla nimeni asa ca m-am hotarat sa il mut aici unde am mai scris si despre alte carti citite... Este vorba despre ultima carte citita.
OPUS DEI = LUCRAREA DOMNULUI Este o mişcare oficială în cadrul Bisericii Catolice, înălţată la rangul de pretorie personală. Mişcarea a fost iniţiată de un tânăr preot spaniol, Josemaria Escriva în urma unei viziuni avuta la sunetul clopotelor pe data de 2 octombrie 1928. In aceasta viziune, Domnul i-a arătat cum va arăta mişcarea care va dăinui peste secole., aşa cum afirma el. Elementele de noutate aduse de Escriva erau : sacralizarea muncii şi filiaţia divină.. Prin “sacralizarea muncii”, Escriva a reconsiderat pedeapsa lui Adam la alungarea din Rai aşa cum era înţeleasă de conceptul teologic. Escriva a avut revelaţia muncii ca un mijloc de devoţiune, de dăruire pentru Dumnezeu. In Geneza 2;5 se spune că omul a fost creat ca să muncească. (…şi nu era nici un om ca să lucreze pământul). In acest consens nu se poate considera munca drept o pedeapsă decât dacă este făcută cu silnicie. După Escriva, munca nu trebuie întreruptă pentru rugăciune, aşa cum bătăile inimii nu stânjeneşte atenţia pe care o acordăm activităţilor noastre. A început prin a scrie scrisori prietenilor prin care îşi expunea viziunea asupra unei lumi bazată pe credinţă, pe muncă, pe dorinţă de autoperfecţionare, pe apostolat şi spiritualitate. A coborât sfinţenia în sfera laicului, munca fiind a omului simplu dar credincios, medic, jurist, tamplar la fel de sacră ca a unui preot. Dupa acest principiu, oriunde, munca trebuie făcută cu dăruire si credinţă. Prin Filiaţia divină, omul, credinciosul întru Hristos, este considerat fiul lui Dumnezeu şi în această ipostază, trebuia să devină “însuşi Hristos”. Dacă fiecare creştin este un Hristos, aceasta ne obligă pe toţi la o conduită deplin morală şi apostolat. De aici rezultă obligaţia de a câştiga suflete pentru biserică, pentru Opus Dei, de a trăi doar cu strictul necesar restul fiind donat spre Lucrarea Domnului si înţelegerea că a-ţi purta crucea cu aceeaşi dăruire ca şi Hristos, înseamnă răscumpărarea păcatelor. Miscarea s-a dezvoltat la început chiar şi făra un sediu sau un nume, doar cu acordul celor care aderau din credinţă la miscare. Numele i-a fost sugerat abia prin 1930, atunci când confesorul lui Escriva l-a întrebat cum merge “Lucrarea sa”, iar sediul a fost gasit abia în anul 1933 într-o reşedinţă de studenţi. In acest timp mişcarea căpata formă, momentele istorice punându-şi amprenta pe forma acesteia îmbogăţindu-se de la un an la altul, 1930, 1940, 1950, sau azi, după moartea sa. La început miscarea cuprindea doar membri laici, bărbati de credinţă catolică, apoi miscarea primeste ăn randurile sale femei, înfiinţând o secţine diferită pentru femei, apoi preoţi prin intermediul Societăţii Preoţeşti a Sfintei Cruci , iar în 1950 Ecriva primeşte acordul papei pentru a primi colaboratori care nu sunt de confesiune catolica, tot atunci îşi elaborează şi o Constituţie, iar din 1969 primeşte de la Papa Ioan Paul II rangul de Prelatură Personală. Mişcarea s-a definit singura, pe parcursul dezvoltării, ca urmare a scopului său, a modului cum era organizată, a unui anumit tip de caracter al oamenilor care se simt atrasi de astfel de viaţă si nu în ultimul rând de conjuncturi. Se zice ca este o organizatie foarte bogată, nu prin activele ce le detine, ci prin controlul pe care îl exercită asupra unor fonduri uriaşe, caci membrii sai detin averile nu Opus Dei ca asociatie inregistrata si platitoare de taxe. Deasemenea, că este foarte elitistă,. Asta din cauză că membrii săi ocupă functii foarte importante acolo unde lucrează, membrii săiimpunându-şi să fie foarte capabili, fiind din cei care sfintesc munca prin felul cum o exercită. Iezuiţii care au o atitudine diferită faţă de modul cum îl servesc pe Dumnezeu sunt cei mai învrerşunaţi adversari ai Opus Dei.