Cabana unde au fost cazati era aproape
de munte. S-au dus cu toţii să schieze imediat ce şi-au luat paturile în
primire.
Fetele stăteau câte patru în cameră, băietii
câte opt. Seara Georgel a propus să se bea o sticlă de coniac. S-au adunat în
camera fetelor şi au dansat după un casetofon adus de unul din băieţi.
La început Remus a dansat ba cu una,
ba cu alta, observând-o. Era evident cea mai frumoasă. Vichi era invitată la dans de Sandu, un
tip înalt şi roşcovan, foarte bine clădit
şi se vedea că îi face plăcere să danseze.
Sandu era profesor de sport. Acum 8
ani, pe când era student, fusese căsătorit cinci luni şi spunea asta la toate
fetele cărora le făcea curte. Adăuga apoi că nu are nimic împotriva căsătoriei
dar că nu a găsit încă pe cineva care să-l determine să repete încercarea.
Atleticul Sandu era un bărbat mult mai
frumos decât Remus dar în bătălia pentru femeie nu masculul cel mai arătos are
ultimul cuvânt. Remus s-a asezat lângă Vichi şi a început să-i vorbească. Sandu
le-a întrerupt de câteva ori conversaţia şi a luat-o pe Vichi la dans. Ea se întorcea
mereu surâzătoare ca să continuie discuţiile.Vichi a fost aceea care l-a
invitat pe Remus la dans ca să nu-şi mai întrerupă conversaţia din cauza altor
invitaţii. Apoi au dansat numai împreună. Amorul propriu al lui Remus era
satisfăcut. Inlăturase rivalul fără drept de apel.
Prietenul lui Vichi, Toni, nu venise în
excursie, era la armată împreună cu prietenul Ginei şi Gina a amenintat în glumă
că îi va spune tot. Gina era cealaltă fată de la cafeaua de dimineaţa.
Remus a răspuns şi el în glumă că doar
şi-a asumat sarcina să o păzească de adevăraţii cuceritori periculoşi care mişună
pe acolo şi a arătat spre Sandu.
Vichi a sesizat insistenţa cu care şi-a
înlăturat concurenţa şi a tras concluzia că o place. Stiind că este un bărbat însurat
care nu trece drept un uşuratic a fost măgulită de atenţtia care i se dădea.
Simţea că este un omagiu adus frumuseţii sale de care era conştientă şi asta
era ceva foarte important pentru ea. Nu îl găsea pe Remus frumos şi totuşi se simţea atrasă de el. Era un joc pe care credea că îl poate câştiga. Se simţea
o zână bună care mângâie pe creştet băieţelul cel sărac. La concurs i-a legat
numărul ca să-i poarte noroc.
Fetele nu ştiau să schieze. Gina mai încercase
cândva. Sandu şi Georgel le ajutau să învete. Remus venise pentru concurs şi
voia să câştige. Pe pârtie se antrena cu perseverenţă. Totuşi s-a oprit de câteva
ori lângă Vichi întrebând-o cum se descurcă.Vichi privea la el cu admiraţie.
Schia foarte bine.
Ea şi-a încordat toată energia în efortul de a învăţa şi deşi nu era o
sportivă de felul ei, a prins repede curaj şi chiar a învăţat să se ţină pe
schiuri mulţumitor.
Vichi făcea parte din acea categorie
de oameni care au de toate dar nu sunt fericiţi.
- Am suflet slav , obişnuia să
spună. Semăn cu mama.
Mama lui Vichi, Tania, se trăgea dintr-o
familie de negustori ucrainieni care avuseseră ceva avere înainte de revoluţie.
După 1918 familia s-a risipit, casa bunicilor a fost distrusă, părinţii s-au
stabilit la Leningrad. Era studentă la medicină când a izbucnit al doilea război
mondial. A întrerupt facultatea şi în asprele timpuri de atunci s-a zbătut să
ajungă cu părinţii în Ucraina, acasă.
Mama lui Vichi trăise vremuri
cumplite, sărăcie şi foame. Luând în traistă toată averea familiei, câteva
obiecte de argint, bijuterii, două farfurii din serviciul de nuntă a bunicilor,
câte mai rămăsese nesparte şi alte câteva lucruri cu valoare sentimentală sau de
schimb, au ajuns ea si părinţii până în România. Sora ei Sofia s-a pierdut pe
drum. După război au rămas aici. S-au stabilit în Bucuresti, şi au cumpărat casă.
Când viaţa s-a stabilizat şi-a regăsit sora rămasă în Leningrad iar părinţii s-au
mutat acolo. Era traducătoare de limba rusă la o unitate militară când s-a căsătorit
cu tatăl lui Vichi. El era un bărbat bine făcut, energic, descurcăreţ şi
deschis la fire. Işi iubea soţia şi copilul şi se străduia să le asigure o
viată confortabilă, cât se putea atunci.
Era un tăran sărac din tată în fiu pe
care comunismul l-a găsit numai bun pentru promovare în rândurile armatei.
Faptul că era căsătorit cu o rusoaică a fost mult timp un avantaj pe care l-a
folosit cu îndemânare. Inaintase
până la gradul de locotenent colonel când lucrurile s-au schimbat. Datorită sticării
relaţiilor cu ruşii la toţi militarii căsătoriţi cu rusoaice li s-a atras atenţia că ori divorţează, ori
pleacă din armată. Atunci mama lui Vichi, cu obişnuitele atenţii pe la doctori,
s-a pensionat pe caz de boală iar el a fost trecut în rezervă.
Vichi era singurul copil al soţilor
Moraru si din această cauză a rămas un copil răsfăţat şi egoist. Luase multe trăsături
de la mama sa. Avea aceeaşi ochi albaştri, mari, cu gene lungi şi colţurile înclinate
misterios, specifici locuitorilor din stepă şi nasul în vânt, perfect, pur
ucrainian.
De la tatăl său moştenise sprincenele
lungi şi drepte, precum şi culoarea părului castaniu, deosebit de bogat, care
iarna părea mai negru decât era, iar vara, decolorat de soare părea cenuşiu.
Vichi era foarte frumoasă şi din copilărie
ştia acest lucru. Işi purta frumuseţea cu bucurie şi se străduia să o arate.
- Unii au talent la desen, alţii la muzică,
ăsta este talentul meu, spunea ea. Este doar o calitate pe care o am şi pe care
o folosesc la fel ca orice om care are un oarecare talent. Dece consideră oamenii
ca eu ar trebui să nu-mi pun în evidenţă frumuseţea ? Fiecare avem câteva
calităţi de care ne folosim, spunea ea uneori.
Recunoştea însă cu uşurinţa că are şi
multe defecte.
- Sunt unele femei care orice pun pe
ele le vine bine, cocheta ea. Eu nu sunt aşa. Cum nu sunt îmbrăcată cu ceva de calitate se vede,
deranjează.
Se îmbrăca bine şi cu gust. De
altfel aproape tot salariul îl dădea pe îmbrăcăminte. Nu dădea bani în casă şi de multe ori mai cerea de la părinţi.
După ce au venit de la munte Gina şi
Vichi au reînceput întâlnirile de la cafeaua de dimineaţa . Dacă înainte erau
trei, împreună cu ele venind şi Cati o altă colegă de a lor, acum mergeau doar
ele două.
