Fãrã rost !
Simt cum se scurge timpul fãrã rost
Ca o omidã rod din frunza vieţii
Si doar platesc factura la ce-a fost
Si-am irosit mereu în voia sorţii.
Eu nu regret nimic din ce-am fãcut
Voiam mai mult dar ce pot ca sã zic
Cãci chiar de ştiu cã multe am pierdut
Din vina mea, nu plâng dupã nimic.
Si parcã timpul a ajuns în fine
Sã-mi ţes cocon, un ultim adãpost
Chiar dacã fluture nu va ieşi din mine.
Si totu-i inutil ! E fãrã rost !
Am incercat sa vad daca pot comenta. N-am nimic de spus !
RăspundețiȘtergereFrumoasa poezie...doar o perspectiva trista a depresiei...sa faci coconul nu e lucru usor...sa lupti impotriva timpului, a pasarilor de prada...a vintului, a ploii...a soarelui torid...dar daca ti-ai implinit ceea ce trebuia sa faci...restul se va omplinii de la sine; deasupra tuturor vegheaza Creatorul care stie mai bine decit noi reteta timpului...si intr-o zi, spre marea surprindere a tuturor, niste aripi frumos impodobite vor pluti deasupra celei mai minunate gradini...ca totdeauna curcubeul vine la sfirsitul furtunii.
RăspundețiȘtergereSpui vorbe frumoase...
RăspundețiȘtergereCreatorul stie mai bine decat noi reteta timpului. Ai dreptate. Uneori insa iti pare rau ca n-ai incotro.