Ziua aceea a fost o zi de viaţă în plus....
Tot weekendul m-am plictisit. Treburi prin casă, învârteli fără rost . Seara m-am culcat mai obosită decât în timpul sătămânii.
A sunat ceasul. M-am trezit ca de obicei fără nici un chef de viaţă şi cu dorinţa de a fugi undeva unde să iau totul de la început. M-am îmbrăcat şi am plecat spre serviciu cu inima grea. Dar deodată mi-am dat seama ce vreau. Vreau să mă duc la el ! Nu m-am întrebat ce explicaţii va trebui să dau sau să primesc. Mă duc ! Cum nu mi-a venit ideea asta până acum ?
În tren aveam la mine doar o valijoară mică aşa cum îmi luam când mergeam în delegaţie. Am ridicat-o în plasa pentru bagaje şi i-am făcut loc. Plasa era plină. Ceilalţi luau multe lucruri inutile la drum. Eu luasem strictul necesar. Aveam loc la fereastră, aşa cum îmi plăcea. Am privit un timp cum peisajul se schimba în fugă. Nu îmi amintesc cum şi ce am vorbit, cu cine. Îmi amintesc că a fost o călătorie plăcută şi scurtă. Foarte scurtă ţinând seama de ora la care am ajuns la Paris. Nu-mi amintesc cum am trecut şi când am trecut de vamă, cum treceam dintr-o ţară în alta. Îmi amintesc cum am coborât din tren şi cum mă aştepta pe peron... Ţin minte sentimentul de fericire care m-a învăluit când m-a luat în braţe, cum îl sărutam şi mă săruta. Îmbrăţişaţi am pornit la plimbare. Nu-mi amintesc să fi mers decât pe jos şi îmbrăţişaţi. Atâta fericire nu cred că mai primisem vrodată.
Imi amintesc cerul albastru. Un cer albastru şi senin. Nici un nor. Îmi amintesc Sena si Turnul Eiffel. În jur se vorbea franţuzeşte şi nu înţelegeam nimic. Noi n-am vorbit. Nu îmi amintesc să ne fi spus vreun cuvânt. Tăcere si fericire. Cum oare am mers mereu îmbrăţişaţi ?
Eu n-am zis „Te iubesc !”, el n-a zis „Te iubesc !” dar asta auzeam, atât simţeam.
Într-un târziu am ajuns la el. Mi-a arătat apartamentul, Multe camere, luminos. Ne-am aşezat pe canapea si m-am cuibărit lângă el cu capul sprijinit pe umărul lui, mereu în tăcere, privindu-i zâmbetul acela cu care m-a privit mereu. Zâmbetul lui cu care m-a cucerit...
Eram îmbrăţişaţi şi fericiţi. Ce fericită am fost atunci ! Am adormit la pieptul lui descătuşată de griji şi îndoieli, fără gânduri...
M-am trezit într-o aceeaşi luni, în pat, la pieptul soţului meu care mă mângâia. „Hai scoală ! Ce visai ?”
