Conversatie cu sotul meu
E-asa de frumos afarã
Si-atâtea as vrea sã-ti spun
De parcã ar fi prima oarã
Cã ne intalnim acum
Dar stiu cã iubesti tãcerea
Si crezi cã iar mã prostesc
Asa ca nu-ti cer pãrerea
Si chiar de n-asculti vorbesc.
E-asa de frumos afarã
Si pomii au inflorit
De parcã ar fi prima oarã
Cã lumea din jur am privit.
Pãcat cã nu am cu cine
Sã schimb douã vorbe la drum
Un gând ce alãturi de mine
Sã vrea sa viseze acum.
:)
RăspundețiȘtergereai un fel de dulceata lina
ceva greu de explicat, ca din prea multe singuratati laolalta
nu neaparat fizice
Nu de mult am aflat si eu raspunsul la ghicitoarea asta; desi , sa-ti spun sincera raspunsul imi era cunoscut dar era fara cuvinte, si l-am simtit dintotdeauna dar nu l-am putut exprima.
RăspundețiȘtergereTraim cu totii cu cite un gol in noi, pe care asteptam ca cei de linga noi sa-l umple. Daca nu reusesc...incepem sa chinuim acea relatie pina cind ...uneori o terminam. In acelasi timp si ei isi poarta mai mult sau mai putin constienti golul lor.
Pe cind ne uitam la oameni sa ne rezolve problema, Dumnezeu, cel care ne-a creat, asteapta sa ne uitam la El...autorul, creatorul nostru, ca sa rezolve problema. Problema este ca , acel gol este lasat intentionat de El ca sa poata sa aiba o relatie cu noi...ca daca am fi complet fericiti nu ne-am mai uita in sus...
Ar fi pacat sa pierzi o relatie buna pe care o ai, din pricina unei taceri. Ca parca asta e golul tau...Il poti umple...si inca cum. Imagineaza-ti un Univers de conversatie...pentruca timpul se masoara tot in distante pina la urma(ani lumina)si invers...
Imi place cum gindesti in versuri. Parca mai clar si mai concis decit in proza...nu tii se pare ca-i asa?