Ingo Galss Septenarius 1976

Sculptor si scriitor de limba germana, nascut la 9 aprilie 1941 la Timisoara. In 1967 a absolvit Institutul de Arte Plastice Ion Andreescu din Cluj (actuala Universitate de Artă şi Design) În perioada 1967-1971 a fost consilier ştiintific al Muzeului de Artă Contemporană din Galati, În perioada 1972-1973 a fost asistent la Institutul de Arte Plastice N. Grigorescu din Bucuresti. În perioada 1976-1978 a fost consilier artistic la Casa de Cultură Friedrich Schiller din Bucureşti În anul 1979 a dat un interviu ziarului "Financial Times", cu titlul "Ceauseşcu - acolo unde dispare carnea". Imediat, Glass a fost chemat la Securitate şi i s-a pus în vedere că are două săptămâni la dispoziţie ca să părăsească România, renunţând la tot ce avea în ţară: locuinţă, obiecte, cetăţenie. Prin urmare, în anul 1979 a emigrat şi s-a stabilit în Germania la Munchen.
In 1974 a avut o expozitie personala la Köln, la care nu a avut voie sa mearga. El si-a cumparat insa lucrarile si i-a rugat pe cei de acolo sa le pastreze, iar in Romania a declarat ca au fost vandute. Cand a ajuns in Germania cu acele lucrari s-a organizat o noua expozitie, in prezenta lui. De atunci, lucrarile sale au ajuns in muzee, colectii personale si parcuri din Germania, Austria, SUA, Japonia, Polonia sau Ungaria.

Septenarius este o forma de vers, in 7 metri, folosita in limba latina pentru comedii. Sculptura cu acest nume executata de artist in 1976 este o constructie in otel, frumoasa, plina de gratie cu forme ascutite ca o satira bine construita in literatura, ca un dialog intre mai multe persoane deschise, pline de viata si de umor. Ansamblul sugereaza scena.

Sunt multi carora nu le plac lucrarile de pe faleza, le considera fara sa le inteleaga emanatii ale vechiului regim, odios asimilandu-le cu frustrarile lor personale din trecut. Sunt insa lucrari ale unor oameni care au trait in acel regim si s-au straduit sa isi exprime crezul artistic in acel climat, au creat si nu au clacat. Oameni cu tarie de caracter care au exprimat arta si ceea ce simt cu formele de care puteau dispune si pentru asta trebuie pretuiti nu denigrati.
Cum putem noi romanii sa dorim sa distrugem orice mostenire lasata de cei care au trait pe melesagurile noastre inainte de noi, convinsi ca gestul nostru ar fi justitiar, ca noi vom pune in loc ceva mai grozav, dar nu mai facem nimic. Dece nu punem fata in fata ceea ce facem nou cu ceea ce s-a creat inainte si sa lasam celor care vor veni responsabilitatea de a judeca cine merita mai multa pretuire ?
Cred ca am scris destul despre faleza, trebuie sa imi gasesc alt subiect....