In dimineaţa aceea Remus Catargi, un bărbat
înalt şi svelt şi-a ras barba mai încet ca de obicei. La sfârşit s-a
privit nemulţumit din profil şi o clipă a rămas nemişcat. Nu se simţea în
largul sau. Poate prietenul care abia plecase îi lăsase în suflet acea umbră de
nemulţumire, poate altceva, nu ştia nici el ce.
Gion, prietenul la care se gândea era
unul din acei copii greci aduşi în ţară dupa război. Au învăţat în acelaşi
liceu în clase paralele şi se cunoşteau ca fiind cei mai buni elevi din clasele
lor. S-au împrietenit însă la facultate unde au fost colegi de grupă, abia când acesta întors din prima vacanţă
petrecută în Grecia i-a adus un dar.
Gestul îl impresionase.
Mama lui Gion, văduvă după primul sau
soţ, tatăl lui Gion, s-a recăsătorit cu un grec venit cu afaceri în România,
proprietar a unei mici turnătorii. Grecul nu avea copii, era în vârstă şi s-a ataşat de copilul nevestei.
El a insistat ca Gion să urmeze facultatea de Metalurgie în România gândind că
astfel băiatul îi va prelua afacerile.
Totuşi nu din cauza lui Gion era nemulţumit.
Işi privea profilul pleşuv şi ochii înfundaţi în orbite şi nu se plăcea deloc.
Lipsa părului îl deranja. Işi aminti cu plăcere de Vali, o femeie care
considera începutul său de chelie atrăgător şi oftă când Manuchi, soţia lui l-a
întrebat ciocănind în uşă dacă vrea să-i pună în greamantan mănuşile roşii sau
pe cele albastre .
Pe Manuchi o iubise mult acum patru
ani când se căsătoriseră. Atunci el întrebuinţase tot arsenalul său de Don Juan
pentru a o cuceri şi se părea că reuşise. A fost a lui înainte de căsătorie şi
a luat-o de soţie o lună după aceea. Atunci, Manuchi era încă studentă. I se părea
un înger de bunătate şi frumuseţe. După un an însă îngerul şi-a pierdut
aripile. El şi Manuchi aveau puţine lucruri de împărtăşit unul altuia iar după
ce soţia sa a terminat facultatea depărtarea dintre ei s-a mărit.
- Este nemulţumită că plec fără ea
dar nu vrea să arate, gândi Remus, apoi puţin mai bine dispus ieşi din baie.
Manuchi şi mama sa îi verificau bagajul. El era încă în pijama şi grabindu-se s-a
dus în sufragerie să îşi bea ceaiul. Tatăl, domnul Catargi s-a simţit jenat să-şi
vadă băiatul de faţă cu nora în pijama şi încruntând sprincenele a scrâşnit
printre dinţi :
- Du-te şi îmbracă-te, nu se răceşte
ceaiul până atunci.
O ciudă surdă i-a tăiat pofta de mâncare
şi dacă nu s-ar fi temut de o scenă
tocmai acum înainte de plecare nu ar mai fi mâncat nimic.
Când în sfârşit şi-a luat rămas
bun, mama lui mândră ca o vestală i-a urat să câştige locul I, Manuchi l-a sărutat
cu aroganţă, iar tatăl i-a zâmbit indiferent şi preocupat scuturându-şi mâna. A
luat geamantanul şi a plecat răsuflând uşurat. Cinci zile fără ei, cinci zile
de sport, de viaţă liberă.
Se ducea la Cupa Drumarilor, o întrecere
de schi pentru amatori. Voia să câştige locul I. Era un bun schior
şi un ambiţios categoric.
Era bucuros că veneau şi fetele acelea,
prietenele lui Georgel, cu care în ultima săptămâna îşi luau amândoi cafeaua de
dimineaţă. Prevedea o vacanţă extraordinară.
Era iarnă, zăpada sticlea. In Gara de
Nord, mare înghesuială. Trenul care pleca spre Predeal era asaltat de schiori. Se comportau de parcă ceilalţi i-ar
invidia iar ei întărâtându-le invidia s-ar simţi minunat.
O fată cu ochii albaştri, înaltă şi
subţire, cu feţisoara rotundă şi năsucul mic, în vânt, venise însoţită de tatăl
său care îi căra geamantanul şi de mama sa care îşi ridica mereu mâna gata să-i
susţină schiurile pe care fata le purta cu mândrie şi trudă pe umăr.Işi scutura
pletele foarte bogate şi îşi învârtea capul după cunoscuţi. A dat cu ochii de
Remus care îşi aşezase echipamentul în compartiment şi tocmai coborâse pentru a
supraveghea urcarea în tren a celor din echipa lor.
- Ascultă, tu nu ştii unde sunt
locurile noastre ? L-a întrebat ea.
Cei doi părinţi grijulii şi fata
lor cea frumoasă l-au impresionat pe Remus într-un mod neaşteptat. Era Vichi, una din cele două fete de la cafeaua de
dimineaţa. ”Ce proaspătă arată !” Gândi el atunci. Parcă era mai frumoasă
decât o ştia. Si părinţii aceia iubitori, erau înduioşători !
I-a arătat vagonul şi a privit cu plăcere
în urma ei. N-am s-o
las în pace zilele astea, a hotărât Remus în sinea sa.
Aveau locuri în compartimente
vecine şi pentruca voia să o mai vadă, după plecarea trenului a verificat prezenta.El
era conducător de grup şi trebuia să se asigure că nu a pierdut nimeni trenul.
In compartimentul în care erau Vichi şi
Georgel a stat mai mult decât în celelalte.
